Tu ce poveste îți spui?

Poveștile ne fac să fim cine suntem... Tu ce poveste îți spui?

Zilele trecute am avut o revelație. Întotdeauna îmi place când reușesc să văd lucrurile dintr-un alt unghi. În momentul în care îți schimbi perspectiva are loc o adevărată magie, pentru că un întreg nou orizont se deschide în fața ta, iar viața devine mai bogată cu acest dram în plus de înțelegere.

Te-ai gândit vreodată că tu exiști datorită oamenilor din jurul tău? Începând cu părinții tăi. Literalmente datorită lor ești acum aici. Fără ei, tu nu ai fi existat!

Te-ai gândit vreodată că ești așa cum ești datorită tuturor oamenilor pe care i-ai întâlnit și ale relațiilor pe care le-ai avut cu aceștia? Sunt uimită că de-abia acum am realizat acest lucru. Uneori o frază pe care o auzi întâmplător poate face un declic în interiorul tău, ce declanșează un întreg proces de ”reconstrucție”, de rearanjare a pieselor/ elementelor din care este construită povestea ta. De altfel povestea pe care ți-o spui tu ție este filtrul prin care vezi și procesezi viața.

Tu îți dai seama?!... Tu ești suma tuturor oamenilor pe care i-ai întâlnit și a interacțiunilor pe care le-ai avut cu ei, fie ele mai mari sau mai mici, fie că-ți aduci sau nu-ți mai aduci aminte. Tu nu ai mai fi la fel, dacă unul din acești oameni nu ar fi fost acolo.

Ne vine mai ușor să ne plângem sau să-i învinovățim pe cei care ne-au nedreptățit, decât să fim recunoscători pentru cei care ne-au sprijinit și ne-au înseninat viața.

Dar ce-ai spune, dacă te-aș provoca să fii recunoscător/ recunoscătoare și pentru cei care nu par să fie personaje pozitive în povestea ta? Ce-ai spune să le dai credit pentru lecțiile pe care le-ai învățat datorită lor? Chiar dacă acea lecție a fost doar ”AȘA NU!” – ”Eu nu voi fi niciodată așa!”, ”Eu nu voi face asta!” (De multe ori însă, putem învăța mult mai multe din aceste lecții.)

Eu de exemplu, dacă nu ar fi existat persoanele care au încercat să mă pună la pământ, cu siguranță nu aș fi fost la fel de puternică.

Fără persoanele care m-au dezamăgit, nu aș fi învățat să am și mai multă încredere în mine și să renunț la atașamente și așteptări (deși mai am încă de lucru, am făcut progrese mari).

Dacă nu ar fi existat oamenii care nu au știut să mă aprecieze și să mă prețuiască, probabil că nu aș fi învățat niciodată să mă accept și să mă iubesc cu adevărat, să mă iubesc exact așa cum sunt, cu toate defectele și calitățile mele. Da, nu sunt centrul universului, dar sunt totuși cea mai importantă persoană din viața mea. Mi-a luat atât de mult timp să înțeleg acest lucru!...

Acum ceva timp am auzit într-un interviu o idee care a fost o revelație pentru mine la acel moment, și anume că atât povestea răufăcătorului, cât și povestea din spatele eroului este de fapt aceeași – DUREREA. Diferența dintre cei doi este modul cum răspund la această durere/ suferință/ traumă.

Personajul negativ alege să provoace și el la rândul lui durere lumii și celor din jur, ca să simtă și ei suferința pe care a simțit-o el. Însă eroul tocmai pentru că a suferit și știe ce înseamnă aceasta, alege să nu mai lase pe nimeni să sufere la fel ca el.

Punctul de pornire, motivația este practic aceeași – durerea/ suferința –, marea diferență este modul în care fiecare alege să răspundă la aceasta. Wow, nu-i așa?!...

Fii smerit/ă și încearcă să aduci cât mai multă recunoștință și iubire în viața ta. 

Alege să te ridici deasupra răutăților lumii. 

Alege să nu mai fii o victimă. Cere ajutor, atunci când ai nevoie.

Sursă [foto]