Skip to main content

”Christos a Înviat!”


de Alexandru Vlahuță

Și-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și-un dușman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazareth!

El n-a venit să razvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculț, pe jos, colindă lumea
Și mulți hulesc în urma Lui.

Și mulți cu pietre Îl alungă
Și râd de El ca de-un smintit:
Iisus zâmbește tuturora-
Atotputernic și smerit!

El orbilor le dă lumina,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi scoală din mormânt.

și tuturor deopotrivă.
Împarte darul Lui ceresc-
Și celor care cred într-Însul,
Și celor ce-L batjocoresc.

Urască-L cei fără de lege...
Ce-i pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.

Din toată lumea asupriții
În jurul Lui s-au grămădit
Și-n vijeliile de patimi
La glasul Lui au amuțit:

"Fiți blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmașie se pornesc"...

Cât bine, câtă fericire,
Și câtă dragoste-ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

Au râs și te-au scuipat în față
Din spini cunună Ți-au facut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni desupră-Ți s-au crezut...
Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să-I acoperiți
Chemați sutașii cei mai ageri,
Și străji de noapte rânduiți...

S-au veselit necredincioșii
C-au pus Luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,

Și valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.

Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-nghenunchere
Sculați... Christos a Înviat!

Comments

V-a plăcut și...

”Îți dai seama câte întâmplări și alegeri au trebuit să aibă loc... începând cu nașterea Universului... ca să se ajungă la crearea ta? Exact așa cum ești TU!?”

Lumina este totul

”Lumina ca și sunetul este ceva extraordinar. Pictorii încearcă să pună lumina pe pânză; fotografia încearcă să prindă lumina; există lumina unei singure lămpi într-o noapte întunecoasă sau lumina care se află pe fața altuia, lumina care se află înapoia ochilor. Lumina pe care o văd ochii nu este lumina de pe apă; această lumină este atât de deosebită, atât de vastă încât nu poate intra în câmpul îngust al ochiului. Această lumină, ca și sunetul, se mișcă la nesfârșit, - înăuntru și în afară – ca și fluxul și reflexul mării. Și dacă stai foarte liniștit, tu mergi cu ea, dar nu în închipuire sau senzorial; mergi cu ea fără să știi, în afara măsurii timpului.
Frumusețea acestei lumini, ca și a iubirii, este de a nu putea fi atinsă, de a nu putea fi pusă în cuvânt. Însă ea era acolo – în umbră, în spațiul deschis, în casă, în fereastra de peste drum, și în râsul acelor copii. Fără lumina aceea, ceea ce vedeți este cu totul neînsemnat, căci lumina este totul.” (J. Krishnamurti)

Noi suntem deja una cu Dumnezeu

În povestea lui Adam și a Evei se vorbește de un șarpe care trăia în Arborele Cunoașterii. Acesta era un înger căzut care le transmitea celor care doreau să îl asculte mesaje distorsionate. Biblia îl numește Prințul Mincinoșilor. Șarpele le-a spus oamenilor încă inocenți: - Vreți să fiți la fel ca Dumnezeu?
Întrebarea părea simplă, dar ascundea o capcană. Dacă oamenii i-ar fi răspuns: - Nu, mulțumesc. Noi suntem deja una cu Dumnezeu. ei ar fi continuat să trăiască în Paradis. 
Din păcate, ei i-au răspuns: - Da, dorim să fim la fel ca Dumnezeu. Ei nu au sesizat minciuna. Au mâncat din fructele copacului, au înghițit minciuna, și astfel au murit.
Lucrul care i-a determinat să mănânce din fructe fără a sesiza minciuna a fost îndoiala. Înainte să cunoască îndoiala, ei nu dețineau nici un fel de cunoaștere. Oamenii trăiau în mod direct adevărul din fața lor. După ce au acceptat minciuna, ei nu au mai crezut că sunt una cu Dumnezeu. Începând din acel moment, ei au început să-L caute pe Dumnezeu. A…