Acum știu...

 Acum știu să trăiesc... pentru că există o diferență între „a trăi” și „a exista”.

Acum știu că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea și n-am să mai uit asta niciodată.

Acum știu că niciun străin nu te poate iubi, nu te poate ajuta și nu te poate ierta așa cum o fac părinții tăi.

Acum știu că lucrurile nespuse la timp, zadarnic sunt spuse prea târziu.

Acum știu că uneori e mai bine să îți ascunzi fericirea de ochii lumii, ca să nu le stârnești invidia celor neîmpliniți, pentru că nicio fericire nu durează atât de mult și atât de intens încât să combată răutatea din jur.

Acum știu diferența dintre complimentele dezinteresate și lingușire și răspund la fiecare cu cuvinte potrivite.

Acum știu să nu mă mai pun suflet acolo unde dau de rea-voință, rea-credință și prostie.

Acum știu că în spatele bunelor intenții se pot ascunde uneori și interese proprii.

Acum știu că sensibilitatea este văzută, de multe ori, ca fiind slăbiciune.

Acum știu că este mai onorant să pierzi decât să câștigi trișând.

Acum știu că a aștepta după alții înseamnă timp pierdut, adică viață scursă fără posibilitatea de a se mai întoarce.

Acum știu că e inutil să vreau să mă fac iubită de suflete ce n-au înțeles singure să mă iubească...

Acum știu că mai întâi de toate trebuie să încerc să mă ajut singură și abia apoi să strig după ajutor.

Acum știu să nu mai caut vinovați pentru eșecurile mele și să îmi asum responsabilitatea deplină pentru felul în care arată viața mea. Altfel spus, mi-am acceptat cu demnitate greșelile, neputințele și slăbiciunile și am ales să mă iert pentru fiecare dintre ele.

Acum știu că am voie să greșesc, dar că oamenii nu au voie să mă judece pentru asta. Că nu trebuie să cer nimănui aprobare pentru felul în care îmi trăiesc viața și că singurul care poate să mă judece şi să mă condamne este numai Dumnezeu.

Acum știu că am dreptul să fac orice alegeri vreau eu, și nu ce vor alții, mai bine sau mai rău intenționați.

Acum știu că nu trebuie să depind de nimeni pentru a fi fericită.

Acum știu că nu oricine mă ascultă e și interesat de problemele mele.

Acum știu să respect și să accept alegerile celorlalți, chiar dacă acestea îmi influențează viața și îmi răstoarnă întreg universul.

Acum știu că tot ce aparține trecutului trebuie să rămână în urmă, că durerile sufletești nu se vindecă odată cu trecerea timpului, ci iertând.

Acum știu că viața înseamnă să faci alegeri în fiecare clipă și că niciodată nu este prea târziu să o trăiesc așa cum îmi doresc.

Acum știu că numai de mine depinde cum percep singurătatea: ca pe o nenorocire sau ca pe o binecuvântare (fiindcă în singurătate omul are șansa să se redescopere, să facă alegeri fără a fi influențat de dorințele altora și să evolueze).

Acum știu că nu e cazul să dau importanță părerilor altora despre mine, fiindcă oamenii mă vor eticheta mai mult după prejudecățile lor decât după calitățile sau faptele mele.

Acum știu că nu e important să fiu acceptată de toată lumea și că îmi pot vedea de drum și fără să am aprobarea tuturor.

Acum știu că răutatea este boala sufletelor singure și neîmplinite, iar bunătatea o binecuvântare oferită de Dumnezeu.

Acum știu că întotdeauna va exista cineva mai bun decât mine şi că acesta nu e un motiv să mă îngrijorez.

Acum știu că nu voi găsi niciodată la alții răspunsurile la întrebările mele existențiale, ci în mine însămi.

Acum știu că starea mea de spirit depinde doar de mine – nu de starea vremii, nu de toanele altora.

Acum știu să îmi păstrez echilibrul în mers și nu uit niciodată cine m-a învățat să merg și cine m-a susținut să nu cad.

Acum știu că, indiferent cine mă pune la pământ, numai în fața lui Dumnezeu pot să-mi plec genunchii.

Acum știu că orice ceartă degradează sufletul, de aceea evit conflictele – nu din lașitate, ci pentru că sunt conștientă că niciun război, cât de mic, n-a adus vreodată ceva bun.

Acum știu că oamenii care mă vorbesc pe la spate s-au așezat singuri în locul pe care îl merită – în urma mea – şi atunci de ce să le dau eu mai multă importanță?

Acum știu că n-ar trebui să am așteptări de la oameni, fiindcă nu toți se vor purta mereu echitabil.

Acum știu că atunci când iubești, nu există distanțe care să nu poată fi parcurse, lucruri care nu poată fi spuse, nici probleme de nerezolvat, nici greșeli de neiertat.

Acum știu că oamenii care azi mă iubesc cel mai mult pot fi primii care dispar când mi-e greu, dar asta nu mă împiedică să iubesc iar și iar.

Acum știu să pierd, să iert și să uit.

Acum știu că iubirea nu trebuie dovedită și justificată.

Acum știu că iubirea nu trebuie păzită.

Acum știu să mă iert, să nu mă mai condamn pentru nereușite și să mă iubesc.

Acum știu că lucrurile făcute cu iubire devin cele mai mari și mai frumoase realizări.

Acum știu că există Dumnezeu, care mă poartă pe brațe atunci când nu mai pot să merg, care îmi trimite un om bun atunci când rămân singură, care îmi trimite un vis nou atunci când nu mai aspir la nimic.

Acum știu că nimic nu este posibil fără Dumnezeu.

Fragment din cartea ”Insomnii” de Irina Binder.

Sursă [foto].