Dacă compasiunea ta nu te include și pe tine, ea este incompletă. (Buddha)
Cine
este de acord că cel mai mare „mic” tiran al nostru suntem noi înșine? Vocea
aia interioara care ne critică constant și pe care nu o putem face sa
tacă. Dacă privești cu atenție, o să observi că nimeni nu te
judecă mai mult decât te judeci tu singur.
Data
viitoare când nu te simți atât de grozav în pielea ta, în loc să te convingi că
de fapt ești mai minunat decât îți imaginai, mai degrabă, încearcă să te ierți pentru că nu ești tot timpul cel mai tare
din parcare. De altfel, este imposibil să fii mereu ”cel mai tare...” și,
oricum, fiecare este unic în felul său, iar competiția nu este cu ceilalți, ci
cu tine însuți, căci toți suntem perfecți așa cum suntem... suntem perfecți în
imperfecțiunea noastră. După cum spunea Albert Einstein: ”Cu toții
suntem genii. Dar dacă apreciem cât de bun cățărător este un pește, atunci el
își va trăi întreaga viață crezând că nu e bun de nimic.”
Revenind... Kirstin
Neff, profesor asociat în dezvoltare umană la Universitatea Texas din Austin,
este unul dintre cercetătorii cei mai dedicați subiectului compasiunii de sine.
Și ea ne spune că:
”Conform
cercetărilor științifice, auto-compasiunea pare să aibă aceleași beneficii ca
stima de sine la cote înalte, fără a avea alte efecte negative. Este adevărat
că auto-compasiunea și stima de sine tind să meargă împreună, însă dintr-o
singură direcție. Dacă ai compasiune față de propria persoană, vei avea
tendința să ai și stimă de sine ridicată. Iar auto-compasiunea este asociată cu
nivele scăzute de anxietate și depresie și cu nivele crescute de fericire,
optimism și emoții pozitive.”
”Auto-compasiunea
este clar asociată cu un sentiment mai constant și mai puternic de încredere în
sine, spre deosebire de stima de sine. În plus, am descoperit că
auto-compasiunea este mai puțin influențabilă sau cauzată de acceptarea socială, un succes sau de a se simți atractiv, așa cum se întâmplă în cazul
stimei de sine. Atunci când încrederea în noi vine din interior și din credința
că suntem persoane demne de respect – spre deosebire de a fi condiționați de
atingerea unor idealuri – sentimentul de încredere în noi este mult mai greu de
zdruncinat.”
În
concluzie, stima de sine nu este atât de bună pe cât pare. Căci mulți oameni
care au o stimă de sine ridicată, pot fi în măsură să abuzeze sau să se
folosească de alte persoane pentru a-și atinge scopurile. Întrebarea este cum
să faci pe cineva să se simtă bine fără a-i ridica doar nivelul de
superioritate, fără a-l face să devină arogant sau absorbit de propria lui
persoană? Iar răspunsul la această întrebare se găsește în compasiunea
de sine.
În timp ce stima de sine reprezintă cât
de bine te simți în pielea ta, cât de pozitiv te auto-evaluezi (de cele mai
multe ori prin prisma viziunii celor din jur), compasiunea de sine reprezintă
modul în care te tratezi atunci când lucrurile nu merg bine, dacă te tratezi cu
aceeași grijă și compasiune ca pe persoanele iubite, când eșuează sau greșesc.
Atunci când o persoană dragă greșește,
încercăm să o facem să se simtă mai bine prin cuvinte blânde și printr-o grija
specială, însă cei mai mulți dintre noi ne criticăm foarte aspru atunci când
greșelile sunt ale noastre.
* Întrebare: Dacă un prieten
ți-ar vorbi așa cum îți vorbești tu ție, l-ai mai considera prieten? (Eu,
una, cred că l-ai trimite la plimbare.)
Chiar și persoanele cu o stimă de sine
ridicată se critică atunci când greșesc. Însă persoanele cu o compasiune de
sine ridicata pot merge înainte deoarece când lucrurile nu ies așa cum își
doresc, aceștia, pur și simplu, se tratează mai bine decât ceilalți.
Rezumând: În timp ce stima de sine se bazează
în general pe performanțele proprii comparate cu cele ale celorlalți,
compasiunea de sine exclude elementul competiției și se referă la o “calitate personală constantă, care ne permite să ne prețuim pe
noi înșine și să ne tratăm cu blândețe pentru simplul fapt că suntem
oameni.”
Deci compasiunea de sine implică
bunătatea față de sine, pe care o manifestăm atunci când suntem blânzi și
înțelegători cu noi înșine, în loc să fim critici și să ne judecăm, cât și
recunoașterea umanității noastre, acel sentiment care ne ajută să ne simțim
conectați cu cei din jurul nostru și să ne simțim aproape de alții, nu izolați
sau alienați atunci când suferim.
Atunci
de ce ne este atât de greu să arătăm compasiune față de propria persoană?
Poate
pentru că trăim într-o lume deosebit de competitivă, un mediu în care
individualismul și cererea constantă de performanță creează dezechilibre în
relația noastră cu noi înșine și cu ceilalți. Încă din fragedă copilărie ni se
cere mereu să ne comportăm într-un anume fel, să îndeplinim anumite roluri, să atingem anumite obiective considerate dezirabile
de către societate. Și atunci când când greșim și mersul înainte ni se pare
greu, ni se cere să rămânem imperturbabili, puternici.
În afară
de asta, mai există și o întreagă serie de mituri despre
compasiunea de sine care ne descurajează să abordăm o asemenea atitudine, atunci
când ne confruntăm cu durere emoțională:
Mit 1: Compasiunea de sine este un marcant al auto-indulgenței, compasiunea
față de propria persoană ducând inevitabil la o indulgență exagerată, neasumarea responsabilității și indolență. Când, de fapt, principalul efect al acestei
atitudini față de noi înșine este acela de a ușura durerea emoțională pe care o
suportăm în anumite momente.
Mit 2: Auto-critica este un motivator eficient - o
percepție cât se poate de greșită, deoarece auto-critica ne provoacă teamă de
viitoare eșecuri și scade încrederea în sine, în timp ce auto-compasiunea se
orientează spre modificări pe care le putem face în comportamentul nostru, fără
a ne repeta mereu cât suntem de “greșiți” ca ființe umane sau că nu suntem
suficient de buni.
Mit 3: Compasiunea de sine este egocentrică - o altă idee
greșită, deoarece atunci când exprimăm înțelegere și blândețe față de propria
persoană suntem mult mai dispuși să avem aceeași atitudine și față de semenii
noștri. Ne simțim mai conectați, mai puțin singuri și ne e mai ușor să ne
înțelegem unii pe alții.
Știți
care este, de fapt, unul dintre cele mai egoiste lucruri pe care le putem face?
Să ne
simțim ”mizerabil”, pentru că în acel moment toți cei care țin la noi se
îngrijorează pentru noi.
"În momentul în care critica încetează, prin
acceptarea realității existente, faceți loc iubirii, bucuriei, păcii." (Eckhart
Tolle)
În caz
că cineva încă se mai întreabă de ce merită să facă eforturi pentru a fi mai
plini de compasiune față de propria persoană:
1.
Atunci când acceptăm că greșelile fac parte dintr-un proces firesc de învățare
și dezvoltare, renunțăm la a ne auto-pedepsi și ne simțim mai liberi să
încercăm din nou sau să încercăm ceva nou.
2.
Pentru că exclude elementul competiției, compasiunea pentru propria persoană
creează o stare generală de bine mai sustenabilă decât stima de sine, care
fluctuează foarte mult în funcție de evaluări externe și interne.
3,
Persoanele cu mai multă compasiune de sine sunt mai dispuse să își asume
responsabilitatea pentru contribuția lor la potențiale eșecuri. Atunci când
greșim suntem mai pregătiți să ne acceptăm partea de vină, să ne cerem scuze și
să încercăm să găsim soluții, sau să învățăm ceva din situația respectivă.
Sentimentul profund de rușine nu face nimic altceva decât să ne dăuneze fiind o
sursă constantă de stres.
*** Mie,
personal, cel mai mult îmi place la auto-compasiune faptul că îți întărește
încrederea în sine și te ajută să te accepți așa cum ești (probabil
știți că iubirea și acceptarea sunt cele mai importante lucruri de care avem
nevoie în viață, să fim iubiți și acceptați așa cum suntem. Iar dacă noi nu ne
putem oferi aceasta nouă înșine, ce pretenții mai putem avea de la ceilalți?!)
* Îmi
place foarte mult partea de acceptare pentru că în momentul în care ne acceptăm
pe noi înșine, cu atât mai mult îi acceptăm pe ceilalți, căci nu putem nega în
alții ceea ce prețuim la noi. Și, în același timp, când reușim să ne acceptăm
pe noi înșine așa cum suntem (căci este o mare reușită), ne vine mai ușor să
primim apreciere, să primim complimente, să primim iubire... capitol la care,
mulți dintre noi, nu stăm foarte bine.
Cum să
începem să ne schimbăm atitudinea și să ne arătăm mai multă compasiune?
1. Putem
începe prin a schimba tonul vocii cu care vorbim propriei persoane.
Fii
atent la cum vorbești cu tine însuți/ însăți. Apoi... vorbește cu tine!
Vorbește FRUMOS! (Nu degeaba se spune că ”devii ceea ce gândești”.)
2.
Vorbește-ți ca unei persoane pe care o iubești.
Exercițiu: Haideți să ne închipuim
pentru câteva clipe cum i-am vorbi unui prieten sau copilului nostru atunci
când suferă în urma unui eșec sau a unei respingeri. Ce i-am spune? Cu ce ton?
Care ar fi emoțiile ce ne încearcă?
Iar dacă
tot mai crezi că a vorbi singur nu te ajută? Imaginează-ți că auzi aceleași
cuvinte de la o persoană care te iubește. Cercetările au demonstrat că asta
aduce niște efecte spectaculoase. Așa că data viitoare când te confrunți cu
vocea critică din căpșorul tău, adu-l în scenă pe cel mai bun prieten al tău,
pe cea mai blândă persoană din viața ta, și imaginează-ți ce ți-ar spune ea.
3.
Memorează un set de fraze pline de compasiune – De fiecare dată când ne trezim
spunându-ne “Ce prost sunt” etc., ajută să avem câteva fraze
pregătite. E bine să alegem afirmații care chiar ni se potrivesc. Am enumerat
mai jos câteva din afirmațiile lui Louise Hay, care sper să vă fie de folos:
Învăț
din greșelile mele.
Aleg să
mă ridic deasupra problemelor mele.
Aleg să
îmi schimb modul de a gândi.
Aleg să
schimb vorbele pe care le folosesc.
Învăț
din fiecare experiență.
4.
Transformă eșecul în feed-back.
Decât să
te blamezi pentru că ai eșuat, mai bine analizează ce nu a mers bine și ce
anume poți îmbunătăți pe viitor sau ce ai greșit și poți să nu mai repeți în
viitor.
5.
"Sărbătorește" orice succes. Poți chiar să te lauzi în sinea ta
pentru asta.
Am început cu un citat, voi încheia cu
un citat. Care este atât un îndemn, cât și o rugăminte:
”Ai iubit
vreodată pe cineva atât de mult, încât să faci orice pentru acea persoană. Ei
bine, fă bine ca acea persoană să fii TU și fii bun cu tine însuți!” (Karen Salmansohn)
Surse: [foto]
Comentarii
Trimiteți un comentariu