Interviu ”Cărți Bune” {17.12.2016}

Elena Mocănaşu este blogger, trainer de dezvoltare personală şi fotograf profesionist. Silvia Albu, redactor la Cărţi Bune, a reuşit să obţină un interviu de la aceasta. Vezi în continuare ce a ieşit!
Silvia AlbuCine esti, de fapt, Elena Mocănaşu?
Elena Mocănaşu: O super-întrebare. Și aș putea începe cu povestea mea: sunt fiică, soră, mamă, etc… Am avut și eu provocările mele, asemeni fiecăruia dintre noi… Și am trecut peste încercări… Mi-am depășit limitări (încă mai lucrez la asta)… Îmi place și mi-a plăcut întotdeauna să ajut oamenii (de altfel, întreg poporul român suferă de ”ajutită”)… Am o fetiță extraordinară, care este, de fapt, cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat vreodată… cel mai minunat dar pe care l-am primit vreodată… Încerc să ”cresc” un pic mai mult în fiecare zi… Mă strădui să devin un om mai bun… Mă pasionează fotografia macro… Îmi place să mă bucur de lucrurile mărunte…
Dar oricânt de interesantă ar putea părea pentru unii sau de neinteresantă pentru alții această poveste, rămâne doar o poveste. Pentru că eu sunt mult mai mult decât atât. Fiecare dintre noi este mult mai mult decât povestea lui.
Iar în adevăr… eu sunt iubire, asemeni fiecăruia dintre noi (chiar dacă mai am încă ”ziduri” de dărâmat)…
În esență… eu sunt lumină (însuși numele meu are această semnificație) și am început din ce în ce mai mult să-mi asum aceasta…
Sunt copilul divin al lui Dumnezeu… perfectă în imperfecțiunea mea… fără de început și fără de sfârșit…
Nu sunt o picătură într-un ocean (așa cum am fost învățați să credem), ci sunt întregul ocean condensat într-o picătură. Așa cum este fiecare dintre noi.
Eu sunt creatoarea propriei mele vieți… și, în prezent, mă strădui să mă dezvăț (dez-învăț) multe lucruri, ca să-mi dau voie să fiu mai mult, nu să fac mai mult.
Pe scurt… Eu sunt!
Silvia AlbuCe-ți place și ce te pasionează?
Elena Mocănaşu: Sinceră să fiu nu prea știu cu ce să încep… Așa că voi începe cu începutul :) : IUBESC CĂRȚILE. Pe bune. Am o bibliotecă imensă și îmi aduc aminte că la un moment dat, acum mulți ani, eram pe jumătate supărată, pe jumătate tristă pentru că în timp uit multe din lucrurile pe care le-am citit. Din fericire, frustrarea mea nu a durat prea mult, pentru că am înțeles că de fapt ceea ce am citit este important pentru că îmi deschide noi orizonturi și mă transformă în permanență în cea care sunt azi (fie că-mi aduc aminte sau nu fiecare detaliu din cele ce am citit).
Îmi place foarte mult filosofia (am avut o prietenă bună, studentă la Iași, la Filosofie, și îmi aduc aminte cu mare drag de conversațiile și corespondența din acea perioadă, încă mai păstrez scrisorile de atunci – era o altă ”eră”… cu scrisori adevărate… ).
Îmi place psihologia (și chiar am fost sfătuită la un moment dat să dau la Psihologie, însă nu am rezonat foarte mult cu sistemul de la noi, așa că am preferat să fac lucrurile în felul meu).
Iubesc India și tot ce ține de ea: cultură, istorie, tradiții, filosofie, și cu siguranță această pasiune a mea (care s-a mai atentuat în ultimii ani) m-a influențat foarte mult în devenirea mea. Cu siguranță, nu aș fi fost aceeași fără ea, fără cărțile lor sacre sau fără filosofia lor aș fi fost foarte ”săracă”.Pentru mine a fost o adevărată hrană pentru suflet!
O altă pasiune, despre care nu știe multă lume, o constituie artele marțiale (am practicat 4 ani Aikido, în adolescență, iar nivelul de armonie pe care-l resimt acum, acolo își are rădăcinile.)
Pot spune cu certitudine că Aikido și ”India” mi-au schimbat cursul vieții și, în același timp, mi-au modelat-o.
Iubesc România și tot ce are legătură cu ea, de la locuri și povești, până la tradiții și istorie.
Iubesc muzica!
Îmi place mult și marketingul, dar am început, încet dar sigur, să mă desprind și să mă concentrez pe o singură direcție, căci pentru prea mult timp m-am disipat în prea multe direcții, tocmai pentru că îmi plac și mi-au plăcut întotdeauna foarte multe lucruri. Pentru că poți găsi frumosul în atât de multe locuri…
Mă pasionează limbile străine… tocmai pentru că am nevoie să înțeleg, îmi place să cercetez și să descopăr lucruri noi… (vorbesc fluent engleză și franceză, iar limba greacă la nivel conversațional).
Trecând la lucruri cărora le-am dedicat și le voi dedica în continuare o mare parte din viață (la modul serios, de această dată) este să fac fotografie și să încurajez oamenii. Am realizat într-un final că acesta este drumul meu, la asta mă pricep cel mai bine (și, oricum, mi-am dat seama de curând că fac și una și cealaltă de vreo 20 de ani, numai că lipsa ”focusului” își spune cuvântul…)
Fotografia macro m-a învățat, o dată în plus, să văd frumosul din jurul meu. Peste tot în jurul meu. Pentru că frumosul este pretutindeni, dacă ai ochi să îl vezi. Dar pentru asta trebuie să te ”dezlipești” puțin de telefonul mobil, care a început să fie substitut pentru prea multe lucruri cred. Este imposibil, ca pe durata unei zile să nu vezi ceva frumos, dacă ești atent la ce se petrece în jurul tău.
Goethe ne îndemna să nu lăsăm nici o zi să treacă fără să vedem ceva frumos, să auzim ceva frumos sau să citim ceva frumos.
Și, din păcate, nu mai țin minte cine spunea că: ”Dacă ești atent  și cauți să găsești tot frumosul din jurul tău, în cele din urmă, vei deveni acel frumos.”
Îmi place să ”cresc”, cred că am mai spus asta… Și a fost dintotdeauna o constantă în viața mea. Iar setea de cunoaștere, se pare că nu este așa ușor de potolit pentru unii dintre noi. Vă asigur că i-am înnebunit pe cei apropiați din această cauză. Și sinceră să fiu, am crezut că după venirea fetiței mele, ”o să-mi treacă”… dar se pare că nu a fost să fie… iar de-acuma încolo mă îndoiesc că acest lucru se va mai întâmpla. După cum spunea  Russell G. Alexander: ”Viața nu este ascensiune. Este creștere. Nu merge în sus, ci se extinde în afară, în toate direcțiile.”
Silvia AlbuCare este proiecția ta/viziunea ta pentru viitor?
Elena Mocănaşu: Ceea ce-mi doresc cel mai mult și din toată inima este ca din ce în ce mai mulți oameni să aibă grijă de ei, să se simtă bine în pielea lor, să se accepte așa cum sunt și să aibă compasiune pentru ei și pentru ceilalți astfel încât să-i inspire și pe ceilalți din jurul lor să facă la fel.
După ce am susținut seminarul ”Fericirea se învață”, o prietenă m-a întrebat ”De ce acest seminar?…”, iar primul lucru care mi-a venit în minte, fiind de altfel și răspunsul pe care i l-am dat a fost:
”Din egoism. Îmi doresc ca tot mai multă lume din jurul meu să fie fericită, ca să fiu și mai fericită decât sunt deja.”
Cred că are logică… Ne vine mult mai ușor să fim fericiți și amabili, când întâlnim oameni fericiți și amabili, corect?!… Iar în seminarul ”Iubirea ta începe cu tine”, am dus această idee la rang de provocare, care suna astfel:
”Ce-ar fi să fim toți atât de egoiști și să ne iubim atât de mult, astfel încât să îi iubim pe toți cei care ne ies în cale?
Ce-ar fi să ne acceptăm în totalitate așa cum suntem, astfel încât să nu mai judecăm pe nimeni și să-i acceptăm pe ceilalți așa cum sunt?”
Silvia AlbuCare sunt proiectele tale?
Elena Mocănaşu: Direcția principală (acum, că tot mi-am descoperit ”drumul” meu) sunt aceste seminarii pe care, sinceră să fiu, nu știu exact în ce categorie să le încadrez, pentru că în parte țin de dezvoltarea personală… în parte țin de inteligență emoțională… Pentru mine cel mai important este faptul că le dă oamenilor încredere și îi ajută să aibă mai multă compasiune față de ei înșiși și mai multă iubire de sine, sinceră și autentică.
Cine este bine cu el și bun cu el, va fi bun și cu cei din jurul lui. Și, deși contextul variază, avem mai toți aceleași lecții de învățat, aceleași provocări de depășit; important este să fii dispus să faci… dacă ești dispus să faci ceva în sensul ăsta sau preferi să te lamentezi. Eu cred din tot sufletul că noi nu suntem victime!
Așadar anul următor voi continua să susțin câte un seminar pe lună și, deși temele variază, subiectele principale sunt: compasiunea și iubirea de sine, încrederea și convingerile limitative și progrămelele subconștiente care ne conduc viața în mod automat.
Iar în plan secund, voi continua să fac fotografie macro, marea pasiune a vieții mele.
Silvia AlbuTe rog să transmiţi un gând/o idee pentru cititorii ”Cărți bune”?
Elena Mocănaşu: Să fie sceptici/ să pună totul sub semnul întrebări și să fie curioși, ceea ce îi va ajuta să-și trăiască viața așa cum vor ei (nu cum le dictează unii și alții, pornind de la cei din jur și  întreaga societate și până la programele învechite dobândite din fragedă copilărie).
Silvia Albu: Unde poţi fi contactată?
Elena Mocănaşu: Mă puteți găsi la:
Cea mai cuprinzătoare galerie cu fotografiile mele macro o găsiți aici:
Silvia Albu: Multumesc, Elena!
Elena Mocănaşu: Mulțumesc, Silvia, pentru acest interviu și pentru tot ceea ce faci!


Sursă: www.cartibune.eu

Arta de a primi


Prietenii și cei apropiați știu cât de mult îmi place să ofer cadouri și... pentru că se apropie Sărbătorile de iană, m-am gândit să îți dăruiesc acest seminar. Este cadoul meu pentru tine în luna decembrie.

Acest seminar este pentru tine dacă:
* îți vine mai ușor să oferi decât să primești,

* în momentul în care cineva îți dăruiește ceva, ai tendința să îi răspunzi cu:
- ”Mulțumesc, dar nu trebuie.” sau
- ”Mulțumesc, dar nu pot să primesc.” sau
- ”E prea mult, nu pot să accept.”
- ”Nu trebuia să te deranjezi.” etc.
iar în mintea ta are loc un întreg monolog, care îți aduce argumente ce susțin declarațiile de mai sus.

De ce să vii la acest seminar?
* Pentru că vei înțelege de ce este important să primești.
* Pentru că vei putea înțelege că în momentul în care primești mai mult, vei avea cu atât mai mult de dăruit.
* Pentru că vei înțelege că a dărui înseamnă și a primi.
* Pentru că vom vorbi și despre abundență și vei avea ocazia să înțelegi de ce nu ai mai mult din ceea ce îți dorești.
* Pentru surprizele pe care ți le-am pregătit.
* Pentru atmosfera frumoasă care se creează la eveniment.

Locația
Centrul de afaceri ”Dunărea” - Sala ”Budapesta”
Str. Nicolae Bălcescu, Nr. 1 (la intersecție cu Str. Brăilei)

Pentru a te înscrie la acest seminar, te rog să completezi formularul de mai jos, durează doar 30 de secunde:
http://eepurl.com/cqfnXf

Iubirea ta începe cu tine


”Iubește-te pe tine însuți/ însăți ca și cum viața ta depinde de asta. Pentru că așa este.” 
(Anita Moorjani)

În acest seminar vom vorbi despre inimă, emoții și sentimente. 
Vom vedea de ce este necesar să ne iubim pe noi înșine și vom conștientiza că merităm să fim iubiți doar pentru că suntem. Vom înțelege că fiecare este unic și valoros în felul său.

Vom intelege până unde este iubire de sine și de unde începe egoismul. De ce este sănătos să stabilim ”granițe” cu cei din jur și de ce este important să spunem NU. Si cum putem face asta.

Vom conștientiza de unde provin frustrările și prejudecățile noastre.

Vom vindeca o parte din durerile pe care le purtăm în suflet.

Pentru a te înscrie la acest seminar, te rog să completezi formularul de mai jos:

Fericirea se învață



DA! Fericirea se învață! Pentru că fericirea ta este o stare de spirit care ține doar de tine, nu de circumstanțele exterioare.

În acest seminar vom vorbi despre convingeri și credințe limitative, despre alegeri, despre optimism, despre compasiune și autocompasiune, despre iubirea de sine, despre critică și auto-critică (critica din partea celorlați și critica de sine), despre iertare.
Practic vom conștientiza o parte din obstacolele care stau în calea fericirii noastre și vom învăța cum să le depășim.

Ce câștigi dacă vii la acest seminar?
- O altă perspectivă asupra lucrurilor și o nouă viziune asupra vieții tale.

Ce pierzi daca nu vii la acest seminar?
- O șansă de a-ți face viața mai frumoasă.

Cui nu-i recomand acest seminar?
- Celor care au impresia ca schimbările se fac bătând din palme și care se așteaptă să primească o listă scurtă cu ”soluțiile” fericirii care să nu presupună nici un efort personal.

Cui îi recomand acest seminar?
- Celor care cred că POT și știu că VOR o viață mai împlinită, pentru că atunci când lucrăm cu noi înșine și ne confruntăm cu obstacolele din viața noastră, noi putem crește și ne putem transforma, putem fi mai fericiți.

Pentru a te înscrie la acest seminar, te rog să completezi formularul de mai jos:


”Crede în tine” w/ Kate Winslet

"To any young woman who has ever been put down...just don't listen to any of it."



Și lui Kate Winslet i s-a spus la 14 ani, de către un profesor de teatru, să nu-și facă iluzii în ceea ce privește actoria și să se mulțumească cu roluri de ”grăsună”, însă ea a ales să nu îi asculte, să nu îi creadă, să-și învingă temerile și nesiguranța și să ajungă la nivelul care este astăzi. Iar discursul său de la premiile BAFTA de acum câteva zile este mai mult decât inspirațional și îl dedică tuturor fetelor și femeilor care s-au simțit puse la pământ la un moment dat, descurajate să-și urmeze visurile. 

”NU-I ASCULTA! Ai încredere în tine! Și mergi pe drumul tău!”

”Priviți-mă acum!”























Traieste-ti visul! Traieste-ti viata!


Antrenarea mintii este cea mai importanta abilitate umana,pentru a atinge fericirea, cat si succesul! Noi ne cream viata, nu viata ni se intampla!

In cadrul acestui seminar vom invata ca nu exista scuze pe care merita sa le aparam.

Cand nu iti vei mai explica esecurile, te vei trezi in fata visurilor tale.

Tu contezi!
Visul tau conteaza!
Tarziul a fost. Prezentul incepe.


Cui se adreseaza acest seminar?
- Celor care vor mai mult de la viata lor.
- Celor care doresc sa-si depaseasca limitele.
- Celor care vor o viata mai implinita si fericita.


Ce vei invata?

- Visul tau este important?

- Este important sa ai incredere in tine!

- Care sunt gandurile care te limiteaza? Gandurile pe care le folosesti zi de zi in a-ti sta in drumul visului tau? Impreuna vom depasi si inlatura aceste limitari si cele mai comune scuze.

- Vom vorbi descpre vise, talente, vocatie, dar si despre esecuri si regrete. Impreuna vom constientiza care ne sunt visele si talentele, dar si cum putem invinge teama de nereusita.

- Impreuna vom identifica blocaje si convingerile limitative, si cum le poti depasi. Cum poti evita amanarea. Si cum poti obtine o mai mare claritate, pentru a-ti implini visele si, implicit, pentru a avea o viata mai implinita si fericita!


Pentru inscrieri, trimiteti e-mail la zambeste.multumeste@gmail.com sau sunati la 0749.358.665. (Va rugam sa lasati un nr. de telefon pentru contact.) Locurile sunt limitate.

Va asteptam cu drag!!!

Parabola "INELUL"

Un tânăr s-a dus la un bătrân înțelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forță să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bun! Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?

Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse: 

- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea. Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate că aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup și de tine.
– Aaaa...  încântat să vă ajut – bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simțind că iarăși e neluat în seamă și amânat.

Bătrânul își scoase din degetul mic un inel și îl întinse băiatului adăugând:

- Ia calul pe care-l găsești afară și du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulți bani, dar ai grijă ca sub nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puțin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede.

Tânărul luă inelul, încălecă și plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga și-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit.
 Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca să le zică de bănuțul de aur, unii râdeau, alții se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și că nu poate să obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânărul știa că nu poate vinde inelul pe mai puțin de un bănuț de aur, așa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung și-n lat, răpus de de oboseală și lehamite, luă calul și seîntoarse la bătrânul înțelept. Și intră cu capul plecat:

- Îmi pare rău, începu el, dar n-am reușit să fac ceea ce mi-ați cerut. De-abia dacă aș fi putut lua doi sau trei bănuți de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
– Nici nu-ți imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere! Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaștem adevărata valoare a inelului. Încalecă și aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul și întreabă-l cât ți-ar da pentru el. Dar, oricât ți-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul!

Flăcăul încălecă și plecă în goană la bijutier, care dupa ce privi inelul cu atenție, îi zise:
- Spune-i învățătorului că dacă ar vrea să-l vânda acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucit tânărul.
- Da, raspunse bijutierul cu convingere.

Tânărul mulțumi și se întoarse degrabă la învățat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate, iar înțeleptul îi zise:
- Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă și unică. Și, ca și în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.

Spunând acestea, luă inelul și și-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu toții suntem asemenea tânărului din poveste, valoroși și unici, dar ne plimbăm prin târgurile vieții și așteptând să ne evalueze oameni ce nu se pricep. Amintește-ți mereu cât de mare este valoarea ta, chiar dacă mulți din jur te ignoră sau par să nu-și dea seama cât ești de prețios.


Sursă: ”Decizii radicale pentru oameni deștepți” de Andy Szekely.
             [Photo]

Omul care a mutat un munte

A fost odată, în nordul Indiei, un om foarte sărac pe nume Dashrath, care pentru a-și întreține familia lucra cu ziua pământul pentru moșierii din satele învecinate. Munca era istovitoare, soarele arzător, iar pentru a face față oboselii, Phaguni, soția lui, îi aducea la prânz apă și merinde. În fiecare zi ea traversa muntele abrupt și accidentat, căci nu exista nici un drum care să lege satul lor de localitățile învecinate.

Într-una din zile însă, Phaguni se împiedică de o piatră, scăpă din mână ulciorul cu apă, care se sparse, și alunecă câțiva metri, rănindu-se la picior. Își continuă drumul șchiopătând. Trecuseră câteva ore de la prânz, când Dashrath își văzu soția sosind cu lacrimi în ochi. Îngrijorat din cauza soției sale, luă în acel moment o decizie: ”Acest munte a distrus atâtea vase, a rănit atâția oameni, unii și-au pierdut chiar viața încercând să-l traverseze. Iar acum însăși soția mea este rănită. Chiar de-ar fi să-mi ia o viață întreagă, tot voi ciopli un drum în muntele acesta.”

Când s-a întors acasă și-a luat cele trei capre pe care le avea, le-a vândut, iar cu banii obținuți și-a cumpărat o daltă și un ciocan, după care a urcat pe munte și a început să cioplească în piatră.

Când s-a apucat de lucru toată lumea a crezut că a înnebunit, făceau glume pe seama lui, îi spuneau că este imposibil ce vrea să facă. I-au spus că e sărac, că trebuie să muncească ca să își întrețină familia. Le era imposibil să înțeleagă cum de a putut să se gândească vreodată la așa ceva? De ce se băga în așa ceva? Până și fratele lui credea că e nebun.

Starea de sănătate a soției sale se agravă și, din cauza distanței foarte mari până la spital, aceasta muri. Acest fapt nu făcu decât să îi întărească și mai mult convingerea lui Dasrath, că trebuie să construiască drumul prin munte. Pentru aceasta, a muncit zi și noapte, fără întrerupere, timp de 22 de ani.

Dasrath Manjhi, din iubire pentru soția sa a tăiat un munte în două, construind un drum doar cu un ciocan și o daltă.

Ai spune că aceasta este o simplă poveste pentru copii, însă nu este așa, Dasrath Manjhi a trăit cu adevărat (1934-2007), în satul Gehlaur, statul Bihar, din nordul Indiei. El este renumit pentru faptul că a săpat între 1960-1982 un drum în muntele Gehlour (lat de 10 m și lung de 160 m) cu unelte rudimentare, pentru ca oamenii din satul său să poată ajunge mai uşor la spital, care se afla atunci la 70 km, scurtând astfel distanța la doar 1 km.

Deși la început toți îl ridiculizau, când drumul a început să prindă contur, câţiva oameni l-au ajutat cu mâncarea zilnică şi i-au cumpărat unelte noi, când cele vechi deveneau inutilizabile.

Acum, toţi locuitorii din regiune îşi aduc aminte de "Omul muntelui" şi nu ezită să-şi exprime respectul pentru cel care le-a făcut viaţa mai uşoară, drumul făcut de Dashrath Manjhi fiind folosit în prezent de locuitorii din 60 de sate, din împrejurimi. Acest om simplu a devenit o inspirație pentru întreaga societate, fiind dovada vie a faptului că nimic nu este imposibil, că ironiile și criticile celor din jur nu ar trebui să conteze și cu atât mai puțin să ne descurajeze, că din iubire și cu iubire poți reuși tot ceea ce-ți propui să faci în viață.

             www.thealternative.in

Cine sunt eu?

O super-întrebare. Și aș putea începe cu povestea mea: sunt fiică, soră, mamă, etc... Am avut și eu provocările mele, asemeni fiecăruia dintre noi... Și am trecut peste încercări... Mi-am depășit limitări (încă mai lucrez la asta J)... Îmi place și mi-a plăcut întotdeauna să ajut oamenii (de altfel, întreg poporul român suferă de ”ajutită”, dacă ar fi să-l citez pe Andy Szekely)... Am o fetiță extraordinară, care este, de fapt, cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat vreodată... cel mai minunat dar pe care l-am primit vreodată... Încerc să ”cresc” un pic mai mult în fiecare zi... Mă strădui să devin un om mai bun... Mă pasionează fotografia macro... Îmi place să mă bucur de lucrurile mărunte...

Dar oricânt de interesantă ar putea părea pentru unii sau de neinteresantă pentru alții această poveste, rămâne doar o poveste. Pentru că eu sunt mult mai mult decât atât. Fiecare dintre noi este mult mai mult decât povestea lui.

Iar în adevăr... eu sunt iubire, asemeni fiecăruia dintre noi (chiar dacă mai am încă ”ziduri” de dărâmat)...

În esență... eu sunt lumină (însuși numele meu are această semnificație) și am început din ce în ce mai mult să-mi asum aceasta...

Sunt copilul divin al lui Dumnezeu... perfectă în imperfecțiunea mea... fără de început și fără de sfârșit...

Nu sunt o picătură într-un ocean (așa cum am fost învățați să credem), ci sunt întregul ocean condensat într-o picătură. Așa cum este fiecare dintre noi.

Eu sunt creatoarea propriei mele vieți... și, în prezent, mă strădui să mă dezvăț (dez-învăț) multe lucruri, ca să-mi dau voie să fiu mai mult, nu să fac mai mult.

Pe scurt... Eu sunt!


Pasiuni

Sinceră să fiu nu prea știu cu ce să încep... Așa că voi începe cu începutul J: IUBESC  CĂRȚILE. Pe bune. Am o bibliotecă imensă și îmi aduc aminte că la un moment dat, acum mulți ani, eram pe jumătate supărată, pe jumătate tristă pentru că în timp uit multe din lucrurile pe care le-am citit. Din fericire, frustrarea mea nu a durat prea mult, pentru că am înțeles că de fapt ceea ce am citit este important pentru că îmi deschide noi orizonturi și mă transformă în permanență în cea care sunt azi (fie că-mi aduc aminte sau nu fiecare detaliu din cele ce am citit).

Îmi place foarte mult filosofia (am avut o prietenă bună, studentă la Iași, la Filosofie, și îmi aduc aminte cu mare drag de conversațiile și corespondența din acea perioadă, încă mai păstrez scrisorile de atunci – era o altă ”eră”... cu scrisori adevărate... J).

Îmi place psihologia (și chiar am fost sfătuită la un moment dat să dau la Psihologie, însă nu am rezonat foarte mult cu sistemul de la noi, așa că am preferat să fac lucrurile în felul meu).

Iubesc India și tot ce ține de ea: cultură, istorie, tradiții, filosofie, și cu siguranță această pasiune a mea (care s-a mai atentuat în ultimii ani) m-a influențat foarte mult în devenirea mea. Cu siguranță, nu aș fi fost aceeași fără ea, fără cărțile lor sacre sau fără filosofia lor aș fi fost foarte ”săracă”.Pentru mine a fost o adevărată hrană pentru suflet!

O altă pasiune, despre care nu știe multă lume, o constituie artele marțiale (am practicat 4 ani Aikido, în adolescență, iar nivelul de armonie pe care-l resimt acum, acolo își are rădăcinile.)
Pot spune cu certitudine că Aikido și ”India” mi-au schimbat cursul vieții și, în același timp, mi-au modelat-o.

Iubesc România și tot ce are legătură cu ea, de la locuri și povești, până la tradiții și istorie.

Iubesc muzica!

Îmi place mult și marketingul, dar am început, încet dar sigur, să mă desprind și să mă concentrez pe o singură direcție, căci pentru prea mult timp m-am disipat în prea multe direcții, tocmai pentru că îmi plac și mi-au plăcut întotdeauna foarte multe lucruri. Pentru că poți găsi frumosul în atât de multe locuri...

Mă pasionează limbile străine... tocmai pentru că am nevoie să înțeleg, îmi place să cercetez și să descopăr lucruri noi... (vorbesc fluent engleză și franceză, iar limba greacă la nivel conversațional).

Trecând la lucruri cărora le-am dedicat și le voi dedica în continuare o mare parte din viață (la modul serios, de această dată) este să fac fotografie și să încurajez oamenii. Am realizat într-un final că acesta este drumul meu, la asta mă pricep cel mai bine (și, oricum, mi-am dat seama de curând că fac și una și cealaltă de vreo 20 de ani, numai că lipsa ”focusului” își spune cuvântul...)

Fotografia macro m-a învățat, o dată în plus, să văd frumosul din jurul meu. Peste tot în jurul meu. Pentru că frumosul este pretutindeni, dacă ai ochi să îl vezi. Dar pentru asta trebuie să te ”dezlipești” puțin de telefonul mobil, care a început să fie substitut pentru prea multe lucruri cred. Este imposibil, ca pe durata unei zile să nu vezi ceva frumos, dacă ești atent la ce se petrece în jurul tău.

Goethe ne îndemna să nu lăsăm nici o zi să treacă fără să vedem ceva frumos, să auzim ceva frumos sau să citim ceva frumos.
Și, din păcate, nu mai țin minte cine spunea că: ”Dacă ești atent  și cauți să găsești tot frumosul din jurul tău, în cele din urmă, vei deveni acel frumos.”

Îmi place să ”cresc”, cred că am mai spus asta... Și a fost dintotdeauna o constantă în viața mea. Iar setea de cunoaștere, se pare că nu este așa ușor de potolit pentru unii dintre noi. Vă asigur că i-am înnebunit pe cei apropiați din această cauză. Și sinceră să fiu, am crezut că după venirea fetiței mele, ”o să-mi treacă”... dar se pare că nu a fost să fie... iar de-acuma încolo mă îndoiesc că acest lucru se va mai întâmpla. După cum spunea  Russell G. Alexander: ”Viața nu este ascensiune. Este creștere. Nu merge în sus, ci se extinde în afară, în toate direcțiile.”


Dorințe

Ceea ce-mi doresc cel mai mult și din toată inima este ca din ce în ce mai mulți oameni să aibă grijă de ei, să se simtă bine în pielea lor, să se accepte așa cum sunt și să aibă compasiune pentru ei și pentru ceilalți astfel încât să-i inspire și pe ceilalți din jurul lor să facă la fel.

După ce am susținut seminarul ”Fericirea se învață”, o prietenă m-a întrebat ”De ce acest seminar?...”, iar primul lucru care mi-a venit în minte, fiind de altfel și răspunsul pe care i l-am dat a fost:
”Din egoism. Îmi doresc ca tot mai multă lume din jurul meu să fie fericită, ca să fiu și mai fericită decât sunt deja.”

Cred că are logică... Ne vine mult mai ușor să fim fericiți și amabili, când întâlnim oameni fericiți și amabili, corect?!... Iar în seminarul ”Iubirea ta începe cu tine”, am dus această idee la rang de provocare, care suna astfel:

”Ce-ar fi să fim toți atât de egoiști și să ne iubim atât de mult, astfel încât să îi iubim pe toți cei care ne ies în cale?
Ce-ar fi să ne acceptăm în totalitate așa cum suntem, astfel încât să nu mai judecăm pe nimeni și să-i acceptăm pe ceilalți așa cum sunt?”


Proiecte

Direcția principală (acuma că tot mi-am descoperit ”drumul” meu) sunt aceste seminarii pe care, sinceră să fiu, nu știu exact în ce categorie să le încadrez, pentru că în parte țin de dezvoltarea personală... în parte țin de inteligență emoțională... Pentru mine cel mai important este faptul că le dă oamenilor încredere și îi ajută să aibă mai multă compasiune față de ei înșiși și mai multă iubire de sine, sinceră și autentică.

Cine este bine cu el și bun cu el, va fi bun și cu cei din jurul lui. Și, deși contextul variază, avem mai toți aceleași lecții de învățat, aceleași provocări de depășit; important este să fii dispus să faci... dacă ești dispus să faci ceva în sensul ăsta sau preferi să te lamentezi. Eu cred din tot sufletul că noi nu suntem victime!

Așadar anul următor voi continua să susțin câte un seminar pe lună și, deși temele variază, subiectele principale sunt: compasiunea și iubirea de sine, încrederea și convingerile limitative și progrămelele subconștiente care ne conduc viața pe pilot automat.
Iar în plan secund, voi continua să fac fotografie macro, marea pasiune a vieții mele.

  
Un îndemn
pentru tine, cel care citești aceste rânduri:

Fii sceptic/ pune totul sub semnul întrebării! Fii curios! Aste te va ajuta să-ți trăiești viața așa cum îți dorești tu (nu cum îți dictează unii și alții, pornind de la cei din jur și întreaga societate și până la programele învechite dobândite din fragedă copilărie).