Skip to main content

În ziua în care te iubești pe tine

de Sofia Dumitriu
În ziua în care te iubești pe tine cu adevărat, înveți că nimeni nu va vedea frumosul din tine înainte ca tu să-ți vezi propria valoare. Atunci înveți conștientizarea propriei valori și respectul de sine.
În ziua în care te iubești pe tine cu adevarat, nu mai cauți de la ceilalți validarea care te înființează. Pentru că tu însuți te vezi pentru minunea care ești. Așa înveți să dăruiești înainte de a cere.
În ziua în care te iubești cu adevărat, îți dai seama că ești exact acolo unde trebuie. Așa înveți să renunți la regretele trecutului și la speranța viitorului. Aici și acum e un loc minunat în care te afli.
În ziua în care te iubești pe tine cu adevarat, ești plin de mirare și de zâmbet. Pentru că poți să vezi contradicțiile și paradoxurile și găsești fascinație în tumultul vieții. Așa înveți că drumul în sine este sensul tău.
În ziua în care te iubești cu adevărat, te detașezi de așteptări și de frustrări. Pentru că ți-ai oferit deja darul de pe urmă: acceptarea de sine, fără a aștepta ca ceilalți să compenseze pentru tot ceea ce nu ai primit până atunci.
În ziua în care te iubești pe tine cu adevărat, dăruiești zâmbete și înțelepciune. Pentru că descoperi magia alchimiei emoționale: primești ceea ce dăruiești. Așa înveți legile interacțiunii umane, trebuie să fii înainte de a cere.
În ziua în care te iubești pe tine cu adevărat, privești în trecut fără mânie. Așa înveți să te ierți pe tine, pe zei și pe oameni – nimeni nu îți este dator cu nimic. Totul este subscris unui firesc al cărui sens de pe urmă îl vei ști la un moment dat. Așa înveți credința, în tine și în ceva-ul de dincolo de concret și de aparent.
În ziua în care te iubești pe tine cu adevărat, abandonezi încrâncenarea de a obține ceea ce alții ti-au spus că este fericirea. Pentru că ai descoperit bucuria fiecărei zile, o filă din povestea devenirii tale.
În ziua în care te iubești pe tine cu adevarat, te uiți la tine și la celalalt ca la o opera de artă, fiecare fascinantă în culorile sale. Și nu mai vrei să schimbi pe nimeni, doar contempli modul diferit în care fiecare alege să își îndeplinească nevoile umane comune tuturor. Așa înveți să nu bați la porți închise și să recunoști similaritatea atunci când o întâlnești.
În ziua în care te iubești pe tine cu adevărat, îți asumi măreția și nu te mai poziționezi mediocru. Pentru că nu te mai compari cu nimeni, ci doar cu ceea ce poți fi tu. Așa înveți că egalitatea este o utopie și că frumusețea vine din diversitate și nu din uniformitate.
În ziua în care te iubești pe tine cu adevarat, poți să vezi oamenii pentru ceea ce sunt, nu prin prisma a ceea ce vor ei să pară. Pentru că te-ai văzut pe tine, și sus și jos, și întuneric și lumină și atunci poți citi povestea celuilalt, dincolo de închipuirile de sine. Așa înveți sinceritatea radicală și vei prefera oricând cunoașterea în locul himerelor.
În ziua în care te iubești pe tine cu adevărat, se face sărbătoare. Nu mai ai nevoie să-și spună cineva când ai voie să te bucuri sau să savurezi nostalgia. Ți-ai asumat nebunia vieții și te joci cu emoțiile tale, realizând că ceea ce ți-ai dorit dintotdeauna este să trăiești intens, să te simți viu.
În ziua în care te iubești pe tine cu adevărat, ești atent să-ți surprinzi devenirea și îți asumi că tu te creezi pe tine. Nu mai astepți ca o autoritate exterioară să te facă să fii și să simți.


În ziua în care te iubești pe tine cu adevărat, life is beautiful.

Comments

V-a plăcut și...

”Îți dai seama câte întâmplări și alegeri au trebuit să aibă loc... începând cu nașterea Universului... ca să se ajungă la crearea ta? Exact așa cum ești TU!?”

Lumina este totul

”Lumina ca și sunetul este ceva extraordinar. Pictorii încearcă să pună lumina pe pânză; fotografia încearcă să prindă lumina; există lumina unei singure lămpi într-o noapte întunecoasă sau lumina care se află pe fața altuia, lumina care se află înapoia ochilor. Lumina pe care o văd ochii nu este lumina de pe apă; această lumină este atât de deosebită, atât de vastă încât nu poate intra în câmpul îngust al ochiului. Această lumină, ca și sunetul, se mișcă la nesfârșit, - înăuntru și în afară – ca și fluxul și reflexul mării. Și dacă stai foarte liniștit, tu mergi cu ea, dar nu în închipuire sau senzorial; mergi cu ea fără să știi, în afara măsurii timpului.
Frumusețea acestei lumini, ca și a iubirii, este de a nu putea fi atinsă, de a nu putea fi pusă în cuvânt. Însă ea era acolo – în umbră, în spațiul deschis, în casă, în fereastra de peste drum, și în râsul acelor copii. Fără lumina aceea, ceea ce vedeți este cu totul neînsemnat, căci lumina este totul.” (J. Krishnamurti)

Noi suntem deja una cu Dumnezeu

În povestea lui Adam și a Evei se vorbește de un șarpe care trăia în Arborele Cunoașterii. Acesta era un înger căzut care le transmitea celor care doreau să îl asculte mesaje distorsionate. Biblia îl numește Prințul Mincinoșilor. Șarpele le-a spus oamenilor încă inocenți: - Vreți să fiți la fel ca Dumnezeu?
Întrebarea părea simplă, dar ascundea o capcană. Dacă oamenii i-ar fi răspuns: - Nu, mulțumesc. Noi suntem deja una cu Dumnezeu. ei ar fi continuat să trăiască în Paradis. 
Din păcate, ei i-au răspuns: - Da, dorim să fim la fel ca Dumnezeu. Ei nu au sesizat minciuna. Au mâncat din fructele copacului, au înghițit minciuna, și astfel au murit.
Lucrul care i-a determinat să mănânce din fructe fără a sesiza minciuna a fost îndoiala. Înainte să cunoască îndoiala, ei nu dețineau nici un fel de cunoaștere. Oamenii trăiau în mod direct adevărul din fața lor. După ce au acceptat minciuna, ei nu au mai crezut că sunt una cu Dumnezeu. Începând din acel moment, ei au început să-L caute pe Dumnezeu. A…