Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2023

4 tipuri de traume

Trauma este o energie căreia nu i s-a permis să se exprime într-un mod safe. (Lee Harris) Probabil cel mai simplu mod de a defini trauma este ”ceva ce ți s-a întâmplat, dar nu ai avut parte de sprijin, comunitate, resurse sau capacitate de a procesa pe deplin acea experiență emoțională la momentul respectiv, astfel încât aceasta rămâne blocată în corp, tocmai pentru că nu ai reușit să închizi acea buclă de sres emoțional.” Există 4 tipuri de traume pe care le putem experimenta: 1. Traume cu ”T” mare , acestea fiind lucrurile majore care ni s-au întâmplat și care au lăsat o amprentă profundă asupra noastră.  2. Traume cu ”t” mic - acestea sunt lucrurile mai mici care se întâmplă zilnic, dar se cumulează, și pe termen lung au un impact asupra sistemului nostru nervos, împiedicându-ne să avem bunăstare în viața noastră.  Pentru că fiecare este unic, iar unii dintre noi sunt mai sensibili decât alții, este posibil ca ceea ce reprezintă o traumă cu t mic pentru cineva să fie o traumă cu T

Despre falși ”guru” și cum îi recunoști

Citind ” Putere versus Forță ” scrisă de David R. Hawkins am dat peste următorul subiect care mi s-a părut foarte util de transmis mai departe, pentru că se aplică în multe domenii: ”Americanii sunt foarte naivi în fața învățătorilor și mentorilor sprituali, în parte pentru că preocupările spirituale nu au o tradiție îndelungată în America, așa cum se întâmplă  în culturile mai vechi. Faptul că lumea abundă de fași guru este binecunoscut în India, dar un atare cinism nu e pe placul americanilor. Apar astfel, în mod repetat, tot soiul de șarlatani din India, cu prezentările lor impresionante, înșelând aspiranții spirituali naivi din Occident. Puterea de pătrundere a unora dintre acești ”guru” și capacitatea lor de a mima sinceritatea convingătoare e uluitoare; adesea, ei îi induc în eroare chiar și pe căutătorii spirituali sofisticați. Aceasta este seducția spirituală. Un amestec de adevăr și falsitate, împachetate în poleială strălucitoare; învățăturile sună valabil dacă nu putem vedea

Munca invizibilă a unei mame

Zilele trecute am dat peste acest infografic. Desigur există și excepții. Dar există și mame care fac toate acestea pe lângă un job full-time. Însă de multe ori aceasta este doar o parte din munca invizibilă a unei mame. În concluzie, ar trebui să avem mai multă empatie și să apreciem mai mult efortul lor. Iar cei care suntem adulți să avem mai multă compasiune și înțelegere pentru mamele și bunicile noastre.  Un proverb african spune că ”este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”, în ziua de azi în care ”tribul” s-a dizolvat, mai ales în zona urbană, de multe ori mama este nevoită să se descurce singură. Iar motivele sunt diverse, dar cred că cel mai trist este atunci când este singură deși este înconjurată de oameni. Și este ușor să vedem lipsurile... la găsit nod în papură suntem buni toți, dar ce-ar fi dacă în loc să găsim ”vina”, am găsi un mod în care să ajutăm. Sau dacă nici asta nu putem face, măcar să nu mai aruncăm cu ”piatra”. Hai să le ”VEDEM” și să le ÎNȚELEGEM

Elena's Bookclub - ”Sufletul neînlănțuit”

  ” Sufletul neînlănțuit ” de Michael A. Singer este recomandarea de carte pentru această lună, o carte extraordinară mai ales în aceste timpuri de schimbări rapide.  Această carte îţi permite accestul la o spiritualitate foarte profundă, care te va ajuta să îți transformi relația ta cu tine, dar și cu lumea din jurul tău, pentru că îți prezintă ce poţi face pentru a te elibera de gândurile, emoţiile şi tiparele energetice obişnuite, care îţi limitează conştiinţa. Iar în final îţi arată cu o claritate neobişnuită calea către o viaţă trăită într-o libertate deplină a fiinţei tale lăuntrice. ” Sufletul neînlănţuit - o călătorie dincolo de frontierele eului limitat ” este o carte liniștitoare, perfectă pentru cei care își doresc o viață trăită în mod conștient, în care bucuria și ușurința își fac loc în mod natural, ca urmare a renunțării la nevoia de control. Oamenii care citesc această carte observă cum capacitatea lor de înțelegere se mărește în mod neașteptat, iar conștiința lor se ex

Sunt înconjurată de susținere și ajutor

{Salvează ca fundal pentru calculator.} Sunt înconjurată de susținere și ajutor. {Salvează ca fundal pentru telefon.}  

Dă share mai departe