Un nou an, un nou început, și după o perioadă prea încărcată în care nu am mai reușit să împărtășesc din lecturile care îmi bucură sufletul, m-am hotărât să reiau acest obicei și în fiecare lună să vin cu o nouă recomandare de carte.
Pentru luna februarie am ales ”Ziua în care am învățat să trăiesc” de Laurent Gounelle, considerată de Le Parisien ”o lecție despre fericire”.
Ce m-a determinat să citesc această carte a fost prezentarea de pe coperta interioară:
„Poetul român Mihai Eminescu spunea: «Viața este irosită pentru cel care n-a trăit-o așa cum ar fi vrut». Adevărul este că, odată ce ajung în amurgul vieții, mulți oameni încep să aibă regrete și își dau seama că, dacă ar putea să trăiască din nou, ar face-o altfel. Am vrut să scriu o poveste plecând de la dorința irezistibilă a oamenilor de a trăi conform celor mai profunde aspirații ale lor.” - Laurent Gounelle
”Ziua în care am învățat să trăiesc” este un roman lejer, dar în același timp plin de profunzime, ce te îndeamnă la reflecție, deși acțiunea este puternic ancorată în cotidian. După cum spunea cineva, unele cărți au capacitatea de a ne fi mentori. ”Ziua în care am învățat să trăiesc” este una dintre ele.
Laurent Gounelle este pasionat de filosofie, psihologie și dezvoltare personală și este specializat în științe umane, cu studii în Franța și în Statele Unite. El se află în Top 10 cei mai vânduți autori francezi, având cărți traduse în 23 de limbi, iar în 2015, în Franța, cărțile sale s-au vândut în 2.500.000 de exemplare.
*Fragmente care mi-au plăcut*
”Când obosim, corpul ne cere odihnă și creierul somn. Si noi, ce le dăm? O cafea!”
Majoritatea problemelor lui nu fuseseră cauza, ci urmarea propriei viziuni despre lume...
Natura ne dă înapoi ceea ce ne-a răpit civilizația.
Ceea ce experimenta acum era cu totul altceva, ceva absolut nou pentru el: se simțea conectat cu el însuși, cu trupul, sentimentele, gândurile lui, dar și, în mod surprinzător, în armonie perfectă cu Pământul, cu toată bogăția lui animală și vegetală.
Satisfacerea dorințelor a devenit însuși motorul vieții. Realizezi? Îți dai seama în ce măsură depindem de asta? Ca urmare, ne omorâm cu munca, fără să înțelegem că nici măcar nu avem nevoie de acel ceva după care alergăm de nebuni...
Trebuie să înțelegi că atunci când te lupți cu tine însuți, sigur unul dintre voi va pierde!
Dacă nu ne dăm timp să ne ascultăm inima, să atingem ceea ce vine din cele mai profunde acorduri ale ființei noastre, riscăm să nu ne cunoaștem cu adevărat. Și când se întâmplă asta... lăsăm iluziile să ne guverneze viața.
Avem tendința să credem că marii lideri sunt cei care au modelat cursul istoriei. În realitate nu e chiar în totalitate adevărat. Fiecare om, prin actele, cuvintele, stările de spririt, emoțiile sale, are o anumită influență asupra celor din jur și apoi asta se propagă asemenea cercurilor de la suprafața apei. Crede-mă! Nimic nu rămâne neutru, înțelegi? În final, fiecare dintre noi are un impact pe lumea asta.
Majoritatea oamenilor se simt obligați să facă ceea ce trebuie, chiar dacă asta nu-i împlinește în nici un fel. Și se încăpățânează să nu-și asculte pornirile profunde, convinși că nu-i vor duce nicăieri. Ceea ce sugerez eu este exact pe dos. Pornirile latente, nu dorințele superficiale pe care ni le induce societatea, pot deveni căi de urmat întru descoperirea menirii noastre.
Pentru că suntem conectați unii cu altii, luptând unii contra celorlalți, lupăm cu noi înșine.
Prezentul nu se trăiește decât o singură dată. Momentele pierdute nu se mai întorc niciodată.
Lumea e rezultatul actelor noastre individuale.
Schimbarea produsă în fiecare dintre noi e singura cale spre o lume mai bună. O lume mai bună, în care să putem trăi frumos.
Vă recomand din inimă această carte.
O puteți achiziționa aici: https://rebrand.ly/Ziua-in-care-am-invatat-sa-traiesc
Iar dacă vreți să împărtășiți impresii vă aștept cu drag și pe facebook:
https://www.facebook.com/groups/ElenaBookclub
Comentarii
Trimiteți un comentariu