Într-o dimineață, după furtună, un bătrân, în timp ce se plimba pe plajă, văzu în depărtare pe cineva mergând ca-n pas de dans. Pe măsură ce se apropie, își dădu seama că era o femeie care aduna stele de mare și le arunca cu grijă în ocean. O întrebă: - De ce arunci stele de mare în ocean? - Soarele a răsărit și în curând va trece refluxul, iar dacă nu le arunc înapoi în apă, vor muri, spuse aceasta. - Dar, domnișoară, nu-ți dai seama... sunt atâția kilometri de plajă, sunt mii de stele de mare? Nici nu o să se observe. Nici n-o să conteze. Tânăra femeie l-a ascultat politicoasă, apoi se aplecă, luă o altă stea de mare și în timp ce o aruncă în apă spuse: - Contează pentru aceasta! (Adaptare după Loren Eiseley) Fiecare act de bunătate contează, indiferent de cât de mic și neînsemnat ar putea să pară. Fiecare dintre noi poate schimba lumea din jurul său prin gesturi mici pline de bunătate și empatie. Niciodată o acțiune plină de compasiune - oricât de mică ar fi ...