Skip to main content

Noi suntem deja una cu Dumnezeu

În povestea lui Adam și a Evei se vorbește de un șarpe care trăia în Arborele Cunoașterii. Acesta era un înger căzut care le transmitea celor care doreau să îl asculte mesaje distorsionate. Biblia îl numește Prințul Mincinoșilor. Șarpele le-a spus oamenilor încă inocenți:
- Vreți să fiți la fel ca Dumnezeu?

Întrebarea părea simplă, dar ascundea o capcană. Dacă oamenii i-ar fi răspuns:
- Nu, mulțumesc. Noi suntem deja una cu Dumnezeu.
ei ar fi continuat să trăiască în Paradis. 

Din păcate, ei i-au răspuns:
- Da, dorim să fim la fel ca Dumnezeu.
Ei nu au sesizat minciuna. Au mâncat din fructele copacului, au înghițit minciuna, și astfel au murit.

Lucrul care i-a determinat să mănânce din fructe fără a sesiza minciuna a fost îndoiala. Înainte să cunoască îndoiala, ei nu dețineau nici un fel de cunoaștere. Oamenii trăiau în mod direct adevărul din fața lor. După ce au acceptat minciuna, ei nu au mai crezut că sunt una cu Dumnezeu. Începând din acel moment, ei au început să-L caute pe Dumnezeu. Au ajuns astfel la concluzia că trebuie să construiască un templu, o casă în care să îl adore pe Dumnezeu, că trebuie să sacrifice totul pentru a ajunge la El, că trebuie să sufere și să îi consacre această suferință lui Dumnezeu.

În scurt timp ei și-au construit un templu măreț, în care s-au adunat mii de oameni care nu mai credeau că sunt una cu Dumnezeu. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să îi dea lui Dumnezeu un nume, și astfel s-a născut religia.

Prima minciună în care oamenii au crezut a fost aceasta:
- Eu nu sunt una cu Dumnezeu.

Din ea s-au născut mai apoi noi și noi minciuni, pe care oamenii le-au crezut. În scurt timp, în mintea lor s-au adunat atât de multe minciuni încât acestea i-au copleșit, iar ei au uitat de divinitatea inerentă din ei. Oamenii au văzut frumusețea și perfecțiunea lui Dumnezeu și și-au dorit să fie la fel ca Acesta, să trăiască în conformitate cu ”imaginea perfecțiunii”, după care au continuat să caute această perfecțiune...

(Don Miguel Ruiz și Don Jose Ruiz – ”Al Cincilea Legământ”)

Comments

V-a plăcut și...

Ascultă, zâmbește, fii de acord...

Ieri a fost premierea la școală. În ciuda faptului că atmosfera a fost cam încordată din cauza părinților nemulțumiți (fie din cauză că nu le dă Domnu’ învățător mai multe teme la copii, fie din cauză că nu se fac serbări – în care să streseze copii vreo oră-două, de dragul părinților -, fie pentru că nu face nu știu câte activități și ieșiri cu copiii – în ciuda faptului că anul trecut a încercat să facă diverse lucruri, dar s-a lovint în mare parte de indiferența părinților), a fost frumos. Dar cel mai mult mi-a plăcut descrierea pe care i-a făcut-o Theonei (a făcut o mică descriere fiecărui copil care a primit diplomă).

Despre Theona a spus că este ”artista clasei”, că este ”cel mai fericit copil pe care l-a avut în toate generațiile de elevi”, că este săritoare să-și ajute colegii (de multe ori chiar înainte de a termina ce are ea de făcut – ceea ce nu e ok, din punctul meu de vedere), că este un copil creativ și plin de energie. Pe diplomă calificativul a fost ”Rezultate excelen…

Oamenii "perlă"

La un curs de scriere creativă mi s-a pus întrebarea ”ce aș face cu un diamant?” Iar răspunsul meu, deși cam lung, a fost acesta:
”Ce aș face cu un diamant?!...”
Pentru mine este o întrebare destul de ciudată și dificilă în același timp: unu – pentru că din punct de vedere material pentru mine nu este mai mult decât o piatră și în ciuda prețului exorbitant la care poate ajunge, nu am putut să înțeleg niciodată ”isteria” iscată în jurul ei și... doi – cu atât mai mult cu cât mii de oameni (sau chiar mai mulți) sunt exploatați în cel mai brutal mod cu putință pentru a scoate la lumină această piatră, ceea ce o face și mai indezirabilă din punctul meu de vedere și, cu siguranță, ar reprezenta un argument în plus pentru a nu o achiziționa. Mi se pare un sacrificiu enorm, pentru un capriciu de ”bonton”.
Ceea ce mi se poate părea interesant la un diamant este latura sa simbolică, cea care îi dă de fapt valoare, și anume faptul că la bază este un simplu cărbune negru și opac, care prin procesel…

Ce să gândim sau cum să gândim?

Pentru că articolul precedent despre școală (pe care îl poți găsi aici) risca să se lungească prea mult am preferat să detaliez unele aspecte în acest articol. Pentru că noi suntem foarte recunoscătoare pentru dascălii pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale (sper din tot sufletul că vom da peste astfel de oameni și în viitor).

La grădiniță am avut noroc de o educatoare minunată, Dna. Lăcrămioara Hondrilă; când am intrat la școală, am dat peste un învățător tare fain, Dl. Liviu Roman, oameni frumoși care nu ”taie aripi”, ci, din contră, inspiră și insuflă încredere, ceea ce este un lucru extraordinar într-o lume în care prea mulți oameni sunt obișnuiți să critice și să minimizeze, iar când este vorba despre cei mici, acest lucru este cu atât mai grav și cu repercursiuni pe întreaga viață (deși nimeni nu-și bate capul să privească lucrurile așa în profunzime). Toate meseriile sunt importante, precum fiecare om, fiecare dintre noi este  important și fiecare își are locul său sub soare (de…