Elena Mocănașu

 Mama mea avea multe probleme. Nu dormea și se simțea epuizată. Era irascibilă, cicălitoare, morocănoasă. Mereu era bolnavă. Până într-o zi, când, așa, dintr-o dată, s-a schimbat. Situația era cea dintotdeauna, însă ea era diferită. Într-o zi, când tata îi zice: - Iubito, merg la o bere cu băieții. Am obosit. De trei luni caut de lucru și nu găsesc nimic. Mama îi răspunde: - Foarte bine!  Apoi, când fratele meu îi aduce la cunoștință: - Mama, la Universitate, merg prost la toate materiile. Mama îi zice: - Foarte bine! Recuperezi tu! Dacă nu, repeți semestrul, dar taxa ți-o plătești singur.  Sora mea, la rândul ei: - Mama, am lovit mașina.  Mama: - Foarte bine, fată mea! Du-o la service. Gândește-te cum plătești și, între timp, circulă cu autobuzul sau cu metroul.  Următoarea a fost nora: - Vin să stau la voi câteva luni.  Răspunsul mamei:  - Foarte bine! Fă-te comodă pe canapeaua din salon și caută-ți niște asternuturi în sifonier.  Văzând astfel ...

  Un vechi mit indian spune că Brahma a creat universul și toate frumusețile naturii, toți munții acoperiți cu zăpadă, râurile, păsările și copacii – chiar și oamenii. La scurt timp după aceea, stătea pe un scaun cu capul sprijinit în mâini. Consoarta lui, Saraswati, l-a întrebat: - Stăpânul meu, ai creat un univers așa de frumos, plin de oameni de mare valoare și inteligență, care te venerează, de ce ești atât de abătut? Brahma a răspuns: - Da, este adevărat, dar oamenii pe care i-am creat nu știu să aprecieze frumusețea creației mele și atunci inteligența lor nu mai valorează nimic.

Potrivit legendei, într-o zi a avut loc un mare incendiu în pădure. Toate animalele au fugit în agonie, pentru că era un foc teribil. Dintr-o dată, jaguarul a văzut o pasăre colibri trecând pe deasupra capului său, dar în direcția opusă. A zburat spre foc! Indiferent ce se întâmpla, pasărea colibri nu se oprea. Imediat a văzut-o trecând din nou, de data aceasta în aceeași direcție în care alerga jaguarul. A putut observa acest lucru în mod repetat, până când a decis să întrebe pasărea, pentru că i se părea un comportament foarte bizar. - Ce faci, colibri? a întrebat-o. - Mă duc la lac - a răspuns ea - beau apă cu ciocul și o arunc pe foc ca să-l sting. Jaguarul a râs. - Ești nebună. Chiar crezi că poți să-l stingi singură cu ciocul tău mic? - Nu - a răspuns colibri - știu că nu pot. Dar pădurea aceea este casa mea. Mă hrănește, îmi oferă adăpost pentru mine și familia mea și sunt recunoscătoare pentru asta. Iar eu o ajut să crească polenizându-i florile. Sunt parte din ea și ea este pa...

  "Nu o să uit niciodată Crăciunul din acel an. Aveam 14 ani, Maria, sora mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină. Cu o lună înainte de Crăciun, preotul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă. Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel, puteam economisi 300 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară mai puteam economisi 100 lei. Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică noi și încă 80 de membri, iar mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, ...

  Într-o dimineață, după furtună, un bătrân, în timp ce se plimba pe plajă, văzu în depărtare pe cineva mergând ca-n pas de dans. Pe măsură ce se apropie, își dădu seama că era o femeie care aduna stele de mare și le arunca cu grijă în ocean. O întrebă: - De ce arunci stele de mare în ocean? - Soarele a răsărit și în curând va trece refluxul, iar dacă nu le arunc înapoi în apă, vor muri, spuse aceasta. - Dar, domnișoară, nu-ți dai seama... sunt atâția kilometri de plajă, sunt mii de stele de mare? Nici nu o să se observe. Nici n-o să conteze. Tânăra femeie l-a ascultat politicoasă, apoi se aplecă, luă o altă stea de mare și în timp ce o aruncă în apă spuse: - Contează pentru aceasta! (Adaptare după Loren Eiseley) Fiecare act de bunătate contează, indiferent de cât de mic și neînsemnat ar putea să pară. Fiecare dintre noi poate schimba lumea din jurul său prin gesturi mici pline de bunătate și empatie. Niciodată o acțiune plină de compasiune - oricât de mică ar fi ...

  Era odată un rege care-și petrecuse viața purtând războaie și adăugând noi pământuri împărăției sale. La șaizeci de ani își dădu seama că nu învățase prea multe despre viață și despre rostul ei. Îi chemă deci pe toți boierii și sfetnicii săi și le porunci: - Luați toți banii din visteriile mele și mergeți în cele patru colțuri ale pământului și căutați cărți de înțelepciune, căci aș vrea în sfârșit să cunosc adevărata înțelepciune a vieții. Sfetnicii luară sacii cu galbeni și se răspândiră în toate colțurile pământului. Se întoarseră după șapte ani, urmați de 40 de cămile încărcate cu tot felul de cărți mari și mici. Un adevărat munte de cărți rare. Văzându-le, regele spuse: - Am 67 de ani, nu voi reuși niciodată să citesc toate aceste cărți. Faceți-mi un rezumat! Fură chemați cei mai mari oameni de litere din lume, care se puseră pe treabă, iar după șapte ani îi înmânară regelui un strălucit rezumat al acelei comori de înțelepciune. Dar cu acest rezumat tot mai puteai ...

  Un șoim fusese prins de un țăran și trăia legat de un picior în curtea unei ferme. Nu se resemnase însă să trăiască la fel ca un pui oarecare. Începuse să dea lovituri de cioc funiei care-l ținea legat de un stâlp puternic al cotețului de găini. Fixa cu privirea cerul azuriu și pornea spre el din toate puterile sale. Dar funia îl trăgea în jos. Încercă săptămâni de-a rândul, până când pielea de la picior îi era toată o rană, iar frumoasele lui aripi tot mai jumulite. Până la urmă se obișnui. După câteva săptămâni îi plăcea chiar și gunoiul puilor. Se mulțumi să scurme prin pământ. Astfel, nu-și dădu seama că ploile de toamnă și zăpada iernii făcură să putrezească funia cu care era legat. Ar fi fost de-ajuns o ultimă, slabă lovitură și șoimul s-ar fi întors la libertate, stăpân al cerului. Dar n-o mai dădu. ~ Bruno Ferrero ~ (Seria  ”Istorioare pentru suflet”  de Bruno Ferrero o puteți găsi  aici .) Sursă [ foto ]

Cei mai mulți dintre noi nu vor câștiga premiile cele mari ale vieții. Nu vor deveni milionari, nu vor fi aleși președinti, nu vor lua premiul Nobel. Dar ne putem bucura de micile bucurii ale vieții. O mângâiere. Un sărut pe obraz. Luna plină. Un loc liber într-o parcare. Un foc de artificii. Un apus de soare. Bucură-te de micile plăceri ale vieții! Sunt din belșug pentru fiecare dintre noi.   ~ Bruno Ferrero ~ (Seria  ”Istorioare pentru suflet”  de Bruno Ferrero o puteți găsi  aici .) Sursă [ foto ]

Trăia în China un țăran foarte sărac, a cărui singură avere era un cal. Într-o zi, calul dispăru și toți vecinii îl compătimiră pe bietul țăran de un așa mare ghinion. Țăranul răspunse: - Ghinion, noroc, cine poate ști? Câteva zile mai târziu, calul se întoarse însoțit de o mulțime de cai sălbatici. De data aceasta, vecinii îl felicitară pentru norocul care dăduse peste el. Răspunsul țăranului rămase asemănător: - Noroc sau ghinion, cine poate ști? În timp ce îmblânzea un cal, fiul țăranului își rupse un picior. Vecinii îl compătimiră din nou. Țăranul le dădu același răspuns: - Ghinion, noroc, cine poate ști? Nu trecu mult timp și oamenii stăpânirii își făcură apariția în sat și porunciră ca toți tinerii sănătoși să se prezinte pentru înrolare în oștirea țării. Fiul țăranului a fost declarat inapt din cauza piciorului rupt. Și de data aceasta vecinii îl felicitară pe țăran pentru norocul care dăduse peste el. Răspunsul lui însă rămase neschimbat: „ - Nor...

Un împărat a primit doi șoimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus că refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia să se cațere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare. După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe creangă, împăratul și-a rugat supușii să-l ajute. Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el asta și, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de colo-colo. - Cum ai făcut? și-a întrebat supusul. - A fost foarte simplu. Nu a trebuit decât să îi tai craca de sub picioare. Morala: Uneori ni se taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura!

David a fost un rege drept și înțelept, foarte iubit de poporul său. Însă, ca toți oamenii, mai greșea uneori. Există o povestioară care spune că într-o zi, el a cerut celui mai faimos bijutier din Israel să-i facă un inel la care,   atunci când se va uita, de va fi vesel, să devină trist, iar de va fi trist, să devină bucuros. I-a acordat bijutierului trei zile pentru a-i face acest inel special, iar dacă nu va reuși, i-a spus că-i va lua viața. Bijutierul, care nu cunoștea farmece sau vrăji, a căzut într-o tristețe care ducea spre disperare, deoarece, oricâte pietre prețioase ar fi pus inelului, și oricât de pur ar fi fost aurul din care l-ar fi făurit, nu avea atâta putere, încât să schimbe radical starea de spirit a unui rege. Trecuseră două zile, dar mintea bijutierului nu a putut scoate la capăt în nici un fel porunca regelui. Se plimba pierdut, deja văzându-și capul unde-i erau picioarele, atunci când Solomon, copil fiind, s-a apropiat de el. – De ce ești atât...

La sfârșitul vieții sale, când se afla pe patul de moarte, Lao Tzu a fost întrebat de către unul dintre discipolii care se afla la căpătâiul său: - Învățătorule, în ciuda tuturor greutăților pe care le-ai întâmpinat în timpul vieții, chipul tău a fost în fiecare zi luminat de un zâmbet. Care este secretul bucuriei tale? Iar Lao Tzu îi răspunse: - În fiecare dimineață, când mă trezeam, răspundeam la o singură întrebare: ”Astăzi voi fi bucuros   sau nefericit?” Până în ziua de astăzi s-a întâmplat ca de fiecare dată să aleg să fiu bucuros, atâta tot...

Un om pios, adâncit într-o convorbire tainică cu Dumnezeu, a îndrăznit să se roage: - Doamne, aș vrea să știu cum arată Raiul și Iadul! Dumnezeu l-a condus pe om către două uși. A deschis una dintre ele și omul a privit înăuntru. În mijlocul unei încăperi uriașe se afla o masă mare rotundă, pe care se odihnea o oală cu mâncare aburindă și atât de îmbietoare încât omului i-a lăsat gura apă. Oamenii din jurul mesei erau însă slabi, suferinzi și neliniștiți. Păreau a fi tare înfometați… Țineau în mâini niște linguri cu cozi foarte lungi. Puteau ajunge cu ele la vasul de mâncare, dar era imposibil a și le duce la gură din cauza cozilor lungi. Omul pios s-a cutremurat la vederea suferinței lor. Atunci Dumnezeu i-a spus: ‹ - Acum ai văzut Iadul. Au mers apoi la cea de-a doua ușă. În cameră se găsea aceeași masă rotundă, cu aceeași mâncare delicioasă. Oamenii de acolo țineau în mâini aceleași linguri cu cozile lungi. Dar, spre deosebire de cei dintâi, păreau bine ...

Într-o zi un băiețel s-a dus la școală. Băiețelul era mic, iar școala era mare. Dar când băiețelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușă direct din curte a fost foarte fericit… iar școala nu i s-a mai părut atât de mare ca la început. Într-o dimineață când băiețelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor: -Astăzi o sa facem un desen. -Grozav, a spus băiețelul, căci îi plăcea foarte mult să deseneze. Știa să deseneze o mulțime de lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenulețe și vapoare. Și și-a scos cutiuța cu creioane colorate și a început să deseneze… Dar profesoara a zis: -Așteptați! Nu începeți încă! Și a așteptat până când toți copiii au fost pregătiți. -Acum o să desenăm o floare, a zis profesoara. “Grozav” s-a gândit baiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Și a început să deseneze flori frumoase, și le-a colorat în roz, portocaliu, albastru. Dar profesoara le-a zis copiilor: - Așteptați, vă voi arăta eu cum să colorați. Și a desenat o floare roșie ...

Un împărat din Orientul îndepărtat, împovărat de ani, s-a hotărât în cele din urmă să îşi numească succesorul. În loc de a alege însa pe unul din curtenii săi întelepţi sau din nobilii lui fii, el s-a hotărât să facă cu totul altceva. A chemat la el toţi băieţii din împărăţie la palat şi le-a spus: - Este timpul să fac un pas înapoi şi las locul de pe tron altcuiva, aşa că am hotărât să aleg pe unul dintre voi. Băieţii au rămas muţi de uimire! Împaratul a continuat însa imperturbabil: - Vă voi da fiecaruia dintre voi câte o sămânţă, o sămânţă foarte deosebită. Vreau să o plantaţi, să o udaţi şi să reveniţi aici peste un an cu ceea ce va răsări din ea. În funcţie de cum vor arăta plantele voastre, voi alege cine va fi următorul împărat. Unul dintre baieţii prezenţi la acest anunţ, pe nume Lee, şi-a luat în primire sămânţa, asemeni celorlalţi, şi s-a întors acasă în grabă, unde i-a povestit emoţionat mamei lui tot ce se întâmplase. Ea l-a ajutat să găsească un ghiveci, a...

Într-o zi, la Socrate, marele filozof a venit o cunoștință, care era destul de agitat și care i-a spus: - Socrate, trebuie să-ți vorbesc despre unul dintre discipolii tăi. - Stai o clipă, ii răspunse Socrate. Înainte să-mi vorbești despre elevul meu, aș vrea să-mi răspunzi la 3 întrebări : Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat? " - Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el. - E-n regulă, zise Socrate. Așadar nu știi dacă este adevarat sau nu.Acum, te rog, să-mi răspunzi la cea de-a doua întrebare: Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine? " - Nu, dimpotriva... - Deci, spuse Socrate, vrei să-mi spui ceva de rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?...  Și a continuat cu cea de-a treia întrebare: Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos? - Nu, nu chiar... - Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici de bine, nici măcar de folos...