Elena Mocănașu

Dacă sunteţi părinţi, odată ce veți ajunge să înţelegeţi originile propriului mod în care vă percepeți valoarea, veţi putea să vă ajutaţi şi copiii, să le insuflaţi forţă şi curaj. Fie că sunteţi părinte sau dascăl, educator, bonă, mătuşă, unchi, prieten de familie sau simplu vecin, fiecare puteţi influenţa nivelul stimei de sine a copiilor. De noi toţi, de părinţi, educatori, membri ai familiei, depinde cum îi educăm pe copii, astfel încât să le fie insuflată conştiinţa propriei valori. Dacă îi criticăm, ei vor învăţa, la rândul lor, să se critice pe sine, dar şi să îi critice pe alţii. Dacă îi învăţăm să fie toleranţi şi înţelegători, şi ei vor învăţa, la rândul lor, să se accepte mai uşor pe ei, dar să îi accepte şi pe alţii. Dacă le arătăm cum să fie recunoscători, vor învăța să se aprecieze atât pe ei, cât şi pe ceilalți. Dar dacă îi învăţăm să se ruşineze, îi învăţăm, de fapt, să nu evolueze şi să le fie frică. Dacă le arătăm ce înseamnă cinstea, vor învăţa să fie oneşti cu ei în...

Carl Jung a spus că ”Cea mai mare povară pe care trebuie să o poarte un copil este viața netrăită a părinților”. Mulți dintre noi nici nu-și dau seama cât de mult își rănesc copiii, proiectând asupra lor toate lucrurile pe care și le-au dorit să le facă și nu le-au făcut sau visele pe care le-au avut și nu le-au realizat, în speranța de a le împlini măcar prin copii. Marea majoritate nici nu-și dau seama ce povară imensă pun pe umerii copiilor lor, condamnându-i și pe ei, la rândul lor, la o viață de neîmplinire și nefericire. Ce te face să crezi că el/ ea – copilul tău – își dorește să fie doctor, cum ai vrut tu?!... sau avocat?!... sau profesor?!... sau cine știe ce... Ce te face să crezi că al tău copil trebuie să aprecieze sau să-i placă lucrurile care-ți plac ție?! Ce te face să crezi că al tău copil vrea să fie cum ești tu?! (deși șansele sunt foarte mari, pentru că, de cele mai multe ori, ”așchia nu sare departe de trunchi”, nu-i așa?) Ce te face să crezi că al tău copil trebuie...

de Kahlil Gibran Copiii voștri nu sunt copiii voștri. Ei sunt fiii și fiicele dorinței vieții pentru sine. Ei vin prin voi, dar nu de la voi. Și, deși sunt cu voi, nu vă aparțin vouă. Le puteți da dragostea voastră, nu și gândurile voastre. Căci ei au propriile gânduri. Le puteți găzdui trupul, dar nu și sufletul, Căci sufletele lor locuiesc în casa de mâine, pe care voi nu o puteți vizita, nici măcar în visele voastre. Vă puteți strădui să fiți ca ei, dar nu căutați să-i faceți să fie ca voi. Căci viața nu se întoarce înapoi, nici nu adăstează în ziua de ieri. Voi sunteți arcul prin care copiii voștri, ca niște săgeți vii, sunt trimiși spre înainte. Arcașul vede ținta de pe calea infinitului și vă încordează cu puterea Lui, astfel încât săgețile Lui să zboare iute și departe. Lăsați-vă cu bucurie încordați de mâna Arcașului! Întrucât El nu iubește doar săgeata ce zboară, ci și arcul, căci îi dă stabilitate. Sursă: ”Profetul” de Kahlil Gibran, Edi...

Articol de Aura Angheliu: Toți suntem datori să avem această perspectivă față de copiii noștri, fie că suntem părinți, educatori, învățători, profesori, etc. Și ideea, deși o consideram revoluționară, este surprinzător de veche și de metodic argumentată. Robert Rosenthal a demonstrat cum copiii răspund așteptărilor noastre ca o oglindă. Dacă vrem să ne răspundă cu creștere, este nevoie ca, mai întâi, noi să avem așteptări pozitive, de creștere de la ei. Și a publicat, pentru prima dată, în anul 1968, rezultatul unor cercetări amănunțite în relația profesor-elev: cu cât așteptările dascălilor sunt mai bune, cu atât performanțele elevilor cresc. Psihologul și echipa sa au realizat că au descoperit un efect puternic și l-au numit efectul Pygmalion (povestea o găsiți aici ). Experimentul Rosenthal a avut în centru o serie de elevi și profesorii lor. Ipotezele cercetării au fost: - profesorii au anumite așteptări de la elevii lor, - elevii răspund la așteptările profesoril...

La serbarea de sfârșit de an, printre altele, Domnul Învățător a spus despre Theona că este cel mai fericit copil din toate generațiile de elevi pe care le-a    avut. Întrebare : ”Theona este genul de om care îți spune cu zâmbetul pe buze că ți-a băgat mașinan-n stâlp... Cum ați reușit, doamnă, să creșteți un copil așa optimist?” Răspuns ul îl dau acum, în scris, pentru că este prea lung și prea complicat să o fi făcut la momentul respectiv: În primul rând este o chestiune de priorități. Și în același timp este o chestiune de a-ți asuma responsabilitatea, de a ”vindeca” și schimba lucruri care nu funcționează la tine/ în tine ca părinte. Pentru că atunci când facem acest lucru, îi ”eliberăm” în mod automat și pe copiii noștri de ”poveri” care nu sunt ale lor de cărat, precum și de ”programe” defectuoase, care nu le sunt de nici un folos (care pot fi credințe limitative, superstiții vechi de când lumea sau prejudecăți). Dacă e să mergem și mai departe pe firu...

Pentru că articolul precedent despre școală ( pe care îl poți găsi aici ) risca să se lungească prea mult am preferat să detaliez unele aspecte în acest articol. Pentru că noi suntem foarte recunoscătoare pentru dascălii pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale (sper din tot sufletul că vom da peste astfel de oameni și în viitor). La grădiniță am avut noroc de o educatoare minunată, Dna. Lăcrămioara Hondrilă; când am intrat la școală, am dat peste un învățător tare fain, Dl. Liviu Roman, oameni frumoși care nu ”taie aripi”, ci, din contră, inspiră și insuflă încredere, ceea ce este un lucru extraordinar într-o lume în care prea mulți oameni sunt obișnuiți să critice și să minimizeze, iar când este vorba despre cei mici, acest lucru este cu atât mai grav și cu repercursiuni pe întreaga viață (deși nimeni nu-și bate capul să privească lucrurile așa în profunzime). Toate meseriile sunt importante, precum fiecare om, fiecare dintre noi este  important și fiecare își are locul să...

Felicitare făcută de Theona pentru Domnul Învățător* Ieri a fost premierea la școală. În ciuda faptului că atmosfera a fost cam încordată din cauza părinților nemulțumiți (fie din cauză că nu le dă Domnu’ învățător mai multe teme la copii, fie din cauză că nu se fac serbări – în care să streseze copii vreo oră-două, de dragul părinților -, fie pentru că nu face nu știu câte activități și ieșiri cu copiii – în ciuda faptului că anul trecut a încercat să facă diverse lucruri, dar s-a lovit în mare parte de indiferența părinților). A fost frumos. Dar cel mai mult mi-a plăcut descrierea pe care i-a făcut-o Theonei (a făcut o mică descriere fiecărui copil care a primit diplomă). Despre Theona a spus că este ”artista clasei”, că este ”cel mai fericit copil pe care l-a avut în toate generațiile de elevi”, că este săritoare să-și ajute colegii (de multe ori chiar înainte de a termina ce are ea de făcut – ceea ce nu e ok, din punctul meu de vedere), că este un copil creativ și plin ...