Elena Mocănașu

”Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți”  (Matei 22,39) cu toții am auzit aceasta de atâtea ori... Întrebarea este: - Tu te iubești pe tine? Răspund din observațiile personale: - Nu. Pentru că este egoist! Da... pentru prea mulți dintre noi, este foarte egoist să te iubești pe tine însuți și să ai grijă de tine. Așa am fost învățați... Și în încercarea noastră de a nu fi egoiști... ne simțim chiar vinovați când nu avem grijă de ceilalți mai întâi, și ne lăsăm de cele mai multe ori pe locul 2, 3 sau chiar pe ultimul loc... Așa că te întreb: - Tu cum îi iubești pe ceilalți?... Tu îi iubești pe ceilalți?... Și răspund tot eu :) - Daaa... Cam tot așa cum te iubești și pe tine... Dacă tu nu știi să ai grijă de tine și să te iubești pe tine,  cum vei ști să îi iubești și să ai grijă de altcineva?!... - Poți să dai ceva ce nu ai?!... Dacă nu ești plin de iubire și compasiune tu însuți, cum poți oferi iubire și compasiune altcuiva?...

”Lumina ca și sunetul este ceva extraordinar. Pictorii încearcă să pună lumina pe pânză; fotografia încearcă să prindă lumina; există lumina unei singure lămpi într-o noapte întunecoasă sau lumina care se află pe fața altuia, lumina care se află înapoia ochilor. Lumina pe care o văd ochii nu este lumina de pe apă; această lumină este atât de deosebită, atât de vastă încât nu poate intra în câmpul îngust al ochiului. Această lumină, ca și sunetul, se mișcă la nesfârșit, - înăuntru și în afară – ca și fluxul și reflexul mării. Și dacă stai foarte liniștit, tu mergi cu ea, dar nu în închipuire sau senzorial; mergi cu ea fără să știi, în afara măsurii timpului. Frumusețea acestei lumini, ca și a iubirii, este de a nu putea fi atinsă, de a nu putea fi pusă în cuvânt. Însă ea era acolo – în umbră, în spațiul deschis, în casă, în fereastra de peste drum, și în râsul acelor copii. Fără lumina aceea, ceea ce vedeți este cu totul neînsemnat, căci lumina este totul.” (J. Krishnamurt...