Treceți la conținutul principal

Adu-ți aminte să mulțumești

 Un suflet de curând ajuns în cer s-a întâlnit cu Sfântul Petru.

Sfântul l-a luat pe acel suflet la o plimbare prin cer. Amândoi se plimbau prin niște ateliere mari pline de îngeri.

Sfântul Petru s-a oprit la primul atelier și a zis:

- Iată atelierul de primire. Aici se primesc toate cererile făcute lui Dumnezeu prin rugăciune.

 Sufletul a privit atelierul plin ochi de îngeri care clasificau cererile scrise pe foi voluminoase trimise de oameni din lumea întreagă.

 Au mers mai departe până ce au ajuns la următorul atelier. Aici Sfântul Petru i-a zis:

- Iată atelierul de împachetare și livrare. Aici, harurile și binecuvântările cerute de oameni sunt împachetate  și trimise persoanelor care le-au solicitat.

 Sufletul a văzut cât de mare era forfota în acest atelier. Atâția îngeri lucrau acolo câte rugăminți erau de împachetat și trimis pe Pământ.

 În final, în colțul cel mai îndepărtat din încăpere, s-au oprit la ultimul atelier. Spre surprinderea lui, era doar un înger acolo, care se plictisea, neavând prea mult de lucru.

- Iată atelierul mulțumirilor, i-a spus Sfântul Petru sufletului.

 - Cum se face că e de lucru atât de puțin aici? întrebă sufletul.

 - Este cel mai rău, a răspuns Sfântul Petru. După ce oamenii primesc, foarte puțini se gândesc să și mulțumească.













 - Cum i se poate mulțumi lui Dumnezeu? a întrebat sufletul.

- Simplu, a răspuns Sfântul Petru. Trebuie doar să zici: ”Îți mulțumesc, Doamne.”

  

(Humberto A. Agudelo C – ”Vitamine zilnice pentru suflet”)

Comentarii

Dă share mai departe

Cititorii au apreciat...

Simboluri și credințe

Trăim vremuri ciudate. Teamă, contradicție și confuzie sunt primele cuvinte care-mi vin în minte pentru a descrie ce se întâmplă în ultimele săptămâni. Fără un simț puternic de a discerne, situația este foarte dificilă, de fapt situația este dificilă oricum. Însă dacă putem dobândi o cât de puțină claritate în plus este un mare câștig. În acest context, astăzi voi scrie despre simboluri și credințe. Cine mă cunoaște știe că nu sunt adepta amuletelor, pentru că ele înseamnă slăbiciune, înseamnă să dau eu toată puterea mea unui obiect străin de mine. Ce se întâmplă dacă pierd obiectul respectiv? În absența acelui obiect rămân fără putere (sau mai bine zis, așa cred), ceea ce este fals pentru că puterea mea este în interior și ea este în continuare acolo. Însă dacă eu nu cred asta este ca și cum nu ar fi, pentru că mă voi comporta sau voi acționa în consecință (eventual crezând că ghinionul s-a abătut asupra mea... însă eu nu cred în noroc și, implicit, nici în ghinion...) S...

Elena's Bookclub - ”Ziua în care am învățat să trăiesc”

  Un nou an, un nou început, și după o perioadă prea încărcată în care nu am mai reușit să împărtășesc din lecturile care îmi bucură sufletul, m-am hotărât să reiau acest obicei și în fiecare lună să vin cu o nouă recomandare de carte. Pentru luna februarie am ales ” Ziua în care am învățat să trăiesc ” de Laurent Gounelle, considerată de Le Parisien ”o lecție despre fericire”. Ce m-a determinat să citesc această carte a fost prezentarea de pe coperta interioară: „Poetul român Mihai Eminescu spunea: «Viața este irosită pentru cel care n-a trăit-o așa cum ar fi vrut». Adevărul este că, odată ce ajung în amurgul vieții, mulți oameni încep să aibă regrete și își dau seama că, dacă ar putea să trăiască din nou, ar face-o altfel. Am vrut să scriu o poveste plecând de la dorința irezistibilă a oamenilor de a trăi conform celor mai profunde aspirații ale lor.” -  Laurent Gounelle ” Ziua în care am învățat să trăiesc ” este un roman lejer, dar în același timp plin de profunzime, ce te...

Povestea ta a început demult

Știai că ai noștri copii preiau de la noi, părinții, până și stresul?!... Eu trebuie să recunosc că habar nu aveam până acum o săptămână, când am început să citesc " Povestea ta a început demult " de Mark Wolynn, o carte pe care ți-o recomand cu drag. S-au făcut studii științifice în acest sens și, din păcate, dacă nu avem grijă de noi, le dăm mai departe copiilor noștri nu numai credințele și convingerile noastre (multe dintre ele limitative sau care nu ne mai sunt de folos, pe care le-am preluat și noi la rândul nostru de la înaintașii noștri), ci și stresul pe care îl resimțim din varii motive și care în ultima vreme a ajuns la cote inimaginabile până acum câțiva ani. Cât de ironic este asta?!... Facem tot ceea ce facem și ne "sacrificăm" de dragul copiilor noștri, ca să le fie lor bine, fără să ne dăm seama că, de fapt, ei cel mai mult au nevoie ca noi să fim bine. Degeaba le cumpărăm câte în lună și în stele, degeaba vrem să aibă ei tot ce nu am avut noi și fac...