În subtext:
Dacă te joci cu mine (dacă mă accepți), poți să-mi spui cum
vrei.
- Sună trist, nu-i așa?!...
- Așa și este!
La acest dialog am asistat ieri, când Theona se juca afară cu
copiii.
Una dintre fetițe, nouă în grupul
lor, și care nu se bucură de aceeași atenție (tocmai datorită acestui fapt),
era foarte încântată că Theona se juca cu ea (vorbim despre o fetiță de 8-9
ani).
Nu știu cum de a înțeles Theona
că pe ea o cheamă Nicoleta (vom folosi niște nume la întâmplare), când, de fapt,
pe ea o chema Mihaela.
Celelalte fetițe i-au spus
Theonei, că pe fetiță o cheamă Mihaela, nu Nicoleta. Însă fetița în
cauză spuse la rândul ei:
- Nu-i problemă. Poți
să-mi spui cum vrei, dacă așa îți vine mai ușor.
***
Pentru fetițe această replică a
sunat amuzant. Pentru mine, nu. Și bineînțeles că am insistat ca Theona sa-i
spună pe numele ei!
Mi s-a strâns inima de tristețe pentru că îmi dădeam seama că fetița
își dorea atât de mult să fie acceptată, era atât de bucuroasă că i se dădea
atenție, încât nu conta dacă în loc de Mihaela i s-ar fi spus Nicoleta sau
altfel.
Câți dintre noi, și la vârste și mai
mari, nu acceptăm fel de fel de lucruri... facem fel de fel de compromisuri,
pentru a fi acceptați?!...
Nu e la fel de ușor pe cât sună, dar opriți-vă... nu mai faceți asta!! Aveți mai multă compasiune pentru voi (aici găsiți un articol care v-ar putea ajuta), iubiți-vă mai mult, fiecare dintre noi este perfect așa cum este!!!
Nimeni nu este mai presus de
nimeni, așa cum nimeni nu este mai prejos de nimeni!
Și, oricând aveți posibilitatea, dați
mai multă încredere celor din jurul vostru și, mai ales, oferiți încredere
copiilor (pentru că stima de sine și compasiunea de sine se construiesc din copilărie).
Vă mulțumesc din inimă!
Comentarii
Trimiteți un comentariu