Elena Mocănașu

Nimeni nu-și va atinge scopul dintr-o singură încercare, nici nu-și va perfecționa viața cu o singură schimbare, nici nu va ajunge la înălțime după un ce a zburat o singură dată. Nimeni nu a trecut prin viață fără să fi călcat de multe ori greșit... Nimeni nu-și strânge recolta fără să fi îngropat multe semințe și să fi îngrășat multe pogoane de pământ. Nimeni nu se urcă în barcă fără să-i fie frică de furtună, nici nu ajunge la mal fără să vâslească mult. Nimeni nu simte iubirea fără să guste și lacrimile ei, nici nu strânge trandafiri fără să simtă țepii. Nimeni nu se face om fără să-l simtă pe Dumnezeu! Nimeni nu ajunge pe celălalt mal fără să fi făcut poduri pentru a trece. Nimeni nu poate judeca fără a-și cunoaște mai întâi propriile slăbiciuni. Nimeni nu atinge un ideal fără să se fi gândit de multe ori că își dorea un lucru imposibil. Nimeni nu cunoaște șansa până nu o întâlnește și o lasă să treacă. Dar reușește să ajungă când are lumina unui talent, când are multă vo...

Dacă ni se acordă suficient timp, mulți dintre noi vor ajunge la stadiul ”sunt îndeajuns de bun (sau de inteligent)”. Acesta este punctul în care nu mai simțim nevoia să demonstrăm lumii că suntem stăpânii propriei noastre vieți, pentru că ajungem să o simțim, să facă parte din noi. Nu mai vrem să arătăm nimănui că avem valoare, nu ne mai simțim obligați să fim de acord cu toată lumea și nici nu mai așteptăm ca ceilalți să ne simpatizeze. Facem față mult mai bine sentimentului de rușine. Nu ne mai este teamă să ne dezvălui slăbiciunile, incertitudinile sau vulnerabilitățile. Avem grijă de noi, iar viața curge mai lin. Este o stare de mulțumire. Nu ne mai opunem vieții și așa dobândim, de fapt, mai mult control asupra acesteia. Este o stare de recunoștință atât față de oameni, cât și față de viața noastră. Acum ne asemănăm, în multe privințe, cu copilul din noi. Copiii nu își pun problema dacă au sau nu valoare personală. Ei nici nu știu ce înseamnă acest lucru, dar comportam...