Treceți la conținutul principal

”Nu am timp pentru o criză națională”

Art illustration by Cristina Ion.
Săptămâna trecută am ascultat conferința lui Marianne Williamson (care este transmisă și online).
Nu mai făcusem asta de multă vreme, dar am simțit că mi-ar fi de folos și pot spune că a fost o alegere foarte inspirată! În afară de faptul că mă liniștește să o ascult (pentru mine este un fel de balsam pentru suflet, de cele mai multe ori), în plus, mi-am primit și răspunsuri la unele întrebări ce mă frământau în ultima vreme.

Iată ideea care mi-a plăcut cel mai mult din toată conferința:

(Probabil unii dintre voi știți că în America au și ei problemele lor.)
În decursul unui important eveniment, care a avut loc la New York acum două săptămâni, o participantă i-a spus:
- Dar eu nu am timp pentru o criză națională! Am visele mele! Am atât de multe lucruri de făcut în acest moment... etc.

Marianne i-a răspuns:
- Când privești viața din punct de vedere spiritual, în momentul în care ceva foarte important/ colosal se întâmplă în viața ta, sau în țara ta, sau pe planetă și tu nu iei atitudine și nu faci nimic în privința asta, atunci poți fi sigură că nici visele tale nu au cum să se împlinească.

Și are perfectă dreptate. Dacă totul se duce de râpă, ce vise poți să-ți împlinești?!...
Nu toate evenimentele se încadrează în agenda noastră zilnică, conform planului nostru (cincinal eventual), însă trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt (așa cum vin), să gândim în perspectivă și să luăm atitudine, să facem ceva (fiecare ce poate și cât poate) pentru că nu pică nimic din cer, iar apoi ne trezim cu niște rezultate din astea dezastruoase (gen alegerile din noiembrie, în cazul de față).

Dacă nu noi... atunci cine?! Dacă nu acum... atunci când?!

Noi am luat de-a gata democrația (așa cum era ea, mai șchiopătândă... mai șontâcă). Și de aceea se întâmplă acum ce se întâmplă. Cred totuși că, măcar în al 12-lea ceas, putem lua atitudine. Și, în același timp, am speranța că la următoarele alegeri, o să ne depășim starea de apatie (am auzit fel de fel de scuze cu privire la ”neparticipare”)... și vom ieși la vot! Toți!


P.S. - Cred că ar fi cazul să-ți faci timp pentru o criză națională, pentru că altfel s-ar putea să ai tot timpul să-ți trăiești viața dorind să o fi făcut!


Marianne Williamson este un conferențiar recunoscut internațional, activistă pentru pace și autoare de cărți bestseller, dintre care cele mai importante sunt: „A return to love”(Întoarcerea la iubire), „Everyday Grace”(Grația de fiecare zi), „The Gift of Change”(Darul schimbării). Printre alte lucrări, Williamson a organizat multe acte de caritate în America (unde trăiește), pentru oameni cu boli fatale (a fondat proiectul Angel Food, în Los Angeles). A pus totodată bazele campaniei în vederea formării unui Departament American pentru Pace.

Dacă doriți să vă înscrieți la conferințele ei săptămânale, o puteți face aici: http://marianne.com/livestream-tuesdays/


Comentarii

Dă share mai departe

Cititorii au apreciat...

Simboluri și credințe

Trăim vremuri ciudate. Teamă, contradicție și confuzie sunt primele cuvinte care-mi vin în minte pentru a descrie ce se întâmplă în ultimele săptămâni. Fără un simț puternic de a discerne, situația este foarte dificilă, de fapt situația este dificilă oricum. Însă dacă putem dobândi o cât de puțină claritate în plus este un mare câștig. În acest context, astăzi voi scrie despre simboluri și credințe. Cine mă cunoaște știe că nu sunt adepta amuletelor, pentru că ele înseamnă slăbiciune, înseamnă să dau eu toată puterea mea unui obiect străin de mine. Ce se întâmplă dacă pierd obiectul respectiv? În absența acelui obiect rămân fără putere (sau mai bine zis, așa cred), ceea ce este fals pentru că puterea mea este în interior și ea este în continuare acolo. Însă dacă eu nu cred asta este ca și cum nu ar fi, pentru că mă voi comporta sau voi acționa în consecință (eventual crezând că ghinionul s-a abătut asupra mea... însă eu nu cred în noroc și, implicit, nici în ghinion...) S...

Elena's Bookclub - ”Ziua în care am învățat să trăiesc”

  Un nou an, un nou început, și după o perioadă prea încărcată în care nu am mai reușit să împărtășesc din lecturile care îmi bucură sufletul, m-am hotărât să reiau acest obicei și în fiecare lună să vin cu o nouă recomandare de carte. Pentru luna februarie am ales ” Ziua în care am învățat să trăiesc ” de Laurent Gounelle, considerată de Le Parisien ”o lecție despre fericire”. Ce m-a determinat să citesc această carte a fost prezentarea de pe coperta interioară: „Poetul român Mihai Eminescu spunea: «Viața este irosită pentru cel care n-a trăit-o așa cum ar fi vrut». Adevărul este că, odată ce ajung în amurgul vieții, mulți oameni încep să aibă regrete și își dau seama că, dacă ar putea să trăiască din nou, ar face-o altfel. Am vrut să scriu o poveste plecând de la dorința irezistibilă a oamenilor de a trăi conform celor mai profunde aspirații ale lor.” -  Laurent Gounelle ” Ziua în care am învățat să trăiesc ” este un roman lejer, dar în același timp plin de profunzime, ce te...

Povestea ta a început demult

Știai că ai noștri copii preiau de la noi, părinții, până și stresul?!... Eu trebuie să recunosc că habar nu aveam până acum o săptămână, când am început să citesc " Povestea ta a început demult " de Mark Wolynn, o carte pe care ți-o recomand cu drag. S-au făcut studii științifice în acest sens și, din păcate, dacă nu avem grijă de noi, le dăm mai departe copiilor noștri nu numai credințele și convingerile noastre (multe dintre ele limitative sau care nu ne mai sunt de folos, pe care le-am preluat și noi la rândul nostru de la înaintașii noștri), ci și stresul pe care îl resimțim din varii motive și care în ultima vreme a ajuns la cote inimaginabile până acum câțiva ani. Cât de ironic este asta?!... Facem tot ceea ce facem și ne "sacrificăm" de dragul copiilor noștri, ca să le fie lor bine, fără să ne dăm seama că, de fapt, ei cel mai mult au nevoie ca noi să fim bine. Degeaba le cumpărăm câte în lună și în stele, degeaba vrem să aibă ei tot ce nu am avut noi și fac...