- Mami, tu nu ești o persoană toxică, îmi spune fetița mea ieri. Moment în care probabil mi-am dat ochii peste cap, pentru că era o concluzie total neașteptată la discuția pe care tocmai o avusesem împreună.
Dacă și la copiii de 12 ani a ajuns acest subiect, atunci e clar. Nu mai departe de săptămâna trecută aveam o discuție cu o prietenă despre faptul că acum toată lumea vorbește despre traume (vezi articolul aici), iar ea îmi spunea amuzată că tocmai s-a terminat moda ”copilului interior”, iar acum sunt la modă ”traumele”. Iar când am mai auzit-o și pe fiică-mea cu ”persoanele toxice”, mi-am zis că e clară treaba, cum eu nu vorbesc niciodată despre ”persoane toxice”, mi-am dat seama că sigur este vreun nou trend.
De ce nu vorbesc despre peroane toxice?
1. Pentru că nu-mi place cuvântul ”toxic” (și mai sunt vreo câteva, iar cuvintele care nu-mi plac, nu le folosesc).
2. Pentru că nu-mi place să mă concentrez pe lucruri care nu mă ajută (probabil știi și tu că pe ceea ce-ți pui atenția se amplifică).
3. Pentru că deși există și persoane toxice, fără permisiunea mea, ele nu mă pot afecta. Poate mai există și excepții, dar exact asta sunt: excepții. În rest, în majoritatea timpului, depinde de mine. Iar în cazul tău, depinde de tine.
Ce poți face?
1. Poți să nu mai stai în preajma acestor persoane așa-zise toxice. (poate nu este întotdeauna ușor să găsești oameni faini, dar decât așa mai bine lipsă.)
2. Dacă sunt persoane din familia extinsă poți să limitezi timpul petrecut în preajma lor.
3. Poți să nu le mai dai apă la moară. Atunci când vrând-nevrând ești în preajma unei persoane care te trage în jos, evită bârfele și comparațiile (nu te ajută cu nimic să descoperi toate nodurile în papură ale cuiva) sau enumerarea tuturor nenorocirilor de la facerea lumii încoace (deși este dificil uneori, mai ales în ultima vreme când aceste subiecte abundă peste tot mai mult ca niciodată). Dacă totuși persoana insistă pe subiect, poți ori să scurtezi discuția, ori să-ți spui în gând un ”Doamne ajută!/ Doamne ajut-o!/ Doamne ajută-l!” sau mantra Ho’oponopono: ”Îmi pare rău. Te rog să mă ierți. Mulțumesc. Te iubesc.” (despre Ho’oponopono poți afla mai multe aici, aici și aici).
Eu nu vorbesc despre ”persoanele toxice”, nu pentru că nu ar exista, ci pentru că, în măsura posibilităților, nu le permit să mă tragă în jos.
”Nimeni nu poate să te facă să... nimic” cum ar spune Zoltan Veres. Și iar revenim la asumarea responsabilității, pentru că atunci când ne asumăm responsabilitatea, în general căutăm și găsim soluții. Da, nu e întotdeauna ușor, dar dacă în loc să faci ceva concret, te rezumi la a pune etichete, cu ce te ajută?!...
În ultima vreme ne afundăm în tot felul de teorii, despicăm firul în patru, devenim experți în tot felul de concepte, ne pierdem în detalii în loc să punem mâna să facem ceva concret. Iar asta e deja o altă modă: căutăm noi și noi metode și tehnici, în loc să punem în practică ceea ce știm deja (boala timpurilor noastre: consumerismul). Din păcate, ne-am îndepărtat atât de mult de noi, încât avem nevoie de tot felul de filozofii complicate, iar uneori o simplă rugăciune spusă din inimă ar putea fi tot ce avem nevoie. Căutăm mereu altceva, într-o continuă acumulare de informații și teorii și uităm că, de fapt, ”practica” e cea care contează. Pentru că nu contează ce știi, contează ce faci cu ceea ce știi, nu-i așa?!
Cred că mai important decât să etichetăm persoanele ca fiind toxice, este să vedem dacă nu cumva noi înșine suntem cea mai toxică persoană din viața noastră, pentru că de cele mai multe ori suntem cei mai mari critici ai noștri și ne punem cele mai multe piedici. Iar cum în general atragem ceea ce suntem, că doar nu degeaba se spune că ”cine se aseamănă, se adună”, cei din jurul nostru sunt de cele mai multe ori niște biete ”oglinzi” a ceea ce refuzăm să vedem în interiorul nostru.
În ultimă instanță, cred că soluția la ”persoanele toxice” este tot iubirea de sine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu