Skip to main content

”Iubirea de sine”... – Ce mai e și prostia asta New-Age?

”Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți” 

(Matei 22,39)
cu toții am auzit aceasta de atâtea ori...

Întrebarea este:
- Tu te iubești pe tine?

Răspund din observațiile personale:
- Nu. Pentru că este egoist! Da... pentru prea mulți dintre noi, este foarte egoist să te iubești pe tine însuți și să ai grijă de tine.
Așa am fost învățați... Și în încercarea noastră de a nu fi egoiști... ne simțim chiar vinovați când nu avem grijă de ceilalți mai întâi, și ne lăsăm de cele mai multe ori pe locul 2, 3 sau chiar pe ultimul loc...

Așa că te întreb:
- Tu cum îi iubești pe ceilalți?... Tu îi iubești pe ceilalți?...

Și răspund tot eu :)
- Daaa... Cam tot așa cum te iubești și pe tine...

Dacă tu nu știi să ai grijă de tine și să te iubești pe tine, cum vei ști să îi iubești și să ai grijă de altcineva?!...

- Poți să dai ceva ce nu ai?!...

Dacă nu ești plin de iubire și compasiune tu însuți, cum poți oferi iubire și compasiune altcuiva?!...
Cum poți împărtăși ceva ce nu ai, ceva ce nu știi?!...


Iubirea de sine nu duce la egoism prin simplul fapt că iubirea dizolvă tot ceea ce este negativ, tot așa cum lumina dizolvă întunericul.

Când ești plin de iubire, este imposibil să mergi împrăștiind, în stânga și în dreapta, răutate și negativism (sub formă de ură, frică, invidie, aroganță, egoism etc.). Numai lipsa de iubire duce la asta.

Dintr-o cană plină cu apă poți să torni apă. Dintr-o cană plină cu venin poți vărsa venin.
Acum am o dilemă: oare dintr-o cană goală ce poți să verși?!...
Ceea ce mă duce cu gândul la următoarea ipoteză: dacă o inimă nu este plină cu iubire (sau nu caută a se umple cu iubire), ori se va umple încet încet cu venin, ori se va sparge în bucăți.

”Iubește-te pe tine însuți, pentru a-i putea iubi pe ceilalți.”

Nu mai țin minte nici unde am găsit-o, nici cui îi aparține următoarea rugăciune:
”Doamne, te rog, să mă umpli cu atât de multă lumină, astfel încât să nu mai rămână loc pentru nimic altceva.”
(Dear God, please, fill me with so much light, there is no place left for anything else.)

Am adaptat-o și la mine sună cam așa:
”Doamne, te rog, să mă umpli cu atât de multă lumină și iubire
astfel încât să nu mai rămână loc pentru nimic altceva.”

Ca de obicei, este mai ușor de zis, decât de făcut. Însă acum am compasiune și răbdare față de mine și din ce în ce mai multă iubire și grijă față de mine, și știu că, într-o zi, ruga mi se va împlini. Ceea ce doresc la toată lumea.


Să ai compasiune și iubire față de tine nu este egoist, ci este absolut necesar! Pentru că altfel nu vei avea de unde să oferi iubire și compasiune (deoarece vei fi prea plin de frustrări și resentimente).



Comments

V-a plăcut și...

”Îți dai seama câte întâmplări și alegeri au trebuit să aibă loc... începând cu nașterea Universului... ca să se ajungă la crearea ta? Exact așa cum ești TU!?”

Lumina este totul

”Lumina ca și sunetul este ceva extraordinar. Pictorii încearcă să pună lumina pe pânză; fotografia încearcă să prindă lumina; există lumina unei singure lămpi într-o noapte întunecoasă sau lumina care se află pe fața altuia, lumina care se află înapoia ochilor. Lumina pe care o văd ochii nu este lumina de pe apă; această lumină este atât de deosebită, atât de vastă încât nu poate intra în câmpul îngust al ochiului. Această lumină, ca și sunetul, se mișcă la nesfârșit, - înăuntru și în afară – ca și fluxul și reflexul mării. Și dacă stai foarte liniștit, tu mergi cu ea, dar nu în închipuire sau senzorial; mergi cu ea fără să știi, în afara măsurii timpului.
Frumusețea acestei lumini, ca și a iubirii, este de a nu putea fi atinsă, de a nu putea fi pusă în cuvânt. Însă ea era acolo – în umbră, în spațiul deschis, în casă, în fereastra de peste drum, și în râsul acelor copii. Fără lumina aceea, ceea ce vedeți este cu totul neînsemnat, căci lumina este totul.” (J. Krishnamurti)

Noi suntem deja una cu Dumnezeu

În povestea lui Adam și a Evei se vorbește de un șarpe care trăia în Arborele Cunoașterii. Acesta era un înger căzut care le transmitea celor care doreau să îl asculte mesaje distorsionate. Biblia îl numește Prințul Mincinoșilor. Șarpele le-a spus oamenilor încă inocenți: - Vreți să fiți la fel ca Dumnezeu?
Întrebarea părea simplă, dar ascundea o capcană. Dacă oamenii i-ar fi răspuns: - Nu, mulțumesc. Noi suntem deja una cu Dumnezeu. ei ar fi continuat să trăiască în Paradis. 
Din păcate, ei i-au răspuns: - Da, dorim să fim la fel ca Dumnezeu. Ei nu au sesizat minciuna. Au mâncat din fructele copacului, au înghițit minciuna, și astfel au murit.
Lucrul care i-a determinat să mănânce din fructe fără a sesiza minciuna a fost îndoiala. Înainte să cunoască îndoiala, ei nu dețineau nici un fel de cunoaștere. Oamenii trăiau în mod direct adevărul din fața lor. După ce au acceptat minciuna, ei nu au mai crezut că sunt una cu Dumnezeu. Începând din acel moment, ei au început să-L caute pe Dumnezeu. A…