Treceți la conținutul principal

Fii lumină!

Evenimentele din ultimele zile m-au determinat să scriu aceste rânduri...

Mi-am dat seama că încep să mă ”contract„ din ce în ce mai mult (voi explica într-o clipă la ce mă refer) și nu-mi place deloc acest fapt. Însă în unele momente este mai dificil decât în altele să-ți păstreze starea ta (de liniște de exemplu). Iar toată informația care ne ”bombardează” referitor la protestele din ultimele zile poate fi copleșitoare, chiar dacă mi-am stabilit de la bun început să nu mă las atrasă în această ”furtună”, din punct de vedere sufletesc. Adică să iau atitudine, dar fără a renunța la pacea mea interioară (atâta câtă este ea). Și a fost OK o vreme. Am reușit să fac asta.

Dar după un timp te ajunge oboseala atât fizică, cât și psihică (apropo eu prefer cu TOTUL ALT GEN de lectură decât cel din ultimă vreme, iar asta este numai una dintre cauze...), iar azi mi-am dat seama că încetul cu încetul inima mea începe să se închidă (pentru că este totuși prea multă prostie și răutate la mijloc... jocuri de culise... teorii ale conspirației... nesimțire crasă... etc. etc.)

Aș fi putut să bag capul în nisip ca struțul și să pretind că totul este OK, dar cei care mă cunosc mai bine știu că asta era practic imposibil. În același timp, totuși, nu sunt de acord să mă ”contract” pentru că ”ei” (voi folosi acest apelativ) tocmai asta își doresc, pentru că fie și la nivel subconștient știu că astfel (dacă suntem obosiți, iritați, enervați) nu mai avem aceeași putere, nu mai suntem la fel de luminoși... Iar ”ei” știu că LUMINA  DIZOLVĂ  ÎNTUNERICUL!

    Iar imaginea de mai jos este grăitoare în acest sens:


Cât de frumoși suntem, când suntem plini de iubire (asta a fost de altfel și tema seminarului meu din acest week-end, și, cu siguranță, este, în mare parte, motivul acestor conștientizări). Și, în contrast, cât de mici și neputincioși suntem când suntem plini de frică și îngrijorare.

Să vă expic la ce mă refer:
În momentul în care suntem în armonie, noi arătăm ca în prima imagine. În momentul în care suntem dominați de frică și îngrijorare, ne contractăm, suntem ușor de manipulat și arătăm ca în cea de-a doua imagine.

Știați că în ciuda faptului că atât creierul, cât și inima primesc informații, inima le primește înaintea creierului?!

Și asta nu e tot, și mai surprinzător este faptul că inima are un câmp energetic mai mare de 100 de ori decât al creierului și un câmp magnetic de 5000 de ori mai mare decât al creierului!!! – S-a demonstrat științific. (Puteți verifica în link-urile de la finalul articolului.)

Ca să nu deviez prea mult de la subiect, scopul acestui articol este de a ne reaminti că în ciuda circumstanțelor, nu trebuie să permitem să renunțăm la pacea noastră interioară (deși, după cum spuneam încă de la început, acest lucru nu e întotdeauna simplu).


 ”Orice acțiune este fie o expresie a iubirii, fie un apel la iubire.” 
(Marianne Williamson)

Să facem un exercițiu conștient din asta și să nu-i lăsăm să ne fure și pacea interioară... :)
Da, știu... o să mă mai enervez din când în când, dar de fiecare dată voi alege să caut și să aleg pacea și lumina din inima mea.

Căci cu pace și cu lumină sunt convinsă că putem reuși!

A reușit Gandhi să învingă Imperiul Britanic prin non-violență, la noi situația e mai puțin dramatică zic eu...

Nu mai țin minte unde am auzit expresia asta, dar îmi place mult și v-o împărtășesc:
Be the light!
Share the light!

Fii lumină! Și dă-o mai departe!




P.S. - Despre inteligența inimii:
Creierul primește mai multe informații de la inimă decât invers. Incredibil, nu-i așa?!
Există o comunicare între inimă și creier, însă inima procesează informația independent de creier.
Informația ajunge mai întâi la inimă , după care aceasta în interval de maxim 7 secunde o transmite la creier, creierul transmițând mai departe ordinele către organe.

Mai multe informații găsiți aici:
The Energetic Heart: Bioelectromagnetic Communication Within and Between People


Comentarii

Dă share mai departe

Cititorii au apreciat...

Simboluri și credințe

Trăim vremuri ciudate. Teamă, contradicție și confuzie sunt primele cuvinte care-mi vin în minte pentru a descrie ce se întâmplă în ultimele săptămâni. Fără un simț puternic de a discerne, situația este foarte dificilă, de fapt situația este dificilă oricum. Însă dacă putem dobândi o cât de puțină claritate în plus este un mare câștig. În acest context, astăzi voi scrie despre simboluri și credințe. Cine mă cunoaște știe că nu sunt adepta amuletelor, pentru că ele înseamnă slăbiciune, înseamnă să dau eu toată puterea mea unui obiect străin de mine. Ce se întâmplă dacă pierd obiectul respectiv? În absența acelui obiect rămân fără putere (sau mai bine zis, așa cred), ceea ce este fals pentru că puterea mea este în interior și ea este în continuare acolo. Însă dacă eu nu cred asta este ca și cum nu ar fi, pentru că mă voi comporta sau voi acționa în consecință (eventual crezând că ghinionul s-a abătut asupra mea... însă eu nu cred în noroc și, implicit, nici în ghinion...) S...

Elena's Bookclub - ”Ziua în care am învățat să trăiesc”

  Un nou an, un nou început, și după o perioadă prea încărcată în care nu am mai reușit să împărtășesc din lecturile care îmi bucură sufletul, m-am hotărât să reiau acest obicei și în fiecare lună să vin cu o nouă recomandare de carte. Pentru luna februarie am ales ” Ziua în care am învățat să trăiesc ” de Laurent Gounelle, considerată de Le Parisien ”o lecție despre fericire”. Ce m-a determinat să citesc această carte a fost prezentarea de pe coperta interioară: „Poetul român Mihai Eminescu spunea: «Viața este irosită pentru cel care n-a trăit-o așa cum ar fi vrut». Adevărul este că, odată ce ajung în amurgul vieții, mulți oameni încep să aibă regrete și își dau seama că, dacă ar putea să trăiască din nou, ar face-o altfel. Am vrut să scriu o poveste plecând de la dorința irezistibilă a oamenilor de a trăi conform celor mai profunde aspirații ale lor.” -  Laurent Gounelle ” Ziua în care am învățat să trăiesc ” este un roman lejer, dar în același timp plin de profunzime, ce te...

Povestea ta a început demult

Știai că ai noștri copii preiau de la noi, părinții, până și stresul?!... Eu trebuie să recunosc că habar nu aveam până acum o săptămână, când am început să citesc " Povestea ta a început demult " de Mark Wolynn, o carte pe care ți-o recomand cu drag. S-au făcut studii științifice în acest sens și, din păcate, dacă nu avem grijă de noi, le dăm mai departe copiilor noștri nu numai credințele și convingerile noastre (multe dintre ele limitative sau care nu ne mai sunt de folos, pe care le-am preluat și noi la rândul nostru de la înaintașii noștri), ci și stresul pe care îl resimțim din varii motive și care în ultima vreme a ajuns la cote inimaginabile până acum câțiva ani. Cât de ironic este asta?!... Facem tot ceea ce facem și ne "sacrificăm" de dragul copiilor noștri, ca să le fie lor bine, fără să ne dăm seama că, de fapt, ei cel mai mult au nevoie ca noi să fim bine. Degeaba le cumpărăm câte în lună și în stele, degeaba vrem să aibă ei tot ce nu am avut noi și fac...