Treceți la conținutul principal

Dai mai departe copiilor ceea ce nu ai vindecat la tine

 

Suntem tare mândre când ne ”sacrificăm” pentru copiii noștri. Dar acum, pe bune, ce facem noi cu adevărat pentru ei?... Pentru că de cele mai multe ori nu avem timp nici pentru ei, nici pentru noi, în ritmul alert în care trece viața: cu serviciu, școală, mulțimea de activități extrașcolare din timpul săptămânii și întâlnirile cu prietenii sau evenimentele pe care ne dorim să nu le ratăm în weekend. Totul este o fugă continuă, cu o listă nesfârșită de lucruri pe care dorim și ne străduim să le facem.

Un proverb african spune că este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil, iar în ziua de azi, de-abia mai avem timp să-i vedem la ochi, să-i ascultăm pe îndelete este deja un super-bonus. Avem grijă să bifăm toate lucrurile care sunt de făcut, verificăm carnetul de note să vedem dacă se încadrează în parametrii stabiliți (de noi?...), ne străduim să-i ducem la toate activitățile posibile, să exceleze copilu’ la toate și să fie cel mai bun, deși nu întotdeauna ne consultăm și cu el, să vedem dacă e și el de acord (pentru că întotdeauna știm noi ”mai bine”). Mulți părinți își doreasc să reușească măcar copilul ceea ce nu au reușit ei. Își doresc să acopere copilul golul din sufletul lor și de multe ori nici măcar nu-și dau seama că ”insuficiența” nu este la copil, ci este la ei, la părinți, și implicit i-o cultivă. Pentru că ceea ce nu vindecăm la noi, dăm mai departe. 


{Mai citește o dată: Ceea ce nu vindeci la tine, dai mai departe copiilor tăi!}


Îți spui că cel mai important este copilul... că tu nu contezi... el să fie bine. Ghici, ce o să preia copilul de la tine: dorința ta de bine pentru el sau faptul că tu nu contezi?!...

Fă un exercițiu și observă unde ai probleme în relaționarea cu copilul tău și ce te supără la el. Dacă ești sinceră cu tine însăți ai să observi că acestea de fapt sunt defectele tale (defectele părinților, în genere), asta în cazul fericit când acesta nu stă toată ziua în grija altcuiva, moment în care preia din comportamentul și obiceiurile acelor persoane. Dacă ești în continuare sinceră cu tine, vei observa că un comportament nedorit, îl schimbi prin puterea propriului exemplu (atunci când petreceți timp împreună, căci altfel e mai complicat...). 

Însă noi nu avem timp pentru noi, iar să ne schimbăm pe noi e deja prea mult. Știm că problemele de cele mai multe ori sunt... la alții 😊 (nu la noi). Și unii speră o viață întreagă să se schimbe cei din jurul lor pentru a putea fi ei fericiți. (Iar asta nu e o poveste cu happy-end.) Pentru că singurul lucru asupra căruia ai control este propria persoană, cu mintea și corpul din dotare. Atât! Dacă nu ești dispusă să faci o schimbare la tine, ceea ce ai citit până în acest punct este o pierdere de timp, pentru că de informații este plin internetul, iar la teorie suntem buni toți. 


Să te iubești pe tine este egoist, să ai grijă de tine este imposibil, iar să te schimbi este cel mult dezirabil. Și totuși TOTUL ÎNCEPE CU TINE! Da, ești buricu’ pământului 😊. În viața ta! 

Cineva spunea că în loc să-i cumperi copilului toate lucrurile pe care tu nu le-ai avut, mai bine îl înveți toate lucrurile pe care tu nu le-ai știut. Copiii au nevoie de noi (nu de lucruri)! Au nevoie de exemplul nostru, au nevoie să vadă că suntem bine și ne simțim bine în pielea noastră, pentru că asta îi face să se simtă în siguranță și le dă încredere în ei înșiși. Da, încrederea noastră le dă încredere lor! Cum spuneam mai devreme ei urmează exemplul pe care îl văd la noi, nu ceea ce le spunem noi. 

În momentul în care ne vindecăm pe noi, îi vindecăm și pe ei. Și nu-i împovărăm cu ”rănile” și așteptările noastre. Iar iubirea de sine este cel mai simplu mod în care putem face asta. (Atenție: Simplu nu înseamnă și ușor.) Pentru că atunci când ne iubim și ne acceptăm așa cum suntem, în momentul în care ne iertăm pentru tot ceea ce am făcut sau ce nu am făcut, începem să facem pace cu noi înșine, iar asta se vede și se simte. Îți crește gradul de încredere. Începi să faci alegeri care te onorează. Nu îi mai lași pe alții să profite de bunătatea sau nesiguranța ta. Nu te mai pui pe ultimul loc. Începi să găsești soluții.

Probabil nici nu te-ai gândit la asta, dar iubirea de sine este darul pe care îl poți face sufletului tău și pe care îl lași moștenire copiilor tăi.


P.S. - Dacă vrei să afli cum poți să ajungi la iubirea de sine fără să fii egoistă, înscrie-te  GRATUIT la minicursul ”Evoluție prin iubirea de sine”, la link-ul: www.elenamocanasu.ro








Comentarii

Dă share mai departe

Cititorii au apreciat...

Simboluri și credințe

Trăim vremuri ciudate. Teamă, contradicție și confuzie sunt primele cuvinte care-mi vin în minte pentru a descrie ce se întâmplă în ultimele săptămâni. Fără un simț puternic de a discerne, situația este foarte dificilă, de fapt situația este dificilă oricum. Însă dacă putem dobândi o cât de puțină claritate în plus este un mare câștig. În acest context, astăzi voi scrie despre simboluri și credințe. Cine mă cunoaște știe că nu sunt adepta amuletelor, pentru că ele înseamnă slăbiciune, înseamnă să dau eu toată puterea mea unui obiect străin de mine. Ce se întâmplă dacă pierd obiectul respectiv? În absența acelui obiect rămân fără putere (sau mai bine zis, așa cred), ceea ce este fals pentru că puterea mea este în interior și ea este în continuare acolo. Însă dacă eu nu cred asta este ca și cum nu ar fi, pentru că mă voi comporta sau voi acționa în consecință (eventual crezând că ghinionul s-a abătut asupra mea... însă eu nu cred în noroc și, implicit, nici în ghinion...) S...

Elena's Bookclub - ”Ziua în care am învățat să trăiesc”

  Un nou an, un nou început, și după o perioadă prea încărcată în care nu am mai reușit să împărtășesc din lecturile care îmi bucură sufletul, m-am hotărât să reiau acest obicei și în fiecare lună să vin cu o nouă recomandare de carte. Pentru luna februarie am ales ” Ziua în care am învățat să trăiesc ” de Laurent Gounelle, considerată de Le Parisien ”o lecție despre fericire”. Ce m-a determinat să citesc această carte a fost prezentarea de pe coperta interioară: „Poetul român Mihai Eminescu spunea: «Viața este irosită pentru cel care n-a trăit-o așa cum ar fi vrut». Adevărul este că, odată ce ajung în amurgul vieții, mulți oameni încep să aibă regrete și își dau seama că, dacă ar putea să trăiască din nou, ar face-o altfel. Am vrut să scriu o poveste plecând de la dorința irezistibilă a oamenilor de a trăi conform celor mai profunde aspirații ale lor.” -  Laurent Gounelle ” Ziua în care am învățat să trăiesc ” este un roman lejer, dar în același timp plin de profunzime, ce te...

Povestea ta a început demult

Știai că ai noștri copii preiau de la noi, părinții, până și stresul?!... Eu trebuie să recunosc că habar nu aveam până acum o săptămână, când am început să citesc " Povestea ta a început demult " de Mark Wolynn, o carte pe care ți-o recomand cu drag. S-au făcut studii științifice în acest sens și, din păcate, dacă nu avem grijă de noi, le dăm mai departe copiilor noștri nu numai credințele și convingerile noastre (multe dintre ele limitative sau care nu ne mai sunt de folos, pe care le-am preluat și noi la rândul nostru de la înaintașii noștri), ci și stresul pe care îl resimțim din varii motive și care în ultima vreme a ajuns la cote inimaginabile până acum câțiva ani. Cât de ironic este asta?!... Facem tot ceea ce facem și ne "sacrificăm" de dragul copiilor noștri, ca să le fie lor bine, fără să ne dăm seama că, de fapt, ei cel mai mult au nevoie ca noi să fim bine. Degeaba le cumpărăm câte în lună și în stele, degeaba vrem să aibă ei tot ce nu am avut noi și fac...