Elena Mocănașu

La un curs de scriere creativă mi s-a pus întrebarea ”ce aș face cu un diamant?” Iar răspunsul meu, deși cam lung, a fost acesta: ”Ce aș face cu un diamant?!...” Pentru mine este o întrebare destul de ciudată și dificilă în același timp: unu – pentru că din punct de vedere material pentru mine nu este mai mult decât o piatră și în ciuda prețului exorbitant la care poate ajunge, nu am putut să înțeleg niciodată ”isteria” iscată în jurul ei și... doi – cu atât mai mult cu cât mii de oameni (sau chiar mai mulți) sunt exploatați în cel mai brutal mod cu putință pentru a scoate la lumină această piatră, ceea ce o face și mai indezirabilă din punctul meu de vedere și, cu siguranță, ar reprezenta un argument în plus pentru a nu o achiziționa. Mi se pare un sacrificiu enorm, pentru un capriciu de ”bonton”. Ceea ce mi se poate părea interesant la un diamant este latura sa simbolică, cea care îi dă de fapt valoare, și anume faptul că la bază este un simplu cărbune negru și opac, ca...

Un tânăr s-a dus la un bătrân înțelept pentru a-l ajuta cu un sfat. - Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forță să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bun! Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine? Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:  - Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea. Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate că aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup și de tine. – Aaaa...   încântat să vă ajut – bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simțind că iarăși e neluat în seamă și amânat. Bătrânul își scoase din degetul mic un inel și îl întinse băiatului adăugând: - Ia calul pe care-l găsești afară și du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va put...

A fost odată, în nordul Indiei, un om foarte sărac pe nume Dashrath , care pentru a-și întreține familia lucra cu ziua pământul pentru moșierii din satele învecinate. Munca era istovitoare, soarele arzător, iar pentru a face față oboselii, Phaguni, soția lui, îi aducea la prânz apă și merinde. În fiecare zi ea traversa muntele abrupt și accidentat, căci nu exista nici un drum care să lege satul lor de localitățile învecinate. Într-una din zile însă, Phaguni se împiedică de o piatră, scăpă din mână ulciorul cu apă, care se sparse, și alunecă câțiva metri, rănindu-se la picior. Își continuă drumul șchiopătând. Trecuseră câteva ore de la prânz, când Dashrath își văzu soția sosind cu lacrimi în ochi. Îngrijorat din cauza soției sale, luă în acel moment o decizie: ”Acest munte a distrus atâtea vase, a rănit atâția oameni, unii și-au pierdut chiar viața încercând să-l traverseze. Iar acum însăși soția mea este rănită. Chiar de-ar fi să-mi ia o viață întreagă, tot voi ciopli un drum în m...