Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2019

Parabola lingurilor lungi

Un om pios, adâncit într-o convorbire tainică cu Dumnezeu, a îndrăznit să se roage: - Doamne, aș vrea să știu cum arată Raiul și Iadul! Dumnezeu l-a condus pe om către două uși. A deschis una dintre ele și omul a privit înăuntru. În mijlocul unei încăperi uriașe se afla o masă mare rotundă, pe care se odihnea o oală cu mâncare aburindă și atât de îmbietoare încât omului i-a lăsat gura apă. Oamenii din jurul mesei erau însă slabi, suferinzi și neliniștiți. Păreau a fi tare înfometați… Țineau în mâini niște linguri cu cozi foarte lungi. Puteau ajunge cu ele la vasul de mâncare, dar era imposibil a și le duce la gură din cauza cozilor lungi. Omul pios s-a cutremurat la vederea suferinței lor. Atunci Dumnezeu i-a spus: ‹ - Acum ai văzut Iadul. Au mers apoi la cea de-a doua ușă. În cameră se găsea aceeași masă rotundă, cu aceeași mâncare delicioasă. Oamenii de acolo țineau în mâini aceleași linguri cu cozile lungi. Dar, spre deosebire de cei dintâi, păreau bine

Ascultă, zâmbește, fii de acord...

Felicitare făcută de Theona pentru Domnul Învățător* Ieri a fost premierea la școală. În ciuda faptului că atmosfera a fost cam încordată din cauza părinților nemulțumiți (fie din cauză că nu le dă Domnu’ învățător mai multe teme la copii, fie din cauză că nu se fac serbări – în care să streseze copii vreo oră-două, de dragul părinților -, fie pentru că nu face nu știu câte activități și ieșiri cu copiii – în ciuda faptului că anul trecut a încercat să facă diverse lucruri, dar s-a lovit în mare parte de indiferența părinților). A fost frumos. Dar cel mai mult mi-a plăcut descrierea pe care i-a făcut-o Theonei (a făcut o mică descriere fiecărui copil care a primit diplomă). Despre Theona a spus că este ”artista clasei”, că este ”cel mai fericit copil pe care l-a avut în toate generațiile de elevi”, că este săritoare să-și ajute colegii (de multe ori chiar înainte de a termina ce are ea de făcut – ceea ce nu e ok, din punctul meu de vedere), că este un copil creativ și plin

My life just gets better

My life just gets better and better and better! Viața mea devine din ce în ce mai bună! Sursă: { photo }

Dă share mai departe