Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2020

#7 Elena’s Bookclub - ”Copiii libertății”

  Recomandarea de carte pentru această lună este o surpriză și pentru mine. Luna trecută, mi-au căzut ochii pe această carte ” Copiii libertății ” de Marc Levy și efectiv nu m-am putut abține să nu o iau s-o citesc. Fiind o carte inspirată din fapte reale, viața tatălui autorului stând la baza acesteia, mi se pare un exercițiu de memorie extraordinar pentru aceste vremuri tulburi. Nu degeaba se zice că ”cei care nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete”. Chiar avem nevoie să ne amintim și avem nevoie să ne ”trezim”. Pentru că altfel sunt șanse mari ca istoria să se repete.   ”Copiii libertății ” este o carte tulburătoare… O carte despre ororile lumii, despre sacrificiul uman, despre curaj, despre cruzime, despre durere, dar și despre bunătate. Autorul ne arată atât partea urâtă a omenirii, cât și partea frumoasă, partea care ne oferă fărâma de speranță, atunci când avem mai mare nevoie de ea, încrederea că în final umanitatea va triumfa.   În al II-lea Război Mondial, jocurile

Dă share mai departe