Skip to main content

Alege să fii fericit/ă!


- Tu nu te-ai săturat să-ți dicteze alții valorile?!... Cum să fii... Ce să crezi... Cum să faci?!...

- Tu nu crezi că e timpul să faci o schimbare?!... Tu nu crezi că cel mai important lucru, de fapt, este ceea ce crezi tu?!... Ceea ce îți dorești tu de la viață?!...

Eu cred că noi nu ”am venit” aici ca să fim trași la xerox, o multitudine de copii ale unui singur exemplar. Eu cred că ”am venit” aici să fim frumoși. Fiecare în felul său. 


S-au creat niște șabloane și ne ”măsurăm” toți (sau marea majoritate) prin prisma lor, de parcă o culoare ar fi mai frumoasă decât alta... Iar dacă se întâmplă ca să credem aceasta, este, de fapt, doar o chestiune de percepție și de preferințe.
Mie poate să-mi placă albastrul, iar ție poate să-ți placă roșul, ceea ce, implicit, face ca cea mai frumoasă culoare să fie ori roșul pentru tine, ori albastrul pentru mine. Dar este vorba doar de subiectivitate, de preferința fiecăruia. Asta nu înseamnă că cineva are dreptate, iar altcineva nu... Este, pur și simplu, o stare de fapt. Nimeni nu are dreptate și nimeni nu greșește!

Crezi că florile se compară între ele?!... Mă îndoiesc că s-a întâmplat vreodată ca un ghiocel să-și dorească să fie zambilă sau invers. Atunci noi de ce facem asta mereu?!...

Fiecare este frumos în felul său! Fiecare este UNIC! Și tocmai în aceasta constă frumusețea.

Însă noi preferăm să punem la îndoială cum suntem... cum arătăm... ce zicem... ce gândim... Ne comparăm cu nişte șabloane irelevante, iar la sfârșit ne dă mereu cu minus.
Noi de ce punem mereu la îndoială rostul nostru în lume?!... Și ajungem să nu fim suficienți (găsim noi ceva ”neconform”) unor standarde fără noimă!


- Cine spune că eu nu sunt OK așa cum sunt?!...Exact așa cum sunt!
Spune el?!... Spune ea?!...
- Așa, și?!... De ce ar trebui să-i cred?!... Știu ei mai bine decât Dumnezeu care este rostul meu pe lumea asta?!... Pe bune?!...

Eu mă accept așa cum sunt! Ce crezi tu (sau orice altceva) despre mine este părerea ta, ai dreptul la ea, dar nu are nimic de a face cu mine!

Și atunci, de ce atât de mulți dintre noi ne punem la îndoială, atât de des, preferând să ducem o viață jalnică (da, la un moment dat devine jalnică, dacă ești atât de confuz, încât nu mai știi cine ești și mergi înainte doar din inerție...)

Nu vreau să par lipsită de empatie, dar știi ceva... pentru mine, părerea mea contează mai mult decât părerea ta. Și e normal să fie așa. Tot așa cum e normal ca, pentru tine, părerea ta să fie mai importantă decât părerea mea.

Dacă tu te-ai accepta pe tine așa cum ești nu mi-ai mai cere mie să fiu altfel decât sunt!

Cât de trist ar fi asta... să te las pe tine să-mi dictezi cum ar trebui să fiu, ce ar trebui să fac sau ce ar trebui să simt?!... Să-ți dau ție toată puterea asupra mea și asupra vieții mele... Nu crezi că ceri cam mult?!... Dar eu nu sunt o victimă! Așa cum nu ești nici tu!

Viața mea este alegerea mea! Iar eu sunt singura responsabilă pentru fericirea mea! Însă sunt responsabilă numai pentru fericirea mea, nu și pentru a ta. Eu nu sunt responsabilă pentru fericirea întregii lumi! Ar fi imposibil! De aceea, eu nu voi pune niciodată fericirea mea în mâinile tale.

Fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea și să-și aducă contribuția la propria lui fericire. Și e tare fain că e așa! :)

Alege să fii fericit/ă!


Sursă [fotografii].

Comments

V-a plăcut și...

”Îți dai seama câte întâmplări și alegeri au trebuit să aibă loc... începând cu nașterea Universului... ca să se ajungă la crearea ta? Exact așa cum ești TU!?”

Lumina este totul

”Lumina ca și sunetul este ceva extraordinar. Pictorii încearcă să pună lumina pe pânză; fotografia încearcă să prindă lumina; există lumina unei singure lămpi într-o noapte întunecoasă sau lumina care se află pe fața altuia, lumina care se află înapoia ochilor. Lumina pe care o văd ochii nu este lumina de pe apă; această lumină este atât de deosebită, atât de vastă încât nu poate intra în câmpul îngust al ochiului. Această lumină, ca și sunetul, se mișcă la nesfârșit, - înăuntru și în afară – ca și fluxul și reflexul mării. Și dacă stai foarte liniștit, tu mergi cu ea, dar nu în închipuire sau senzorial; mergi cu ea fără să știi, în afara măsurii timpului.
Frumusețea acestei lumini, ca și a iubirii, este de a nu putea fi atinsă, de a nu putea fi pusă în cuvânt. Însă ea era acolo – în umbră, în spațiul deschis, în casă, în fereastra de peste drum, și în râsul acelor copii. Fără lumina aceea, ceea ce vedeți este cu totul neînsemnat, căci lumina este totul.” (J. Krishnamurti)

Noi suntem deja una cu Dumnezeu

În povestea lui Adam și a Evei se vorbește de un șarpe care trăia în Arborele Cunoașterii. Acesta era un înger căzut care le transmitea celor care doreau să îl asculte mesaje distorsionate. Biblia îl numește Prințul Mincinoșilor. Șarpele le-a spus oamenilor încă inocenți: - Vreți să fiți la fel ca Dumnezeu?
Întrebarea părea simplă, dar ascundea o capcană. Dacă oamenii i-ar fi răspuns: - Nu, mulțumesc. Noi suntem deja una cu Dumnezeu. ei ar fi continuat să trăiască în Paradis. 
Din păcate, ei i-au răspuns: - Da, dorim să fim la fel ca Dumnezeu. Ei nu au sesizat minciuna. Au mâncat din fructele copacului, au înghițit minciuna, și astfel au murit.
Lucrul care i-a determinat să mănânce din fructe fără a sesiza minciuna a fost îndoiala. Înainte să cunoască îndoiala, ei nu dețineau nici un fel de cunoaștere. Oamenii trăiau în mod direct adevărul din fața lor. După ce au acceptat minciuna, ei nu au mai crezut că sunt una cu Dumnezeu. Începând din acel moment, ei au început să-L caute pe Dumnezeu. A…