Elena Mocănașu

Mulți oameni se luptă cu disprețul de sine. Poate fi dificil să ne iertăm, fie că e vorba de chestiuni specifice sau de un general sentiment de dezgust pentru limitele noastre. Cred că există în cultura modernă elemente care hrănesc aceste probleme. Reclamele ne alimentează constant cu mesaje care ne spun că nu e bine cum suntem, că trebuie să ne străduim să arătăm, să fim și să simțim mai bine, să avem mai mult. Reclamele mizează pe nesiguranțele și dorințele noastre. Într-o lume a atașamentelor, întreținem constant sentimentul de lipsă și de nemulțumire. În plus, trăim vremuri în care vechiul obicei de a trage cu ochiul prin gaura cheii s-a digitalizat, a devenit un fenomen global care dă dependență. Nu mai surprinde pe nimeni că s-a instalat un sentiment de nesiguranță. Toți arată cu degetul către toți. Dorința noastră de perfecțiune și expunerea constantă la imagini care hrănesc iluzia perfecțiunii ne pot face să simțim că nu suntem pe măsură. Și atunci nu e de mirare că, percepân...

  Acum știu să trăiesc... pentru că există o diferență între „a trăi” și „a exista”. Acum știu că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea și n-am să mai uit asta niciodată. Acum știu că niciun străin nu te poate iubi, nu te poate ajuta și nu te poate ierta așa cum o fac părinții tăi. Acum știu că lucrurile nespuse la timp, zadarnic sunt spuse prea târziu. Acum știu că uneori e mai bine să îți ascunzi fericirea de ochii lumii, ca să nu le stârnești invidia celor neîmpliniți, pentru că nicio fericire nu durează atât de mult și atât de intens încât să combată răutatea din jur. Acum știu diferența dintre complimentele dezinteresate și lingușire și răspund la fiecare cu cuvinte potrivite. Acum știu să nu mă mai pun suflet acolo unde dau de rea-voință, rea-credință și prostie. Acum știu că în spatele bunelor intenții se pot ascunde uneori și interese proprii. Acum știu că sensibilitatea este văzută, de multe ori, ca fiind slăbiciune. Acum știu că este mai onor...

Rugăciunea din inimă poate realiza ceea ce nimic altceva în lume nu poate...  Înțeleasă și aplicată corect, constituie cel mai puternic instrument de acțiune. Mahatma Gandhi* Gandhi cunoștea valoarea rugăciunii, dar credea că fiecare ar trebui să ne găsim felul potrivit de a merge pe această cale . El spunea că ” pacea vine din rugăciune ... îmi este indiferentă forma. Fiecare își face propria lege în acest sens... Fiecare să încerce și să descopere că rugăciunea zilnică aduce ceva nou vieții sale.” Dr. Larry Dossey este un pionier al cercetării științifice în domeniul beneficiilor rugăciunii. Cercetarea lui sprijină intuiția lui Gandhi că esența rugăciunii este mai importantă decât forma . Dossey scrie:   ”Știința arată... că rugăciunea nu aparține exclusiv unei religii anume, ci unei unități a tuturor religiilor, claselor și crezurilor. Știința universalizează și democratizează rugăciunea.” Dossey a încercat de asemenea, să descopere căile cele mai eficie...

de Kahlil Gibran Copiii voștri nu sunt copiii voștri. Ei sunt fiii și fiicele dorinței vieții pentru sine. Ei vin prin voi, dar nu de la voi. Și, deși sunt cu voi, nu vă aparțin vouă. Le puteți da dragostea voastră, nu și gândurile voastre. Căci ei au propriile gânduri. Le puteți găzdui trupul, dar nu și sufletul, Căci sufletele lor locuiesc în casa de mâine, pe care voi nu o puteți vizita, nici măcar în visele voastre. Vă puteți strădui să fiți ca ei, dar nu căutați să-i faceți să fie ca voi. Căci viața nu se întoarce înapoi, nici nu adăstează în ziua de ieri. Voi sunteți arcul prin care copiii voștri, ca niște săgeți vii, sunt trimiși spre înainte. Arcașul vede ținta de pe calea infinitului și vă încordează cu puterea Lui, astfel încât săgețile Lui să zboare iute și departe. Lăsați-vă cu bucurie încordați de mâna Arcașului! Întrucât El nu iubește doar săgeata ce zboară, ci și arcul, căci îi dă stabilitate. Sursă: ”Profetul” de Kahlil Gibran, Edi...

Nimeni nu-și va atinge scopul dintr-o singură încercare, nici nu-și va perfecționa viața cu o singură schimbare, nici nu va ajunge la înălțime după un ce a zburat o singură dată. Nimeni nu a trecut prin viață fără să fi călcat de multe ori greșit... Nimeni nu-și strânge recolta fără să fi îngropat multe semințe și să fi îngrășat multe pogoane de pământ. Nimeni nu se urcă în barcă fără să-i fie frică de furtună, nici nu ajunge la mal fără să vâslească mult. Nimeni nu simte iubirea fără să guste și lacrimile ei, nici nu strânge trandafiri fără să simtă țepii. Nimeni nu se face om fără să-l simtă pe Dumnezeu! Nimeni nu ajunge pe celălalt mal fără să fi făcut poduri pentru a trece. Nimeni nu poate judeca fără a-și cunoaște mai întâi propriile slăbiciuni. Nimeni nu atinge un ideal fără să se fi gândit de multe ori că își dorea un lucru imposibil. Nimeni nu cunoaște șansa până nu o întâlnește și o lasă să treacă. Dar reușește să ajungă când are lumina unui talent, când are multă vo...

Dacă ni se acordă suficient timp, mulți dintre noi vor ajunge la stadiul ”sunt îndeajuns de bun (sau de inteligent)”. Acesta este punctul în care nu mai simțim nevoia să demonstrăm lumii că suntem stăpânii propriei noastre vieți, pentru că ajungem să o simțim, să facă parte din noi. Nu mai vrem să arătăm nimănui că avem valoare, nu ne mai simțim obligați să fim de acord cu toată lumea și nici nu mai așteptăm ca ceilalți să ne simpatizeze. Facem față mult mai bine sentimentului de rușine. Nu ne mai este teamă să ne dezvălui slăbiciunile, incertitudinile sau vulnerabilitățile. Avem grijă de noi, iar viața curge mai lin. Este o stare de mulțumire. Nu ne mai opunem vieții și așa dobândim, de fapt, mai mult control asupra acesteia. Este o stare de recunoștință atât față de oameni, cât și față de viața noastră. Acum ne asemănăm, în multe privințe, cu copilul din noi. Copiii nu își pun problema dacă au sau nu valoare personală. Ei nici nu știu ce înseamnă acest lucru, dar comportam...

Muzica provoacă o anumită vibrație ce are ca efect indiscutabil o reacție fizică. În cele din urmă, vibrația adecvată pentru fiecare persoană va fi găsită și utilizată. (George Gershwin) Sunetele și muzica sunt terapii binecunoscute. Majoritatea oamenilor ascultă cu plăcere muzică, fără să-și dea seama de puterea ei asupra minții și corpului. În ”The Mozart Effect”, Don Campbell spune: ”Muzica ascultată acasă, la birou sau la școală ajută la crearea unui echilibru dinamic între emisfera stângă, mai logică [a creierului], și cea dreaptă, mai intuitivă – interacțiune despre care se crede că ar fi baza creativității.” Mamele știu intuitiv că își pot liniști copiii mici cu cântece de leagăn. Sunetele produse de valurile oceanului sau muzica liniștită relaxează mintea și reduce tensiunea musculară. Se știe că muzica influențează ritmul respirației, tensiunea sangvină și pulsul. Muzica și sunetele ne pot pot ajuta să ne schimbăm percepțiile, să ne îmbunătățim sistemul imu...

În povestea lui Adam și a Evei se vorbește de un șarpe care trăia în Arborele Cunoașterii. Acesta era un înger căzut care le transmitea celor care doreau să îl asculte mesaje distorsionate. Biblia îl numește Prințul Mincinoșilor. Șarpele le-a spus oamenilor încă inocenți: - Vreți să fiți la fel ca Dumnezeu? Întrebarea părea simplă, dar ascundea o capcană. Dacă oamenii i-ar fi răspuns: - Nu, mulțumesc. Noi suntem deja una cu Dumnezeu. ei ar fi continuat să trăiască în Paradis.  Din păcate, ei i-au răspuns: - Da, dorim să fim la fel ca Dumnezeu. Ei nu au sesizat minciuna. Au mâncat din fructele copacului, au înghițit minciuna, și astfel au murit. Lucrul care i-a determinat să mănânce din fructe fără a sesiza minciuna a fost îndoiala. Înainte să cunoască îndoiala, ei nu dețineau nici un fel de cunoaștere. Oamenii trăiau în mod direct adevărul din fața lor. După ce au acceptat minciuna, ei nu au mai crezut că sunt una cu Dumnezeu. Începând din acel moment, ei ...

”Lumina ca și sunetul este ceva extraordinar. Pictorii încearcă să pună lumina pe pânză; fotografia încearcă să prindă lumina; există lumina unei singure lămpi într-o noapte întunecoasă sau lumina care se află pe fața altuia, lumina care se află înapoia ochilor. Lumina pe care o văd ochii nu este lumina de pe apă; această lumină este atât de deosebită, atât de vastă încât nu poate intra în câmpul îngust al ochiului. Această lumină, ca și sunetul, se mișcă la nesfârșit, - înăuntru și în afară – ca și fluxul și reflexul mării. Și dacă stai foarte liniștit, tu mergi cu ea, dar nu în închipuire sau senzorial; mergi cu ea fără să știi, în afara măsurii timpului. Frumusețea acestei lumini, ca și a iubirii, este de a nu putea fi atinsă, de a nu putea fi pusă în cuvânt. Însă ea era acolo – în umbră, în spațiul deschis, în casă, în fereastra de peste drum, și în râsul acelor copii. Fără lumina aceea, ceea ce vedeți este cu totul neînsemnat, căci lumina este totul.” (J. Krishnamurt...