Cea mai mare povară a copiilor este viața netrăită și neîmplinită a părinților

Carl Jung a spus că ”Cea mai mare povară pe care trebuie să o poarte un copil este viața netrăită a părinților”. Mulți dintre noi nici nu-și dau seama cât de mult își rănesc copiii, proiectând asupra lor toate lucrurile pe care și le-au dorit să le facă și nu le-au făcut sau visele pe care le-au avut și nu le-au realizat, în speranța de a le împlini măcar prin copii. Marea majoritate nici nu-și dau seama ce povară imensă pun pe umerii copiilor lor, condamnându-i și pe ei, la rândul lor, la o viață de neîmplinire și nefericire.

Ce te face să crezi că el/ ea – copilul tău – își dorește să fie doctor, cum ai vrut tu?!... sau avocat?!... sau profesor?!... sau cine știe ce...

Ce te face să crezi că al tău copil trebuie să aprecieze sau să-i placă lucrurile care-ți plac ție?!

Ce te face să crezi că al tău copil vrea să fie cum ești tu?! (deși șansele sunt foarte mari, pentru că, de cele mai multe ori, ”așchia nu sare departe de trunchi”, nu-i așa?)

Ce te face să crezi că al tău copil trebuie să fie ca tine? - Este o ființă distinctă, a venit ”aici” să-și trăiască viața sa (nu pe cea a părinților), are propriul său drum și propria sa menire. Din păcate, neîmplinirea și neiubirea de noi și din noi le face calea foarte anevoioasă, pentru că le punem în cârcă și poverile noastre. Și ce este încă și mai trist, este faptul că, de multe ori, aceste poveri nici măcar ale noastre nu sunt, ci le-am preluat și noi la rândul nostru de la părinți, de la bunici – un lanț al slăbiciunilor fără sfârșit, dacă cineva nu se hotărăște în mod conștient să se vindece și să rupă acest lanț al tristeții. 

Da, nu este vina noastră, dar este responsabilitatea noastră să ne eliberăm de aceste poveri invizibile pe care cărăm în mod inconștient și le transmitem mai departe celor mai iubite ființe, copiii, (dureri, vini, suferințe, neîmpliniri etc). Este responsabilitatea noastră, a fiecăruia dintre noi să vindece răni, să depășească dureri, să facă puțină curățenie în interior, să șteargă ”fereastra” prin care privește lumea și să aducă mai multă lumină în propriul suflet. Pentru că astfel va putea da mai departe lumina și iubirea, nu durerile și poverile.

În ziua de azi e la modă să vorbim despre traume. Toată lumea e traumatizată, iar într-o măsură mai mică sau mai mare așa și este. Însă ce e trist este faptul că vorbim despre traume de cele mai multe ori pentru că asta ne dă o scuză (scuza perfectă: am fost traumatizat și de asta sunt așa, mă comport așa, iar TU!!! trebuie să vezi cum te comporți în privința mea... TU trebuie să fii atent să nu mă rănești! TU trebuie să te porți cu mănuși, să nu-mi trezești amintiri dureroase! TU trebuie să te schimbi, trebuie să te comporți în așa fel încât să nu mă simt eu prost, neadecvat, insuficient și lista e lungă.), când de fapt această discuție despre traume ar trebui să reprezinte o oportunitate de vindecare și iertare. Dar se știe deja că este mult mai simplu să dăm vina pe altcineva decât să facem noi ceva în această privință (sau în orice privință). 

În mod declarativ toată lumea își dorește ca lucrurile să se schimbe, atâta timp cât trebuie să se schimbe ceilalți și nu ei înșiși. Pentru că este greu. Și nu avem timp. Și chiar este greu! Și nu avem nici timp! Bine totuși că avem timp pentu facebook și Netflix!

Poate te întrebi deja care este scopul acestui articol?... Scopul este să-ți dea de gândit. Și, de asemenea, să te determine să-ți asumi responsabilitatea. Responsabilitatea pentru viața ta, pentru ceea ce se întâmplă, pentru rănile tale, pentru vindecarea și evoluția ta. De ce?... Pentru că atunci când tu ești bine cu tine și cei dragi sunt bine. Când tu vezi frumusețea din tine, inevitabil vei vedea și frumusețea din ceilalți. Atunci când te accepți pe tine, îi vei accepta și pe alții mult mai ușor. Dacă tu ești mulțumit de tine, vei fi mulțumit și de copilul tău!

Mie, una, mi se rupe sufletul când văd copii împinși la extremă de către părinți, să fie ei – copiii – ceea ce nu au reușit să fie ei – părinții. Ne dorim ce e mai bine și mai bun pentru copiii noștri, perfect adevărat. Dar te-ai gândit că poate nu se potrivește?! Te-ai gândit vreodată că poate visul tău nu este și visul lui?!... Te-ai gândit că al tău copil e posibil să se sacrifice de dragul tău (și sunt mulți – prea mulți – care fac asta) și să meargă pe ”drumul” care trebuia să fie al tău (dar nu este și al său), ceea ce-l duce la o viață de chin, plină de stres și suferință?... Ți-a trecut măcar vreodată prin minte că dacă visul tău a fost atât de greu pentru tine, pentru el poate fi un adevărat coșmar, fiindcă chiar și atunci când ajunge să-l realizeze, pentru el nu înseamnă împlinirea care înseamnă pentru tine, ci nefericire și frustrare (tocmai pentru că nu este visul său!!)

Poate îți dorești să aibă 10 pe linie la toate materiile (dar nu toți copiii sunte genii și implicit nu toți pot să aibă 10 la toate materiile; când o să văd un profesor care predă toate materiile, atunci o să-i cer și copilului meu să ia 10 la toate acele materii) și să facă enșpe activități extrașcolare, să facă el tot ce n-ai făcut tu. Dar te întrebi vreodată dacă și el își dorește asta?... Am auzit de copii care la 9 ani nu știau să se joace, pentru că aveau toată săptămâna încărcată cu activități și efectiv nu aveau timp liber pentru așa ceva, și, implicit, NU ȘTIAU SĂ SE JOACE... Am auzit de copii stresați în clasa pregătitoare din cauza prea multor teme... Am văzut copii, care după școală fac și câte două activități zilnic, încât de-abia au timp să mănânce un sandwich și-și fac temele în pauza dintre activități... Și am auzit mămici, care nu știau la ce activități să mai ducă copilul, căci așa au liniște acasă...  Am auzit de copii care-și termină de făcut temele la 11-12 noaptea (iar asta în cazul în care temele sunt rezonabile, dar nu și activitățile la care se perindă zilnic)... Am auzit de părinți care preferă așa un program încărcat, pentru că astfel nu are copilul timp să se gândească la prostii (și m-am întrebat, dacă nu cumva ar fi mai înțelept și eficient să vorbești cu acel copil și să-l înveți cum să gândească, decât să-l duci la epuizare). 

Ghici ce se întâmplă cu acești copii stresați și epuizați?!... Ghici ce fel de adulți vor deveni?!... Cu siguranță ai văzut și tu, cum am văzut și eu, astfel de oameni: vor deveni obosiți cronici, care nu mai au energie pentru nimic altceva în afară de rutina casă – servici, servici – casă.

Dragă părinte care dorești ca al tău copil să devină Einstein și să-l înscrii la NASA începând din clasa a V-a, dacă este așa ușor, de ce nu ai făcut tu toate acele lucruri pe care vrei să le facă el?... Poate ai să-mi spui că nu ai avut posibilități, părinții tăi nu aveau bani să te înscrie la atâtea activități, dar în afară de bani, aceste activități mai consumă și timp, iar când nu le faci din plăcere, te storc de energie, iar copilul tău are mari șanse să sufere de oboseală cronică încă de la vârsta de 11 ani, încât are nevoie și de 12 ore de somn în weekend pentru a-și reveni după acest tur de forță (aceste exemple nu sunt din imaginația mea, ci sunt cazuri concrete, din păcate). Cu alte cuvinte îl condami la o viață de nefericire și neîmplinire (în mod inconștient, evident). 

Dragă părinte, îmi doresc din tot sufletul să fi participat și tu la toate aceste activități, pentru că astfel ai fi înțeles ce înseamnă. Ai fi înțeles cât efort și câtă energie implică toate aceste lucruri și sper că astfel ai fi avut mai multă milă și înțelegere pentru copilul tău.

Copilul tău nu a venit aici să fie TU, ci a venit să fie El/ EA! Da, are nevoie de ajutorul și îndrumarea ta! Da, are nevoie de un orizont larg, să vadă și să învețe și să înțeleagă lucruri. Dar tu ești adultul și, implicit, tu ești cel care trebuie să găsească o cale de mijloc. Tu ești cel care trebuie să găsească echilibrul. Tu ești cel care trebuie să delimiteze până unde este calea ta și unde începe a lui. Pentru că al tău copil a venit aici să meargă pe CALEA LUI, nu pe calea ta. Însă neiubirea și nemulțumirea de tine, îl condamnă și pe el/ ea la aceeași suferință și neîmplinire.

Neiubirea de sine este probabil cea mai grea și cea mai dureroasă povară pe care i-o poți lăsa copilului tău.

P.S. - Dacă vrei să afli cum poți să ajungi la iubirea de sine, înscrie-te GRATUIT la minicursul ”Evoluție prin iubirea de sine”, la https://elenamocanasu.ro/minicurs-gratuit-iubire-de-sine

Citește și:

Dumnezeu te-a creat perfect

Ce să gândim sau cum să gândim?

Ascultă, zâmbește, fii de acord...

Sursă [foto]