Noi suntem deja una cu Dumnezeu

În povestea lui Adam și a Evei se vorbește de un șarpe care trăia în Arborele Cunoașterii. Acesta era un înger căzut care le transmitea celor care doreau să îl asculte mesaje distorsionate. Biblia îl numește Prințul Mincinoșilor. Șarpele le-a spus oamenilor încă inocenți:

- Vreți să fiți la fel ca Dumnezeu?

Întrebarea părea simplă, dar ascundea o capcană. Dacă oamenii i-ar fi răspuns:

- Nu, mulțumesc. Noi suntem deja una cu Dumnezeu.

ei ar fi continuat să trăiască în Paradis. 

Din păcate, ei i-au răspuns:

- Da, dorim să fim la fel ca Dumnezeu.

Ei nu au sesizat minciuna. Au mâncat din fructele copacului, au înghițit minciuna, și astfel au murit.

Lucrul care i-a determinat să mănânce din fructe fără a sesiza minciuna a fost îndoiala. Înainte să cunoască îndoiala, ei nu dețineau nici un fel de cunoaștere. Oamenii trăiau în mod direct adevărul din fața lor. După ce au acceptat minciuna, ei nu au mai crezut că sunt una cu Dumnezeu. Începând din acel moment, ei au început să-L caute pe Dumnezeu. Au ajuns astfel la concluzia că trebuie să construiască un templu, o casă în care să îl adore pe Dumnezeu, că trebuie să sacrifice totul pentru a ajunge la El, că trebuie să sufere și să îi consacre această suferință lui Dumnezeu.

În scurt timp ei și-au construit un templu măreț, în care s-au adunat mii de oameni care nu mai credeau că sunt una cu Dumnezeu. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să îi dea lui Dumnezeu un nume, și astfel s-a născut religia.

Prima minciună în care oamenii au crezut a fost aceasta:

- Eu nu sunt una cu Dumnezeu.

Din ea s-au născut mai apoi noi și noi minciuni, pe care oamenii le-au crezut. În scurt timp, în mintea lor s-au adunat atât de multe minciuni încât acestea i-au copleșit, iar ei au uitat de divinitatea inerentă din ei. Oamenii au văzut frumusețea și perfecțiunea lui Dumnezeu și și-au dorit să fie la fel ca Acesta, să trăiască în conformitate cu ”imaginea perfecțiunii”, după care au continuat să caute această perfecțiune...

(Don Miguel Ruiz și Don Jose Ruiz – ”Al Cincilea Legământ”)