O rețetă a fericirii

 Mama mea avea multe probleme. Nu dormea și se simțea epuizată. Era irascibilă, cicălitoare, morocănoasă. Mereu era bolnavă. Până într-o zi, când, așa, dintr-o dată, s-a schimbat. Situația era cea dintotdeauna, însă ea era diferită. Într-o zi, când tata îi zice:

- Iubito, merg la o bere cu băieții. Am obosit. De trei luni caut de lucru și nu găsesc nimic. Mama îi răspunde:

- Foarte bine! 

Apoi, când fratele meu îi aduce la cunoștință:

- Mama, la Universitate, merg prost la toate materiile.

Mama îi zice:

- Foarte bine! Recuperezi tu! Dacă nu, repeți semestrul, dar taxa ți-o plătești singur. 

Sora mea, la rândul ei:

- Mama, am lovit mașina. 

Mama:

- Foarte bine, fată mea! Du-o la service. Gândește-te cum plătești și, între timp, circulă cu autobuzul sau cu metroul. 

Următoarea a fost nora:

- Vin să stau la voi câteva luni. 

Răspunsul mamei: 

- Foarte bine! Fă-te comodă pe canapeaua din salon și caută-ți niște asternuturi în sifonier. 

Văzând astfel de reacții ciudate din partea mamei, am început să ne facem griji. Așa că ne-am strâns cu toții să ne sfătuim ce să facem. O suspectam pe mama că a mers la medic și că acel medic i-a prescris niște pastile de “mă doare-n cot de toată lumea” de 1000 mg. Și sigur, sigur și-a administrat o supradoză. Am propus atunci o “investigație” urgentă asupra stării mamei, pentru a o îndepărta de orice posibilă dependență față de orice medicament anti-istericale. Mare ne-a fost surpriza însă când mama a început să ne explice:

- Mi-a luat mult timp până mi-am dat seama că fiecare e responsabil pentru viața sa. Am avut nevoie de mulți ani să descopăr că anxietatea mea, îngrijorarea mea, depresia mea, nervii mei, nopțile mele de nesomn, stresul meu, nu rezolvau problemele voastre, ci le acutizau pe ale mele. Eu nu sunt responsabilă de acțiunile celorlalți, dar sunt responsabilă de reacțiile pe care le exprim față de acestea. De aceea, am ajuns la concluzia că datoria mea față de mine însumi este aceea de a-mi păstra calmul și de a lăsa pe fiecare să-și rezolve problemele care îi corespund. 

Am urmat cursuri de yoga, meditații, miracole, dezvoltare personală, igienă mentală, vibrație și programare neurolingvistică. Și în toate am găsit un numitor comun: toate conduc către același punct. Eu pot să intervin doar asupra mea. Voi toți aveți toate resursele necesare pentru a vă rezolva propriile vieți. Eu pot doar să vă dau un sfat, dacă îl cereți bineînțeles. Dacă îl urmați sau nu, depinde doar de voi. Așa că, începând de azi, încetez să mai fiu: receptorul responsabilităților voastre, sacul culpelor voastre, mașina de spălat a remușcărilor voastre, avocatul greșelilor voastre, zidul plângerilor voastre, cea care vă rezolvă problemele și roata de rezervă care se achită de responsabilitățile voastre. 

Azi, vă declar adulți, independenți și autonomi. 

Toți cei de față, am amuțit! 

Începând cu acea zi, familia a început să funcționeze. 

Pentru că de atunci, toți din casă știu exact ce au de făcut.

Autor: O FEMEIE FERICITĂ!!! 

Gema Leticia Rodriguez Montero

Sursă [foto]