”Semnele și simbolurile guvernează lumea, nu cuvintele
și legile” (Confucius)
Simbolurile sunt instrumente puternice care au fost
folosite drept formă de comunicare din timpuri imemoriale. Iar noi putem beneficia de extraordinara lor putere,
unele dintre ele având o importantă amprentă emoțională de natură pozitivă.
Simbolurile sunt prezente peste tot în viața noastră, la un
nivel practic ele ne pot indica direcția în trafic, ne prezintă opțiuni sau ne
limitează alegeri. Simbolurile ne sunt foarte utile pentru a naviga prin viață.
Să ne gândim numai ce haos ar fi dacă ne-am conduce mașinile într-un oraș unde
nu ar exista nici un fel de indicatoare.
Fiecare simbol are un anumit înțeles, acesta făcând parte
integrantă din natura sa. Semnele de circulație, de exemplu, au sensuri simple.
Însă există simboluri care au înțelesuri mai profunde. Simbolurile pot evoca, la
nivel subconștient, emoții puternice sau amintiri, ne alimentează imaginația și
ne ajută să accesăm aspecte ale existenței noastre, ce nu pot fi accesate în
nici un alt fel.
Este posibil chiar ca în ceea ce privește anumite experiențe,
simbolurile să fie singurele modalități de expresie existente. De exemplu,
descrierea sau explicațiile științifice ale unui apus de soare, nu pot evoca,
sub nici o formă, o emoție la fel de intensă ca trăirea pe care o avem atunci
când admirăm un apus de soare.
Simbolurile vizuale sunt importante purtătoare de
înțelesuri. Unele simboluri pot fi motivatori remarcabili. Alte simboluri prin
natura lor sunt universale, creând legături cu experiența umană arhetipală.
Simbolurile au puterea de a ajuta la definirea a ceea
ce este și a ceea ce nu este.
Contextul și conținutul modelează ceea ce ne transmit
simbolurile, precum și modul în care reacționăm la ele.
Astfel svastica va fi întotdeauna asociată cu
ideologia nazistă, deși în alte culturi precum cea indiană sau amer-indiană
același simbol avea/ are un înțeles total diferit (armonie, noroc).
Umanitatea este strâns legată de simbol, pentru că ea
însăți este un simbol. Cu ajutorul
simbolului, omul a dezvoltat sisteme de gândire, culturi, a comunicat cu lumea
spirituală, a învins în războaie, a ridicat imperii, a supus oameni și a vindecat
oameni.
E posibil ca nici să nu-ți dai seama, însă viața ta
este modelată de simboluri care îți sunt oferite sau sunt moștenite din
cultura, mediul social sau familial din care faci parte – idei sau moduri de gândire
specifice fiind prezente în propriul subconștient – care îți influențează viața.
Cercul, pătratul, triunghiul, pentagrama, secera și
ciocanul, hexagrama și multe altele, sunt simboluri ce conțin universuri
întregi de rațiuni omenești sau divine, ce descătușează la rândul lor forțe
specifice.
Simbolurile reprezintă unul din instrumentele pe calea
spirituală. Concentrați-vă pe acele simboluri care ”vă spun ceva”, cu care
rezonați la un nivel mai profund. Limbajul
sufletului nu este literal, ci simbolic – un limbaj creativ care ne vorbește
prin culori, forme, obiecte, artă, poezie, ghicitori, imagini și metafore.
Simbolurile au o puternică influență atât asupra
vieții noastre psihologice, cât și spirituale. În lumea noastră interioară, un
simbol poate prezenta o posibilitate sau o chemare pe care numai cel în cauză o
poate înțelege.
La nivel individual este foarte important să
identificăm și să ne concentrăm asupra simbolurilor care au un înțeles deosebit
pentru noi. Simbolurile stimulează procese de gândire și perspective, stârnesc
și trezesc mintea noastră mai profundă.
Umanitatea a folosit întotdeauna simboluri pentru a-și
exprima conștientizarea Divinului, a forței creatoare.
Simbolurile sunt mai mult decât reprezentări istorice
și culturale. Ele ne ajută să ne îndreptăm spre o înțelegere mai profundă și
completă a identității noastre spirituale.
Geometria sacră
Geometria sacră, înțeleasă ca modalitate de integrare și exprimare a
Spiritului în Materie, este o metaforă a Ordinii Universale. Punctul de plecare
al acestei străvechi științe se află în contemplarea Unității metafizice,
urmată de încercarea de a simboliza vizual ordinea pură a formelor care iau
naștere din această Unitate.
Astfel cercul, numit în sanscrită mandala, simbolizează
totalitatea unitară (centrul) și reprezintă perfecțiunea, omogenitatea, absența
diferențierii sau a împărțirii. Poate simboliza lumea creată, manifestarea
universală a Ființei unice și nemanifestate. Mișcarea circulară este perfectă,
imuabilă, fără început și fără sfârșit, fără variații, de aceea cercul poate
simboliza timpul, ciclul anotimpurilor și al planetelor.
Triunghiul
sugerează convergența sau concilierea contrariilor, înțeleasă simbolic ca semn
al curgerii naturii.
Floare vieții
este simbolul perfecțiunii și al armoniei, fiind o figura etalon a geometriei
sacre. Ea este cunoscută ca fiind forma perfectă care descrie modul cum se
constituie materia din vibrațiile energiei universale. Perfecțiunea formei, a
proporțiilor și armonia Florii Vieții au făcut ca acest simbol să fie numit și
“limbajul liniștii” sau “limbajul luminii”.
Floarea Vieții este considerată sursa a tot ceea ce
există, a tuturor limbajelor, limbajul primordial al Universului, al formei
pure și al proporției. Este un simbol cu străveche valoarea spirituală ce înfățișează
formele fundamentale ale spațiului și timpului.
Floarea Vieții reprezintă expresia vizuală a forței
vieții, a energiei pure, a legăturilor armonioase dintre toate formele de viață,
a faptului că totul este interconectat și creat perfect.
Ankh (crux ansata) este o hieroglifă egipteană, simbol a vieții lungi. Faraonii primeau o
amuletă sub formă de ankh la naștere, pentru vechii egipteni fiind simbolul
Vieții Veșnice. Ankh-ul era un simbol folosit adesea în arta egipteană. În timp
ce era creștină eclipsa sistemul religios păgân al egiptenilor, “crux ansata”
(cruce cu mâner) – Ankh-ul a fost adoptat de către Creștinism în simbolul
Crucii. Ea mai era numită și Purtatoarea de Lumina, o cheie ce deschide uși
ascunse, deoarece simbolistica sa nu se limitează la viața materială, ci trece
mai departe de ea, simbolizând viața în moarte.
Spirala este
unul din cele câteva semne sacre care alcătuiau prima scriere din lume. Ea este
simbol al vieții, evoluției și transformării. De asemenea, spirala simboliza
unirea celor două principii complementare ale vieții și ale lumii: principiul
feminin și cel masculin.
A fost simbolul cel mai folosit de strămoșii noștri
îndepărtați, pentru că, în el, vedeau izvorul însuși din care ia naștere viața.
În toate culturile străvechi spirala a fost și o
imagine a soarelui care se rotește pe boltă, nu atât a soarelui dătător de
viață, lucru de la sine înțeles, cât a soarelui - imagine prin excelență a
ciclului, a evoluției, a dezvoltării, a continuum-ului
naștere-moarte-renaștere.
Spirala este un simbol des întâlnit pe artefactele de
la Cucuteni. Ea lucra ca o promisiune a vieții îmbelșugate și a nemuririi.
Crucea este,
de asemenea, unul din semnele primei scrieri din lume. Ea apare pe stânci, în
peșteri, pe amulete, pe vase, pe sigilii, pe stele și pe tăblițe de piatră sau
de lut și în toate scrierile și alfabetele străvechi, descifrate și
nedescifrate. O întâlnim, de asemenea, în cultura Cucuteni pe vasele pictate, pe
statuete sau chiar pe pandantivele cu șnur.
În general, o cruce este o figură geometrică formată
din două linii care se intersectează perpendicular. De obicei, aceste linii
sunt reprezentate vertical și orizontal; dacă sunt reprezentate pe diagonală
(de exemplu, „X”), atunci simbolul este denumit din punct de vedere tehnic
„saltire”. Această figură geometrică are numeroase utilizări în arhitectură,
matematică, artă, religie și cultură.
Crucea în cerc,
imagine a lumii, „hieroglifă” a învierii și semn al protecției divine
Întâmplător sau nu, în limba strămoșilor noștri
indo-europeni, simbolul crucii arăta rotirea. În scrierea șamanică, simbolul
crucii însemna mersul și alcătuirea lumii, și, de aici, nemurirea. Ce fel de
lume? - O lume… rotundă, ordonată, bine alcătuită și bine rânduită (kosmos-ul
grecilor), care se învârtește, mereu și mereu, în cerc; care se rotește și se întoarce de unde a plecat, fără a se opri vreodată. O lume care se transformă,
se preschimbă, devine și apoi… revine și care are, astfel, posibilitatea de a
se îndrepta din greșeli, deci, de a se … mântui.
Nu întâmplător, Iisus Hristos a ales să pătimească și
să moară pe cruce. Crucea era o imagine a lumii în intregul ei, împărțită în
cele patru sferturi/ lumi sau tărâmuri: lumea de sus și lumea de jos, lumea morților
și lumea celor întorși la viață/ a celor înviați…… iar cei doi stâlpi ai ei
unesc, pe verticală, cerul și pământul, pe orizontală, viața și moartea și,
astfel, spațiul și timpul, într-un continuum al … nemuririi.
Celții o purtau la gât, pe piept sau cusută pe haine și
o inchinau zeilor lor, depunând-o în sanctuare, atârnând-o în copaci sau punând-o
pe monede:
I se spune „rotița” celtică și din ea s-a născut, in
sec. VII d. Hr., crucea celtică (răspândită în Marea Britanie, Țara Galilor,
Scoția și Irlanda).
Pentru ei, ea avea puterea de a ține lumea să nu …
(re)cadă în haos, lucru de care se
temeau cel mai mult.
Crucea închipuie lumea în totalitatea ei, ca un
continuum al celor patru regiuni ale ei, rotindu-se veșnic, iar stâlpul simbolizează,
din contra, coloana sau pilonul care susține cerul să nu cadă pe pământ și
scara pe care urcă la cer sufletul celui plecat dintre cei vii.
Surse:
Comentarii
Trimiteți un comentariu