Dacă ni se acordă suficient timp, mulți dintre noi vor ajunge la stadiul ”sunt îndeajuns de bun (sau de inteligent)”. Acesta este punctul în care nu mai simțim nevoia să demonstrăm lumii că suntem stăpânii propriei noastre vieți, pentru că ajungem să o simțim, să facă parte din noi.
Nu mai vrem să arătăm nimănui că avem valoare, nu ne mai simțim obligați să fim de acord cu toată lumea și nici nu mai așteptăm ca ceilalți să ne simpatizeze. Facem față mult mai bine sentimentului de rușine. Nu ne mai este teamă să ne dezvălui slăbiciunile, incertitudinile sau vulnerabilitățile. Avem grijă de noi, iar viața curge mai lin.
Este o stare de mulțumire. Nu ne mai opunem vieții și așa dobândim, de fapt, mai mult control asupra acesteia. Este o stare de recunoștință atât față de oameni, cât și față de viața noastră.
Acum ne asemănăm, în multe privințe, cu copilul din noi.
Copiii nu își pun problema dacă au sau nu valoare personală. Ei nici nu știu ce înseamnă acest lucru, dar comportamentul lor denotă o acceptare completă a propriei ființe, pe care noi, adulții, o cunoaștem sub numele de iubire de sine.
Cei care știu că sunt ”îndeajuns de buni” nu își pun la îndoială valoarea personală. Iubirea de sine este presupunerea pe care o fac în mod natural.
Recunoști ușor o persoană care știe că este ”îndeajuns de bună”. De regulă, aceste persoane sunt foarte plăcute. Nu fac nici un efort pentru a ne convinge de punctele lor forte sau de realizările pe care le au, dar se preocupă de multe ori de a noastră.
(Dr. David Hamilton – ”Calea spre iubirea de sine”)
❤️ Dacă vrei să afli mai multe despre iubirea de sine și de ce este atât de importantă, atât pentru tine, cât și pentru cei dragi ție, înscrie-te GRATUIT la Minicursul ”Evoluție prin iubirea de sine”: https://elenamocanasu.ro/minicurs-gratuit-iubire-de-sine
Comentarii
Trimiteți un comentariu