Elena Mocănașu

La serbarea de sfârșit de an, printre altele, Domnul Învățător a spus despre Theona că este cel mai fericit copil din toate generațiile de elevi pe care le-a    avut. Întrebare : ”Theona este genul de om care îți spune cu zâmbetul pe buze că ți-a băgat mașinan-n stâlp... Cum ați reușit, doamnă, să creșteți un copil așa optimist?” Răspuns ul îl dau acum, în scris, pentru că este prea lung și prea complicat să o fi făcut la momentul respectiv: În primul rând este o chestiune de priorități. Și în același timp este o chestiune de a-ți asuma responsabilitatea, de a ”vindeca” și schimba lucruri care nu funcționează la tine/ în tine ca părinte. Pentru că atunci când facem acest lucru, îi ”eliberăm” în mod automat și pe copiii noștri de ”poveri” care nu sunt ale lor de cărat, precum și de ”programe” defectuoase, care nu le sunt de nici un folos (care pot fi credințe limitative, superstiții vechi de când lumea sau prejudecăți). Dacă e să mergem și mai departe pe firul povesti

Pentru că articolul precedent despre școală ( pe care îl poți găsi aici ) risca să se lungească prea mult am preferat să detaliez unele aspecte în acest articol. Pentru că noi suntem foarte recunoscătoare pentru dascălii pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale (sper din tot sufletul că vom da peste astfel de oameni și în viitor). La grădiniță am avut noroc de o educatoare minunată, Dna. Lăcrămioara Hondrilă; când am intrat la școală, am dat peste un învățător tare fain, Dl. Liviu Roman, oameni frumoși care nu ”taie aripi”, ci, din contră, inspiră și insuflă încredere, ceea ce este un lucru extraordinar într-o lume în care prea mulți oameni sunt obișnuiți să critice și să minimizeze, iar când este vorba despre cei mici, acest lucru este cu atât mai grav și cu repercursiuni pe întreaga viață (deși nimeni nu-și bate capul să privească lucrurile așa în profunzime). Toate meseriile sunt importante, precum fiecare om, fiecare dintre noi este  important și fiecare își are locul său su