Treceți la conținutul principal

#7 Elena’s Bookclub - ”Copiii libertății”

 

Recomandarea de carte pentru această lună este o surpriză și pentru mine. Luna trecută, mi-au căzut ochii pe această carte ”Copiii libertății” de Marc Levy și efectiv nu m-am putut abține să nu o iau s-o citesc. Fiind o carte inspirată din fapte reale, viața tatălui autorului stând la baza acesteia, mi se pare un exercițiu de memorie extraordinar pentru aceste vremuri tulburi. Nu degeaba se zice că ”cei care nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete”. Chiar avem nevoie să ne amintim și avem nevoie să ne ”trezim”. Pentru că altfel sunt șanse mari ca istoria să se repete.

 ”Copiii libertății” este o carte tulburătoare… O carte despre ororile lumii, despre sacrificiul uman, despre curaj, despre cruzime, despre durere, dar și despre bunătate. Autorul ne arată atât partea urâtă a omenirii, cât și partea frumoasă, partea care ne oferă fărâma de speranță, atunci când avem mai mare nevoie de ea, încrederea că în final umanitatea va triumfa.

 În al II-lea Război Mondial, jocurile de putere și intențiile politice nu țineau cont de viața oamenilor. A fost o perioadă în care unii oameni au uitat să fie umani. Dar în același timp alții riscau orice ca să dovedească că războiul nu le poate ucide spiritul și bunătatea firii omenești.

Având la bază evenimentele reale ce s-au petrecut în Franța în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, volumul ”Copiii libertății” surprinde un fragment dramatic din viața unor tineri care și-au dorit, pur și simplu, o viață normală, liberă, tatăl autorului și fratele acestuia fiind personajele principale în această poveste.

 

 * Vezi tu, în Franța asta jalnică, erau nu numai portărese și proprietărese grozave, ci și mame generoase, călători minunați, necunoscuți care protestau în felul lor, persoane anonime care refuzau să facă ce făcea cel de lângă ei, necunoscuți care nu puteau respecta niște reguli abominabile.

***

Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan. Cărţile lui sunt traduse în 47 de limbi, regăsindu-se pe majoritatea listelor de bestseller din ţările în care este publicat.

Născut în 1961, la Paris, Marc Levy a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai întâi voluntar la Crucea Roşie, apoi antreprenor în SUA, după care a fondat una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Franţa.

Cariera sa de scriitor a demarat cu maximum de succes în anul 2000, când a publicat romanul Şi dacă e adevărat…, vândut în întreaga lume în milioane de exemplare și ecranizat în 2005.

Cartea ”Copiii libertății” o puteți achiziționa aici.


Lectură plăcută!


Vă aștept impresiile și comentariile pe grup:

https://www.facebook.com/groups/ElenaBookclub/

 

 

 

 

Comentarii

Dă share mai departe

Cititorii au apreciat...

Elena's Bookclub - ”De vorbă cu Ana Aslan”

Recomandarea de carte din această lună este ” De vorbă cu Ana Aslan ” interviu consemnat de Valentin Lipatti.  Această cărticică se găsește destul de greu în librării, dar atunci când o găsiți cu siguranță merită să o achiziționați, pentru că paginile ei ascund nu numai o româncă de talie mondială, o personalitate de top a lumii medicale internaționale, ci și multă înțelepciune, principii sănătoase de viață, precum credința, frumosul, integritatea, educația. Principii pe care le regăsim din ce în ce mai rar în ziua de azi, dar pe care dacă le-am alege în continuare să ne ghideze, ne-ar ajuta să ducem o viață plină de sens și de frumos. Interviul din această carte este structurat în trei părți, acesta fiind numărul întrevederilor dintre Valentin Lipatti și Ana Aslan, întrevederi care au avut loc în prima jumătate a anilor ’80 și s-au desfășurat la Institutul de Geriatrie și Gerontologie din București, precum și la locuința Anei Aslan, din Capitală. Deși prima parte este puțin mai te...

#2 Elena’s Bookclub – ”Biologia credinței”

Cartea pe care o recomand în această lună este ” Biologia credinței ” de Bruce Lipton, pe care o puteți achiziționa de aici . În ”Biologia credinței”, Bruce Lipton Ph. D (biolog de marcă, pionier în studiul celulelor stem, cercetările sale stând la baza noii științe a Epigeneticii; personalitate recunoscută pe plan internațional pentru faptul că face punte între știință și spiritualitate) ne prezintă descoperiri științifice extraordinare, ce arată că celulele din corp sunt afectate de modul cum gândim, de cum percepem noi realitatea, nu de realitatea în sine. Bruce Lipton demonstrează că genele și ADN-ul nu ne controlează corpul biologic, ci că ADN-ul este controlat de percepțiile noastre, de mesajele energetice ce emană din gândurile noastre pozitive și negative. Implicațiile acestei cercetări modifică în mod radical înțelegerea asupra vieții noastre. ”Aceste pagini conțin o adevarată revoluție a modului de a gândi și de a înțelege - una atât de radicală, încât poate...

Nu te părăsi pe tine!

”Semnalele iubirii de sine ni se citesc în microexpresiile pe care le afișăm inconștient pe față. (De multe ori, cel din fața noastră reacționează la aceste microexpresii și este o oglindă pentru nivelul de iubire pe care îl avem față de noi înșine și față de lume). Însă cel mai bun cântar al iubirii de sine nu este dat de microexpresii, ci există atunci când TU TE IUBEȘTI chiar dacă NU PRIMEȘTI NIMIC DIN EXTERIOR : ceilalți nu te iubesc/ nu te ascultă/ nu te respectă/ nu te susțin/ nu sunt generoși cu tine. Este foarte important ca tu să nu te superi pe ei și nici pe tine.  Ei atâta pot și ei atât înțeleg. Iar tu poți să nu te părăsești pe tine.” ~ Robert George Buliga ~