Elena Mocănașu

Potrivit legendei, într-o zi a avut loc un mare incendiu în pădure. Toate animalele au fugit în agonie, pentru că era un foc teribil. Dintr-o dată, jaguarul a văzut o pasăre colibri trecând pe deasupra capului său, dar în direcția opusă. A zburat spre foc! Indiferent ce se întâmpla, pasărea colibri nu se oprea. Imediat a văzut-o trecând din nou, de data aceasta în aceeași direcție în care alerga jaguarul. A putut observa acest lucru în mod repetat, până când a decis să întrebe pasărea, pentru că i se părea un comportament foarte bizar. - Ce faci, colibri? a întrebat-o. - Mă duc la lac - a răspuns ea - beau apă cu ciocul și o arunc pe foc ca să-l sting. Jaguarul a râs. - Ești nebună. Chiar crezi că poți să-l stingi singură cu ciocul tău mic? - Nu - a răspuns colibri - știu că nu pot. Dar pădurea aceea este casa mea. Mă hrănește, îmi oferă adăpost pentru mine și familia mea și sunt recunoscătoare pentru asta. Iar eu o ajut să crească polenizându-i florile. Sunt parte din ea și ea este pa...

  "Nu o să uit niciodată Crăciunul din acel an. Aveam 14 ani, Maria, sora mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină. Cu o lună înainte de Crăciun, preotul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă. Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel, puteam economisi 300 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară mai puteam economisi 100 lei. Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică noi și încă 80 de membri, iar mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, ...

Pe vremea în care o înghețată costa mult mai puțin, un copil de 10 ani a intrat într-un local și s-a așezat la o masă. Chelnerița i-a pus pe masă un pahar cu apă. - Cât costă o înghețată de ciocolată cu alune?, a întrebat copilul. - Cincizeci de cenți, a răspuns chelnerița. Copilul a scos mâna din buzunar numărându-și bănuții. - Cât costă o înghețată simplă?, a întrebat din nou. La altă masă mai așteptau câteva persoane și chelnerița era destul de grăbită. - Treizeci și cinci de cenți, i-a răspuns repezit. Copilul și-a numărat din nou monedele. - Vreau o înghețată simplă, a spus copilul. Chelnerița i-a adus înghețata, a pus nota de plată pe masă și a plecat. Copilul a terminat înghețata, a plătit la casă și a plecat. Când s-a întors, chelnerița a început să șteargă masa și nu i-a venit să-și creadă ochilor. Acolo, așezați frumos lângă farfuria goală erau 25 de cenți... bacșișul ei.   Niciodată să nu judeci pe cineva înainte de vreme. Sursă:  ”Vitamine zil...

  Într-o dimineață, după furtună, un bătrân, în timp ce se plimba pe plajă, văzu în depărtare pe cineva mergând ca-n pas de dans. Pe măsură ce se apropie, își dădu seama că era o femeie care aduna stele de mare și le arunca cu grijă în ocean. O întrebă: - De ce arunci stele de mare în ocean? - Soarele a răsărit și în curând va trece refluxul, iar dacă nu le arunc înapoi în apă, vor muri, spuse aceasta. - Dar, domnișoară, nu-ți dai seama... sunt atâția kilometri de plajă, sunt mii de stele de mare? Nici nu o să se observe. Nici n-o să conteze. Tânăra femeie l-a ascultat politicoasă, apoi se aplecă, luă o altă stea de mare și în timp ce o aruncă în apă spuse: - Contează pentru aceasta! (Adaptare după Loren Eiseley) Fiecare act de bunătate contează, indiferent de cât de mic și neînsemnat ar putea să pară. Fiecare dintre noi poate schimba lumea din jurul său prin gesturi mici pline de bunătate și empatie. Niciodată o acțiune plină de compasiune - oricât de mică ar fi ...

Trăia în China un țăran foarte sărac, a cărui singură avere era un cal. Într-o zi, calul dispăru și toți vecinii îl compătimiră pe bietul țăran de un așa mare ghinion. Țăranul răspunse: - Ghinion, noroc, cine poate ști? Câteva zile mai târziu, calul se întoarse însoțit de o mulțime de cai sălbatici. De data aceasta, vecinii îl felicitară pentru norocul care dăduse peste el. Răspunsul țăranului rămase asemănător: - Noroc sau ghinion, cine poate ști? În timp ce îmblânzea un cal, fiul țăranului își rupse un picior. Vecinii îl compătimiră din nou. Țăranul le dădu același răspuns: - Ghinion, noroc, cine poate ști? Nu trecu mult timp și oamenii stăpânirii își făcură apariția în sat și porunciră ca toți tinerii sănătoși să se prezinte pentru înrolare în oștirea țării. Fiul țăranului a fost declarat inapt din cauza piciorului rupt. Și de data aceasta vecinii îl felicitară pe țăran pentru norocul care dăduse peste el. Răspunsul lui însă rămase neschimbat: „ - Nor...

Un împărat a primit doi șoimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus că refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia să se cațere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare. După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe creangă, împăratul și-a rugat supușii să-l ajute. Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el asta și, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de colo-colo. - Cum ai făcut? și-a întrebat supusul. - A fost foarte simplu. Nu a trebuit decât să îi tai craca de sub picioare. Morala: Uneori ni se taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura!

David a fost un rege drept și înțelept, foarte iubit de poporul său. Însă, ca toți oamenii, mai greșea uneori. Există o povestioară care spune că într-o zi, el a cerut celui mai faimos bijutier din Israel să-i facă un inel la care,   atunci când se va uita, de va fi vesel, să devină trist, iar de va fi trist, să devină bucuros. I-a acordat bijutierului trei zile pentru a-i face acest inel special, iar dacă nu va reuși, i-a spus că-i va lua viața. Bijutierul, care nu cunoștea farmece sau vrăji, a căzut într-o tristețe care ducea spre disperare, deoarece, oricâte pietre prețioase ar fi pus inelului, și oricât de pur ar fi fost aurul din care l-ar fi făurit, nu avea atâta putere, încât să schimbe radical starea de spirit a unui rege. Trecuseră două zile, dar mintea bijutierului nu a putut scoate la capăt în nici un fel porunca regelui. Se plimba pierdut, deja văzându-și capul unde-i erau picioarele, atunci când Solomon, copil fiind, s-a apropiat de el. – De ce ești atât...

La sfârșitul vieții sale, când se afla pe patul de moarte, Lao Tzu a fost întrebat de către unul dintre discipolii care se afla la căpătâiul său: - Învățătorule, în ciuda tuturor greutăților pe care le-ai întâmpinat în timpul vieții, chipul tău a fost în fiecare zi luminat de un zâmbet. Care este secretul bucuriei tale? Iar Lao Tzu îi răspunse: - În fiecare dimineață, când mă trezeam, răspundeam la o singură întrebare: ”Astăzi voi fi bucuros   sau nefericit?” Până în ziua de astăzi s-a întâmplat ca de fiecare dată să aleg să fiu bucuros, atâta tot...

Un om pios, adâncit într-o convorbire tainică cu Dumnezeu, a îndrăznit să se roage: - Doamne, aș vrea să știu cum arată Raiul și Iadul! Dumnezeu l-a condus pe om către două uși. A deschis una dintre ele și omul a privit înăuntru. În mijlocul unei încăperi uriașe se afla o masă mare rotundă, pe care se odihnea o oală cu mâncare aburindă și atât de îmbietoare încât omului i-a lăsat gura apă. Oamenii din jurul mesei erau însă slabi, suferinzi și neliniștiți. Păreau a fi tare înfometați… Țineau în mâini niște linguri cu cozi foarte lungi. Puteau ajunge cu ele la vasul de mâncare, dar era imposibil a și le duce la gură din cauza cozilor lungi. Omul pios s-a cutremurat la vederea suferinței lor. Atunci Dumnezeu i-a spus: ‹ - Acum ai văzut Iadul. Au mers apoi la cea de-a doua ușă. În cameră se găsea aceeași masă rotundă, cu aceeași mâncare delicioasă. Oamenii de acolo țineau în mâini aceleași linguri cu cozile lungi. Dar, spre deosebire de cei dintâi, păreau bine ...

Într-o zi, la o expoziţie de pictură, lumea admira un tablou foarte frumos: „Iisus Hristos bătând la uşă”. Toţi au admirat tabloul, frumuseţea şi blândeţea chipului lui Iisus, atitudinea lui blajină în faţa uşii. Toţi erau încântaţi şi aveau numai cuvinte de laudă, când cineva a spus: - Maestre, mi se pare că lipseşte ceva uşii. Ea n-are clanţă, cum se poate intra? Pictorul a răspuns: - Uşa, la care bate Isus, se deschide numai dinăuntru...     Tabloul lui Holman Hunt "Lumina Lumii“ e renumit. Mântuitorul Iisus Hristos nu poate deschide ușa și nu poate intra, decât dacă deschide cineva dinăuntru. Dacă noi nu deschidem ușa inimii, Hristos nu poate intra. Dumnezeu ne-a dat libertate. A deschide ușa și a-L primi pe Iisus în inimă este alegerea și responsabilitatea noastră. Surse: [ 1 ], [ 2 ], [ foto ].

Van Gogh  a vândut un singur tablou pe perioada vieţii lui. Şi acesta surorii lui, pe un preţ infim. Asta nu l-a oprit, însă, să picteze peste 800 de tablouri. În 1954, Jimmy Denny, managerul lui Grand Ole Opry, l-a concediat pe Elvis Presley, după un singur concert. I-a spus: "Nu vei ajunge nicăieri, fiule. Mai bine te-ai întoarce la condus camioane. Beethoven a fost considerat de către profesorii săi fără nicio şansă ca şi compozitor. Nu i-a ascultat însă, şi a compus, fiind complet surd, 5 dintre cele mai bune simfonii ale sale. Albert Einstein nu a vorbit până la 4 ani şi nu a citit până la 7. Una dintre profesoare l-a descris ca fiind "încet la minte, nesociabil şi pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti". A fost exmatriculat de la şcoală şi a pierdut admiterea la Politehnica de la Zürich. Totuşi, a învăţat să vorbească, să citească şi chiar să facă puţină matematică si fizică, nu? În 1944, Emmeline Snively, directoarea unei agenţii de...

Într-o zi, la Socrate, marele filozof a venit o cunoștință, care era destul de agitat și care i-a spus: - Socrate, trebuie să-ți vorbesc despre unul dintre discipolii tăi. - Stai o clipă, ii răspunse Socrate. Înainte să-mi vorbești despre elevul meu, aș vrea să-mi răspunzi la 3 întrebări : Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat? " - Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el. - E-n regulă, zise Socrate. Așadar nu știi dacă este adevarat sau nu.Acum, te rog, să-mi răspunzi la cea de-a doua întrebare: Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine? " - Nu, dimpotriva... - Deci, spuse Socrate, vrei să-mi spui ceva de rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?...  Și a continuat cu cea de-a treia întrebare: Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos? - Nu, nu chiar... - Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici de bine, nici măcar de folos...