Elena Mocănașu

Noi ne aflăm aici pentru a fi o oglindă a iubirii.  Cu cât ne iubim mai mult pe noi înșine, cu atât mai puțin ne proiectăm durerea asupra lumii exterioare.  Atunci când nu ne mai judecăm singuri, noi nu mai suntem tentați să îi judecăm nici pe ceilalți.  Atunci când nu ne mai atacăm singuri, nu mai suntem tentați să îi atacam nici pe ceilalți.  Atunci când nu ne mai respingem singuri, nu mai suntem tentați să-i acuzăm pe ceilalți că ne rănesc.  Atunci când începem să ne iubim mai mult, noi ne simțim mai fericiți, mai puțin defensivi și mai deschiși.  Iubirea de sine este darul suprem, pentru că ceea ce îți oferi ție însuți este experimentat inclusiv de ceilalți. (Louise Hay)

Fiecare dintre noi este o piesă dintr-un puzzle imens. Într-un puzzle nu există o piesă mai importantă decât alta! TOATE piesele sunt importante! Iar dacă UNA lipsește - oricare dintre aceste piese - puzzle-ul este incomplet. Fiecare a venit ”aici” să fie el însuși, nu altcineva! Și totuși, adesea mulți dintre noi ne uităm cu jind la Dl. X sau la Dna. Y și am vrea să fim ca ei, pentru că avem impresia că e mai fain... Dar e greșit! Cel mai fain e să fii tu însuți – un original - într-o lume unde mulți încearcă să fie copii. Lumea are nevoie de FIECARE dintre noi așa CUM ESTE!!! Lumea nu are nevoie de 100 de copii ale lui X. Ați văzut ce supărați sunt cei mici când la câte un concurs la supermarket, unde trebuie să adune piesele să completeze un puzzle, le vine de 5 ori aceeași piesă?!... Încât au câte 3 piese de un fel, 4 piese de alt fel... o mulțime de piese... însă la final puzzle-ul este incomplet pe jumătate, pentru că majoritatea sunt dubluri?!... Fără ORICARE dintr...

În subtext: Dacă te joci cu mine (dacă mă accepți), poți să-mi spui cum vrei. - Sună trist, nu-i așa?!... - Așa și este! La acest dialog am asistat ieri, când Theona se juca afară cu copiii. Una dintre fetițe, nouă în grupul lor, și care nu se bucură de aceeași atenție (tocmai datorită acestui fapt), era foarte încântată că Theona se juca cu ea (vorbim despre o fetiță de 8-9 ani). Nu știu cum de a înțeles Theona că pe ea o cheamă Nicoleta (vom folosi niște nume la întâmplare), când, de fapt, pe ea o chema Mihaela. Celelalte fetițe i-au spus Theonei, că pe fetiță o cheamă Mihaela, nu Nicoleta. Însă fetița în cauză spuse la rândul ei: - Nu-i problemă. Poți să-mi spui cum vrei, dacă așa îți vine mai ușor. *** Pentru fetițe această replică a sunat amuzant. Pentru mine, nu. Și bineînțeles că am insistat ca Theona sa-i spună pe numele ei! Mi s-a strâns inima de tristețe pentru că îmi dădeam seama că fetița își dorea atât de mult să fie acceptată, era a...

În povestea lui Adam și a Evei se vorbește de un șarpe care trăia în Arborele Cunoașterii. Acesta era un înger căzut care le transmitea celor care doreau să îl asculte mesaje distorsionate. Biblia îl numește Prințul Mincinoșilor. Șarpele le-a spus oamenilor încă inocenți: - Vreți să fiți la fel ca Dumnezeu? Întrebarea părea simplă, dar ascundea o capcană. Dacă oamenii i-ar fi răspuns: - Nu, mulțumesc. Noi suntem deja una cu Dumnezeu. ei ar fi continuat să trăiască în Paradis.  Din păcate, ei i-au răspuns: - Da, dorim să fim la fel ca Dumnezeu. Ei nu au sesizat minciuna. Au mâncat din fructele copacului, au înghițit minciuna, și astfel au murit. Lucrul care i-a determinat să mănânce din fructe fără a sesiza minciuna a fost îndoiala. Înainte să cunoască îndoiala, ei nu dețineau nici un fel de cunoaștere. Oamenii trăiau în mod direct adevărul din fața lor. După ce au acceptat minciuna, ei nu au mai crezut că sunt una cu Dumnezeu. Începând din acel moment, ei ...